Eurovision România: Erminio Sinni & Tiziana Camelin, Xandra şi Vyros au câştigat semifinala de la Craiova

  • Următorul show al Selecţiei Naţionale va avea loc duminică, 11 februarie, în Salina Turda

Duminică, 4 februarie, în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR Moldova şi TVR+, juriul Eurovision România a decis câştigătorii semifinalei de la Craiova.

Erminio Sinni & Tiziana Camelin, Xandra şi Vyros s-au clasat pe primele trei locuri şi vor merge mai departe, în Marea Finală a concursului din 25 februarie, pe scena Sălii Polivalente din Bucureşti.

„Vreau să mulţumesc organizatorilor pentru ospitalitate, au fost nişte gazde minunate. Nu ne-am aşteptat să câştigăm, am vrut în primul rând să vă aducem muzica şi versurile noastre”, a declarat Erminio Sinni după anunţul juriului. „Pentru finală, lucrăm la un show inedit, aşa că ţineţi-ne pumnii, avem nevoie de noroc!”, a adăugat Tiziana Camelin.

„Sunt foarte foarte fericită şi mă bucur enorm că am reuşit să câştig semifinala, chiar dacă s-a întâmplat ceva foarte neaşteptat, fiind doi pe primul loc”, a mărturisit Xandra, din nou finalistă la Eurovision România.

La finalul show-ului, Vyros s-a arătat încrezător în piesa care i-a adus calificarea în ultima fază a concursului: „Sunt foarte bucuros că am câştigat. Sper ca în finală să facem senzaţie, pentru că piesa este are un mesaj pozitiv, care poate cuceri nu doar Europa, ci o lume întreagă”, a declarat artistul din Republica Moldova.

Al treilea show al Selecţiei Naţionale a avut loc pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, unde cei 12 semifinalişti – Erminio Sinni & Tiziana Camelin („All The Love Away”), Zavera („Come Back To Me”), Mareş Pană („Daydreamer”), Aurel Dincă („Fire In The Sky”), Tavi Clonda („King”), VYROS („La La La”), Diana Brătan („Paint It Rainbow”), Carolina Gorun („Reach Out For The Stars”), Elena Hasna („Revival”), Eliza Chifu („So Good Without You”), Ayona („The Story Goes On”) şi Xandra („Try”) – au oferit un spectacol de calitate.

Clasamentul semifinalei este următorul:

Erminio Sinni & Tiziana Camelin („All The Love Away”)  52 de puncte

Xandra („Try”)  52 de puncte

VYROS („La La La”)  37 de puncte

Tavi Clonda („King”)  29 de puncte

Elena Hasna („Revival”)  25 de puncte

Zavera („Come Back To Me”)  25 de puncte

Aurel Dincă („Fire In The Sky”)  19 puncte

Carolina Gorun („Reach Out For The Stars”)  17 puncte

Eliza Chifu („So Good Without You”)  13 puncte

Ayona („The Story Goes On”)  8 puncte

Mareş Pană („Daydreamer”)  7 puncte

Diana Brătan („Paint It Rainbow”)  6 puncte

Fotografii de la semifinala Selecţiei Naţionale din Craiova pot fi descărcate accesând linkul: http://bit.ly/2s9LTzk  Toate melodiile calificate în semifinalele Eurovision România pot fi ascultate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro.

Recitalurile serii au fost susţinute de Florin Ristei (FreeStay) şi Dan Helciug.

Florin Ristei şi trupa sa – FreeStay – au cântat noul lor single „Dacă sunt lup” şi alte piese iubite de public: „Las-o”, „Trebuia să fii tu” sau „Între noi nu mai e nimic”.

Trupa a făcut show şi cu una dintre cele mai tari melodii din istoria Eurovision – „Fairytale”, interpretată de Alexander Rybak, câştigătorul finalei internaţionale din 2009, dar şi cu „Dincolo de nori” a lui Dan Bittman, prima participare a României la concursul internaţional.

Show-ul s-a încheiat cu un tribut pe care Dan Helciug îl dedică legendarei trupe Queen şi are ca invitat special pe tânăra soprană Mihaela Alexa. „My Queen Tribute” a ridicat sala în picioare cu hituri precum „We will rock you”, „Barcelona”, „Love of my life” şi „We are the champions”.

Spectacolul Eurovision din capitala Băniei a fost prezentat de Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu, alături de vedeta TVR Craiova, Alina Şerban, care a cules reacţiile şi emoţiile artiştilor din Camera Verde.

Alături de câştigătorii serii – Erminio Sinni & Tiziana Camelin, Xandra şi Vyros -, în Marea Finală vor mai concura Alexia & Matei, Echoes, Eduard Santha, Jukebox feat Bella Santiago, RAFAEL & Friends, MIHAI şi următorii şase finalişti care se vor califica din semifinalele Eurovision România de la Salina Turda, în 11 februarie şi Sighişoara, în 18 februarie. Show-urile vor fi transmise în direct  la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR Moldova precum şi pe TVR+, de la ora 21.00.

Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă sunt juraţii care decid finaliştii Selecţiei Naţionale 2018. Pe parcursul celor cinci semifinale, ei aleg cele 15 piese care vor intra în finala Eurovision România.

În Anul Centenarului, Selecţia Naţională se desfăşoară sub sloganul „Eurovision uneşte România!“. Seria celor cinci semifinale – o premieră în istoria concursului – a debutat pe 21 ianuarie, la Focşani.

Marea Finală va avea loc la Bucureşti, în Sala Polivalentă, pe 25 februarie. În ultimul act al Selecţiei Naţionale, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.