La împlinirea a 10 ani de funcționare a ICR Lisabona, instituția își face, dintr-o perspectivă inedită, un bilanț al activității desfășurate pe tărâm lusitan. Astfel, în galeria ICR din Rua do Barão se vor regăsi, în cadrul expoziţiei ICR Lisabona în afişe, câteva dintre cele mai reușite machete concepute pentru promovarea evenimentelor organizate la sediu sau în parteneriat cu instituții de prestigiu din Lisabona și din alte orașe portugheze.
Afișele urmăresc felul în care au evoluat programele ICR Lisabona, dar sunt în același timp și o oglindă cuprinzătoare a propunerilor pe care mediul cultural din România le-a făcut publicului portughez, în fața căruia a reușit, nu de puține ori, să se impună ca un furnizor de conținut artistic și cultural de prim ordin.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 8 februarie ora 19.00. Expoziția este deschisă până în 10 aprilie 2018, de luni până vineri, între orele 09.00 și 17.00.
Institutul Cultural Român de la Lisabona