Un avion israelian de tip F-16 s-a prăbuşit în Israel

Israelul a anunţat că unul dintre avioanele sale de luptă s-a prăbuşit pe teritoriul statului, în urma unui foc de artilerie al apărării antiaeriene siriene. Cei doi piloţi ai aeronavei s-au catapultat şi, în prezent, sunt spitalizaţi. Autorităţile israeliene au precizat că aeronava de tip F-16 desfăşura atacuri aeriene asupra unor ţinte iraniene din Siria, ca măsură de răspuns faţă de lansarea unei drone pe teritoriul Israelului. Drona respectivă a fost interceptată şi a declanşat alarmele aeriene în nordul Israelului şi zona Înălţimilor Golan./cstoica/pvelisar

BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 februarie