Bijuterii arhitecturale, încrustate în piatră în numele iubirii

În toate timpurile, oamenii şi-au exprimat sentimentele în infinite feluri, unii chiar ridicând monumente impunătoare. Sub influenţa de nerezistat a zeului grec al iubirii, Eros, sau Cupidon, după numele său în mitologia romană, arhitectura îşi adaptează şi ea formele pentru a exprima pasiuni ascunse, peste veacuri, între ziduri de palate, castele sau alte construcţii închinate vreunei iubiri împlinite ori pierdute.

Le Petit Trianon / AFP PHOTO / LUDOVIC MARIN
Le Petit Trianon / AFP PHOTO / LUDOVIC MARIN

Proiectat în 1762, la cererea lui Ludovic al XV-lea, zis şi „Cel Mult Iubit”, Micul Trianon (Le Petit Trianon), aflat în grădinile grandiosului Palat de la Versailles, a fost iniţial construit ca un dar pentru amanta monarhului, Madame de Pompadour. Însă renumitei aristocrate soarta nu i-a surâs într-atat încât să se bucure de intimitatea saloanelor ferite de ochii prea curioşi ai curtenilor, căci s-a stins înainte de finalizarea palatului. Apoi, regele i-a dăruit superbul edificiu altei curtezane, Madame Du Barry, amanta sa oficială, care şi-a şi lăsat amprenta în decorarea interioarelor. Ulterior, monarhul absolut Ludovic al XVI-lea i l-a oferit în dar iubitei sale tinere regine, de 19 ani, legendara Maria Antoaneta, care l-a folosit ca pe o evadare din tumultul vieţii de la curte. După căderea Bastiliei, Trianonul a fost o vreme abandonat, apoi a suferit unele schimbări, iar Napoleon Bonaparte l-a restaurat pentru sora sa, Pauline. În 1867, împărăteasa Eugénie, soţia lui Napoleon al III-lea, o mare admiratoare a Mariei Antoaneta, a transformat Micul Trianon într-un muzeu dedicat acesteia.

Le Mur des je t’aime   / AFP PHOTO / STR
Le Mur des je t’aime / AFP PHOTO / STR

Tot în oraşul Luminilor se ascunde un alt giuvaer: un zid al declaraţiilor de amor. Într-un colţ din celebrul cartier Montmartre, alcătuit din 612 de plăcuţe de faianţă smălţuită, pe care sunt scrise 311 de declaraţii de iubire, în 250 de limbi şi dialecte, unele dispărute, ‘Le Mur des je t’aime’ surprinde cele mai sincere sentimente ale îndrăgostiţilor. Prin 1992, artistul Frédéric Baron a început să le ceară vecinilor săi străini şi oficialilor de la ambasade să scrie ‘te iubesc’ în limba lor, strângând o mie de biletele, în peste 300 de limbi şi dialecte. Cu colaborarea artistei Claire Kitto, specializată în caligrafie orientală, artă care susţine că mâna ccelui care scrie este ghidată de inimă şi, atunci când copiezi ceva, simţi spiritul persoanei care a scris un mesaj, a reunit toate aceste bilete şi le-a asamblat pe un zid. Frédéric Baron a ales Montmartre, unde el apăruse pentru prima dată ca pianist. ‘Le Mur des je t’aime’ rămâne un loc de uniune şi reconciliere, o oglindă ce reflectă iubirea, iar micile pete roşii parcă stropite printre declaraţii reprezintă frânturi de inimi zdrobite, care, dacă ar fi adunate, ar putea încropi din nou o inimă întreagă.

Gestul romantic de a lăsa lacăte ale iubirii împrăştiate prin întreaga lume i-a cucerit pe îndrăgostiţii de pretutindeni, în vremurile moderne. Lacătele iubirii, ce ascund poveşti de amor ferecate cu chei, păstrate cu sfinţenie sau aruncate în neant, sunt prinse de cuplurile ce tânjesc după o dragoste menită a învinge timpul de poduri sau de alte structuri din spaţii publice, multe devenind astfel faimoase, precum Pont des Arts, Podul Artelor, al cărui parapet a cedat sub apăsarea dragostei, dar şi alte poduri tot din Paris, Ponte Milvio din Roma, un mic pod din cartierul Navigli, din Milano, podul pietonal din Piazza Grand Canal a Veneţiei, Podul Hohenzollerndin (Hohenzollernbrücke) din Koln, Podul de Fier (Eiserner Steg) din Frankfurt, Germania, un pod din Salzburg, Austria, Podul #227 din Amsterdam, un mic pod din Newcastle, altul din Bakewell, din Regatul Unit, podul ce traversează râul Vltava, din Praga, Cehia, podul Kladka Bernatka din Cracovia, Polonia, ‘podul iubirii’, Most Ljubavi, din Vrnjačka Banja, Serbia, Brooklyn Bridge din New York, un pod pietonal din Ottawa, Canada, gardurile de pe Muntele Huang din China, şi multe alte punţi de traversare mai mari sau mai mici, mai cunoscute sau mai puţin cunoscute, de pe toate continentele. În ultima vreme, la unele dintre construcţiile puse în pericol de ‘greutatea’ iubirilor ‘atârnate’ pe ele, autorităţile au înlăturat parţial sau total lacătele, însă cei străpunşi de săgeţile lui Cupidon nu se lasă atât de uşor alungaţi, ci revin pentru a-şi pecetlui din nou iubirea.

Ponte dei Sospiri / AFP PHOTO / GABRIEL BOUYS
Ponte dei Sospiri / AFP PHOTO / GABRIEL BOUYS

Construită în stil baroc, din piatră de Istria, în jur de 1600, pentru a face legătura dintre Palatul Dogilor şi o închisoare aflată peste canal, Puntea Suspinelor (Ponte dei Sospiri) din Veneţia, din ordinul dogelui Marino Grimani, avea să devină  faimoasă abia în secolul al XIX-lea, datorită Lordului Byron, care a descris-o în opera sa Pelerinajul lui Childe Harold. În timp, Puntea Suspinelor a devenit un simbol veneţian imposibil de ratat, care contopeşte într-o perfectă alchimie nădejdea şi dorinţa de eliberare ale prizonierilor care o traversau la început, cu visul unei iubiri nesfârşite, spre care năzuiesc îndrăgostiţii zilelor noastre, care îşi fac fierbinţi jurăminte în gondole. Tradiţia spune că, dacă îndrăgostiţii care trec pe sub punte se sărută chiar în momentul traversării, la asfinţit, vor fi binecuvântaţi cu o dragoste ce nu va pieri niciodată.

O altă punte a suspinelor – ‘Puente de los Suspiros’ – aduce o notă de incurabil romantism şi în cartierul Barranco din Lima, Peru, într-un punct emblematic al acestei zone. Un tradiţional pod de lemn, devenit faimos în lume datorită compozitoarei şi cântăreţei Chabuca Granda, Puente de los Suspiros este locul unde s-au născut nenumarate poveşti de iubire. Tradiţia spune că acelora care reuşesc să îl traverseze ţinându-şi respiraţia li se va împlini dorinţa pusă în timpul trecerii. Iniţial construit în 1876, apoi refăcut în urma războiului Pacificului, când a fost distrus, podul a suferit multe modificări, dar a rămas un loc simbolic al capitalei acestei ţări cucerite cândva de exploratorul spaniol Francisco Pizarro.

În oraşul natal al lui Mozart, Salzburg, luându-şi numele din muzicala limbă italiană, din ‘mirabile’ şi ‘bella’, Palatul Mirabell, sau Schloss Mirabell, în stil baroc, a fost construit în 1606, la cererea prinţului-arhiepiscop Wolf Dietrich Von Raitenau, pentru iubita sa, prinţesa Salome Alt. Însă fericitul refugiul al celor doi îndrăgostiţi le-a fost pentru prea puţin timp tihnit, căci în 1612, când Raitenau a fost demis şi arestat, Salome Alt a fost alungată cu familie cu tot. A fost reconstruit în două etape, în secolul al XVIII-lea, iar în secolul al XIX-lea a devenit vedetă în filmul ‘Sunetul muzicii’, câteva scene fiind turnate aici.

Cu vedere la Marea Neagră, Cuibuşorul rândunelelor, Swallow’s Nest Castle sau Schwalbennest, este o cetate impresionantă, neogotică, a cărei primă structură, din lemn, se pare că a fost construită la finele secolului al XIX-lea. Unul dintre proprietarii acestui prim ‘Castel al Iubirii’, cum a fost numit, a fost A.K. Tobin, doctor al ţarilor ruşi, care i-a dăruit castelul soţiei sale. Apoi, în 1911, a devenit proprietar un magnat german, baronul von Steinhel, care a construit în anul următor o nouă structură, din piatră, pentru el şi soţia sa, ca refugiu romantic, la peste 40 de metri deasupra mării.

‘Castelul’ de Coral, Coral Castle, un complex de sculpturi imense realizate din calcar oolitic, sau piatra coral, din Miami, Florida, este o dovadă rămasă peste timp a unei mari iubiri neîmplinite. Cu ziduri, mese, scaune cu basoreliefuri şi un turn de locuit, structura a fost construită în peste 28 ani, din 1923, până în 1951. În total, se estimează că artistul amator, care a susţinut că ar fi descoperit secretul marilor piramide, a sculptat aproximativ 1.100 de tone de rocă folosind doar unelte rudimentare, scripeţi şi pârghii, şi lucrând numai după apusul soarelui. Emigrant lituanian în America, Edward Leedskalnin, din Riga – în letonă, Edvards Liedskalniņš – s-a logodit cu iubita sa, Agnes Scuffs, când el avea 26 de ani, şi ea doar 16. Dar speriată, fata l-a părăsit cu o zi înainte de nuntă. Cu inima frântă, Edward a petrecut câţiva ani în Canada, apoi s-a stabilit în Florida, în 1918. Acolo a decis să înceapă să construiască un monument pentru dragostea lui neîmplinită. A început cu imense sculpturi de coral la casa lui din Florida, iar în 1936 a cumpărat un teren în Homestead, în apropiere, şi a transferat singur întregul proiect. Misterul învăluie şi azi întregul ansamblu numit  ‘Castelul de Coral’, începând cu poarta, care este o piesă masivă cântărind nouă tone. „Vei vedea aici o realizare neobişnuită”, spune un anunţ sculptat în piatră, la intrarea în castelul botezat un ‘Stonehenge american’. O neasemuită structură realizată în mod inexplicabil de mâna omului, cu blocuri de piatră mai grele decât cele ale piramidelor, Castelul de Coral rămâne consemnată drept una dintre cele mai ingenioase opere arhitectonice ale secolului trecut.

Taj Mahal
Taj Mahal

Enigmatica şi îndepărtata Agra, odinioară capitală a Imperiului Mogul, adăposteşte faimosul templu al iubirii, Taj Mahal, a cărui construcţie a început în 1631 şi a durat 22 de ani, aflat acum în patrimoniul UNESCO şi considerat una dintre cele apte minuni ale lumii. Cel mai cunoscut simbol al iubirii din lume, templul a fost construit de împăratul dinastiei Mughal, Shah Jahan, pentru frumoasa sa soţie, Mumthas Mahal. Peste 20.000 de sculptori, artizani şi caligrafi au fost aduşi la Agra pentru a lucra la această capodoperă care îşi schimbă culoarea de la un anotimp la altul şi din zori până seara, la răsărit fiind scăldat în nuanţe de trandafirii dătătoare de speranţă, iar la amurg aşteptând tihna nopţii, în nuanţe de alb şi auriu. Se spune că acest continuu joc al nuanţelor simbolizează stările de spirit ale femeii, iar poetul englez Edwin Arnold, cunoscut pentru opera sa „Lumina Asiei’, descria acest templu ca fiind „nu un monument arhitectonic, ci dragostea unui împărat, încrustată în piatră”.

Descris la vremea sa ca fiind ‘cel mai extravagant edificiu din Anglia’, apoi considerat ‘un Taj Mahal al Nordului’, Memorialul Ashton, Ashton Memorial, străjuie semeţ o colină din Williamson Park, în Lancaster, Anglia. Politicianul şi filantropul James Williamson, poreclit Lord Ashton şi „regele linoleumului din Lancaster”, deoarece avea o afacere cu linoleum, a finanţat, între 1907 – 1909, construcţia cu peste 80.000 de lire sterline, echivalentul a circa 7,7 milioane de lire sterline, în amintirea celei de-a doua soţii, Jessie. Construit cu piatră de Portland, având scări din granit de Cornwall, memorialul a fost deschis publicului din 1909, oferind o privelişte panoramică asupra golfurilor din apropiere.

Miracle Garden, Dubai/ AFP PHOTO / KARIM SAHIB
Miracle Garden, Dubai/ AFP PHOTO / KARIM SAHIB

Situată în zona Dubailand, în celebrul oraş al luxului debordant, Miracle Garden, miracolul din deşert, este cea mai mare grădină naturală de flori din lume, cu 45 de milioane de flori plantate, deschisă în 2013 de Ziua Îndrăgostiţilor, întinsă pe o suprafaţă de peste 72.000 de metri pătraţi. Un curcubeu de culori, patru kilometri de alei împodobite, într-o ‘coregrafie’ spectaculoasă de aranjamente florale, asamblate în formele cele mai neobişnuite, strălucind în soarele puternic al zilei, locul este numit ‘un colţ de Paradis’. Una dintre zonele speciale ale grădinii orientale este cea din  jurul portretului fondatorului Emiratelor Arabe Unite, şeicul Zayed bin Sultan al Nayan, înconjurat de şapte inimi imense, simbolizând cele şapte emirate. Florile alcătuiesc aici structuri în formă de stele, igloo-uri, inimi, piramide, una chiar având steagul UAE, alei cu arcade, o alee a umbrelelor, un tunel din flori, un ceas cu un diametru de circa 13 metri, cu modele care se schimbă odată cu anotimpurile, păuni multicolori, mori de vânt, căsuţe şi maşini acoperite de flori, un avion, cascade şi lacuri din flori, maşini, unele parcă ieşind din sol, altele cu biciclete cocoţate pe ele, o replică de 18 metri a turnului Burj Khalifa, acoperit cu flori, o fântână cu un robinet gigantic, cu apă, suspendat în aer. Un castel şi un tren din fructe oranj nu fac în niciun fel notă discordantă cu aranjamentele florale multicolore. Grădina Fluturilor are 9 cupole, fiecare cu fluturi din specii, culori şi mărimi diferite, cu un muzeu în care sunt păstrate unele dintre cele mai mari şi mai ciudate exemplare de fluturi din lume, iar în Grădina Aromelor pot fi mirosite cele mai parfumate plante din 200 de ţări, multe dintre ele cultivate în Golful Persic.

Stratford Castle din Durban, Africa de Sud, este o impunătoare construcţie inspirată tot de iubire, de astă dată din lirica unei remarcabile personalităţi a erei elisabetane, politicianul, exploratorul şi poetul englez, Sir Walter Raleigh. Vitraliile castelului înfăţişează diferite personaje elizabetane, cum ar fi soţiile regelui Henric al VIII-lea, şi blazonul acestuia, trandafirul roşu al Casei de Lancaster şi trandafirul alb al Casei de York. Există, de asemenea, şi un portret al lui Walter Raleigh şi blazonul familiei sale. Deşi cea mai mare parte a poeziilor nobilului englez s-au pierdut, zidurile scăldate de soarele sud-african rămân şi azi semeţe, ca o odă în piatră închinată versurilor sale. „Doar dragostea adevărată e un foc nestins / Necontenit arzând în gând; Nicicând prea firavă / Nicicând prea vârstnică / Nicicând apusă; Nicicând de sine dezicându-se” – sunt versurile scrise de impetuosul aventurier şi rafinatul curtean care a sfârşit întemniţat în Turnul Londrei, Sir Walter Raleigh, gravate pe latura de nord a castelului sud-african. (autor: Cristina Zaharia)