Premierul Poloniei a luat apărarea legii care interzice condamnarea naţiunii polone pentru crimele comise de nazişti în Polonia ocupată

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a luat apărarea noii legi, care se opune condamnării naţiunii polone pentru crimele comise de nazişti în Polonia ocupată. Premierul Morawiecki a fost interpelat de un jurnalist evreu în cadrul Conferinţei privind securitatea, desfăşurată la München, în Germania. Părinţii jurnalistului au fugit din Polonia din cauza vecinilor lor polonezi, care i-au trădat şi i-au predat Gestapoului, poliţia secretă a Germaniei naziste din Al Doilea Război Mondial. Premierul Morawiecki l-a asigurat pe ziaristul evreu că nimeni nu va fi pedepsit pentru că scoate în evidenţă crime comise de indivizi polonezi. Şeful guvernului polon a adăugat că cercetările sugerează că în Varşovia numai aproximativ 4.000 de polonezi au devenit informatori ai naziştilor./mbaciu/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 februarie)