600 de angajaţi cu 170 de utilaje sunt mobilizaţi pe şantierul lotului 4 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva

600 de angajaţi cu 170 de utilaje sunt mobilizaţi pe şantierul lotului 4 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, cel mai lung segment de autostradă în lucru din România. Pe secţiunea de drum rapid dintre Şoimuş şi Ilia, 22 km din judeţul Hunedoara, sunt în continuare întârzieri legate de relocarea reţelelor de înaltă tensiune, iar noul termen de finalizare este sfârşitul acestui an, precizează Compania de Drumuri. Deschiderea circulaţiei pe loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva până la sfârşitul anului, conform contractelor, ar însemna că între Sibiu-Deva şi Vama Nădlac II ar mai rămâne aproximativ 13 km fără autostradă. Termenul estimat pentru finalizarea lotului 2, cel cu tuneluri pentru carnivore mari, este 2021. Lotul 4 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva costă aproximativ 420 de milioane de lei şi este finanţat din fonduri europene, tansmite reporterul Radio România Actualităţi, Alex Lancuzov./ilixandru/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 februarie,