Calendarul evenimentelor, 20 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte, la Palatul Cotroceni, pe magistraţii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii – ora 15:00, la sala Unirii

– Parlament
* ora 14:00 – Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor
* O delegaţie a comunei Cumpăna, jud. Constanţa, va fi prezentă la Parlamentul României, în cadrul Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice – ora 11:30. Evenimentul are ca scop promovarea produselor tradiţionale cu specific dobrogean la nivel naţional şi european, cât şi coordonarea acestei initiaţive cu activităţile desfăşurate de către Comisia de specialitate a Parlamentului României, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării. Cu acest prilej se va lansa inițiativa de înregistrare a mărcii „Produs Tradițional Dobrogean” și vor fi prezentate activitățile care sunt planificate pentru perioada următoare în colaborare cu Consiliul Județean Constanța și Consiliul Județean Tulcea

– Guvern
* Bruxelles: Premierul Viorica Dăncilă efectuează o vizită la Bruxelles, în perioada 20-21 februarie, unde va avea întrevederi cu oficiali europeni. Programul zilei:
• ora 14:15 (ora locală) – întrevedere cu Donald Tusk, președintele Consiliului European – la sediul Consiliului European
• ora 15:30 – întrevedere cu Antonio Tajani, președintele Parlamentului European – la sediul PE
• ora 16:00 – întrevedere cu Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională

– Ministere
* Conferință de presă susţinută de ministrul apărării naționale, Mihai Fifor – 9:00, la sediul M.Ap.N., intrarea PC 3, dinspre Hotel Marriott. Temele abordate vor fi concluziile în urma participării la „Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO” și la „Conferința de securitate” de la München
* Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, Iurie Leancă – ora 10:00
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 75 milioane lei

– Apărare, Interne
* Inspectoratul General al Poliţiei Române lansează programul educaţional „Şcoala siguranţei Tedi” – ora 10:00, la Şcoala nr.174 „Constantin Brâncuşi”, Str. Roşia Montană nr. 41
* Reşiţa: Manifestări dedicate aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Centrului Militar Judeţean Caraş – Severin – ora 12:00
* Tampa, S.U.A.: O delegaţie a Statului Major al Apărării, condusă de generalul de flotilă aeriană, Vasile Toader, locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, participă la „Simpozionul forţelor pentru operaţii speciale”, organizat de „Global Special Operations Forces Foundation” (20 – 21 feb.)

– Partide
* Conferinţă de presă susţinută de deputatul Nicuşor Dan privind bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti în 2018 şi execuţia bugetară în 2017 şi noul regulament privind taximetria în Capitală – ora 14:00, la sediul Cabinetului parlamentar, Str. Carol Davila nr. 91
* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de deputatul UDMR, Biro Rozalia – ora 10:30, la sediul UDMR, Str. Independenţei nr. 11

– Minorităţi
* Evenimentul „20 februarie-162 de ani de la dezrobirea romilor în spaţiul românesc”, organizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor-Romano Kher, în parteneriat cu Partida Romilor „Pro  Europa”, Agenţia Naţională pentru Romi şi Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti – ARCUB – ora 19:00, la Sala Mare-ARCUB. Cu această ocazie, va fi prezentat spectacolul de teatru „Marea Ruşine”, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri, cu participarea actorilor
* Zalău: În sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj vor avea loc, începând cu ora 11:00, mai multe evenimente dedicate „Zilei dezrobirii romilor”, organizate, în parteneriat, de Asociația Partida Romilor „Pro Europa” Sucursala Sălaj, Instituția Prefectului Județului Sălaj, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Din program:
• ora 13:00 – Ansamblul folcloric „Meseșul” al CCAJS va susţine un scurt spectacol dedicat evenimentului, prilej cu care va fi prezentat DVD-ul „Dansuri țigănești de pe Valea Barcăului și Valea Almașului” din arhiva instituţiei

– Administraţie
* Galaţi: Şedinţă a Comisiei de Dialog Social la Prefectura Galaţi – ora 10:00
* Sibiu: Şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Sibiu – ora 12:00, la sediul Consiliului Judeţean Sibiu
* Târgovişte: Şedinţă a Consiliului Local Târgovişte – ora 14:00
* Târgovişte: Conferinţă de presă la Primăria Târgovişte – ora 13:00
* Tulcea: Şedinţă a Consiliului Local al municipiului Tulcea – ora 14:00
* Vaslui: Şedinţă a Comisiei de Dialog Social Vaslui – ora 10:00

– Juridic
*  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să înceapă judecarea, în cameră preliminară, a dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier, Petre Roman şi fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii – la sediul Curţii Militare de Apel Bucureşti
* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Direcția Generală Anticorupție (DGA) Covasna – ora 10:00, la sediul instituţiei

– Social
* Are loc un protest împotriva redifuzării filmului „120 bătăi pe minut”, la studioul „Horia Bernea” din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român – ora 18:00, în fața MNŢR
* Satu Mare: Organizaţia „Salvaţi Copiii” va dona secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare un monitor de funcţii vitale şi o unitate de fototerapie – ora 11:00, sala de şedinţe UPU, subsol, Str. Prahovei nr. 1-3
* Buzău: Conferinţă de presă susţinută de directorul executiv al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, Ionel Tociu – ora 11:00

– Economic
* PwC România organizează „Conferința Anuală de Taxe” – ora 9:00, la Teatrul Național Bucureşti, Sala Studio
* Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism privind bilanţul la final de mandat al preşedintelui ANAT, Alin Burcea – ora 10:00, la Hotel Marshal Garden, Sala Panoramic
* Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează o conferinţă de presă – ora 10:00, la sediul CNIPMMR din Piaţa Valter Mărăcineanu nr. 1-3, intrarea 1, etaj 1, sala Protocol
* BusinessMark organizează evenimentul „HR Strategist”, ce va avea loc în zilele de 20 şi 21 februarie, la Hotel Radisson Blu, începând cu ora 18:00
* Petrila: Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara organizează un seminar de informare cu tema „Împreună pentru afacerea ta”, în cadrul căruia vor fi prezentate oportunităţile de finanţare şi iniţiere în antreprenoriat, oferite prin activităţile proiectului – ora 11:00, la Primăria oraşului Petrila
* Reşiţa: Conferinţa „Satul şi agricultura din Caraş-Severin”, organizată de Comitetul de coordonare a administraţiei agricole din judeţ – ora 10:00, la sala de şedinţe a Palatului Administrativ

– Medicină, Sănătate
* PRIAevents, organizează a III-a ediție a conferinței „PRIA Drugs and Medicine Publicity”  – ora 9:30, la Hotel Ramada Majestic, lângă Teatrul Odeon. În cadrul evenimentului vor fi dezbătute teme actuale, de interes pentru sistemul sanitar, alături de toți cei implicați, precum: legea publicității la medicamente și dispozitive medicale, codurile de conduită respectate de industria farmaceutică, codul etic pentru marketingul în industria medicamentelor, rolul reglementatorilor, rolul societăților profesionale, rolul lanțurilor farmaceutice, reglementarea publicității suplimentelor alimentare. De asemenea, rolul mass mediei, dar și al rețelelor sociale vor fi teme ce vor fi dezbătute în cadrul acestui eveniment
* Oradea: Are loc Conferința Medic.ro, tema generală a evenimentului fiind „Medicina de familie între teorie și practică” – ora 13:00, la Hotel Ramada (20 – 21 feb.)

– Învăţământ, Cercetare
* Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București (IRH-ICUB) organizează o nouă prelegere în cadrul seminarului „Conștiență și cunoaștere – o abordare interdisciplinară”, cu tema „Conștiență și responsabilitate morală”, susținută de dr. Mihaela Constantinescu – ora 17:00, la sediul IRH-ICUB, în sala de conferințe, Str. Dimitrie Brândză, nr. 1
* Focşani: Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea împlineşte 50 de ani de ctivitate, prilej cu care conducerea instituţiei organizează un moment aniversar la care participă actuali şi foşti inspectori şcolari – ora 10:00, în sala de şedinţe a IŞJ, Str. Dornei nr. 5

– Istorie
* Institutul „Fraţii Golescu” organizează o dezbatere dedicată românilor sud – dunăreni şi a sprijinului pe care l-au acordat aceștia Marii Uniri din anul 1918 – ora 18:00, la Clubul Ţăranului, Şos. Koseleff nr. 3

– Mass-Media, Publicitate
* Ziua Cercetării Media – BRAT: BRAT prezintă modul în care Studiul de Audiență și Trafic Internet (SATI 2.0) a fost dezvoltat și integrat cu platforma SATI DMP, proiect ce deschide noi oportunități pentru publicitatea online din România – ora 15:30, în sala „Le Diplomate” a hotelului „Athenee Hilton”. BRAT este o organizație non-profit a industriei de media şi publicitate ce are ca membri edituri de presă scrisă şi online, agenţii, regii şi clienţi de publicitate, difuzori de presă, companii ce deţin staţii radio, companii de outdoor şi alţi terţi interesaţi

– Cultură
* În perioada 20 – 25 februarie, au loc expozițiile din cadrul Bienalei de Carte Bibliofilă și de Carte-Obiect, deschise de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00, în spațiile expoziționale ale Muzeului Național al Literaturii Române din Calea Griviței nr. 64-66
* Are loc spectacolul „Spaima zmeilor”, de Mihai Ion şi Gelu Colceag, după Ioan Slavici şi Ion Pop Reteganul, regia Gelu Colceag – ora 10:00, la Teatrul Excelsior
* Fundaţia culturală Hesperus organizează colocviul „Poezie, istorie, latinitate” – ora 17:00, la Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu”, Sala Auditorium. Invitaţi: prof. dr. Gheorghiță Ciocioi și istoricul Horia Nestorescu-Bălcești. Invitat special: masterand Henry Bejar (Argentina)
* Muzeul Național al Literaturii Române din București organizează audiția cu public a spectacolului „Surpriza dragostei” de Pierre de Marivaux, la aniversarea a 330 de ani de la nașterea dramaturgului francez – ora 17:00, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Traducere și adaptare radiofonică de Pușa Roth. Regia artistică: Vasile Manta
* Muzeul Municipiului București prezintă conferința „Idei în Agora” – „Cultură, ideologie și politică în România de azi”, în cadrul căreia filosoful Andrei Pleșu se va afla în dialog cu Sorin Antohi (istoric al ideilor, eseist, traducător și editor român) – ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu. Moderator: Sorin Antohi – Asociația Orbis Tertius
* Recitalul soliştilor Alexandra Bobeico, vioară şi Clementina Ristea-Ciucu, pian – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mică
* Lansarea celui de-al doilea roman al scriitoarei de origine israeliană Ayelet Gundar-Goshen, „Trezirea leilor”, apărut în colecția Babel a editurii Nemira – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Participă la eveniment Tania Berg-Rafaeli, Șef adjunct de Misiune la Ambasada Israelului, jurnalista Ana Maria Onisei, Dana Ionescu, redactor șef al editurii Nemira și coordonatoarea colecției Babel, scriitorul Florin Chirculescu și Cosmin Ciotloș, critic literar
* Concert Carla’s Dreams „#PrimaDată la Berăria H” – ora 20:00, Șos. Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 32 (20 – 21 feb.)
* Alba Iulia: Grupul Skepsis prezintă spectacolul „Străinul”, după John Boynton Priestley – prozator şi dramaturg englez, care la jumătatea secolului trecut dezvolta un teatru în care banalul vieţii cotidiene era provocat pentru a sublinia valoarea individului şi a conştiinţei – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor
* Bârlad: Primăria Bârlad şi Biblioteca „Stroe Belloescu” organizează, la sala de lectură a bibliotecii municipale, lansarea volumului „600.000”, de Grigore Cartianu, având ca subtitlu „Fenomenul =Rezist. Povestea celei mai ample rezistente civice din istoria României” – ora 19:00, Bd. Republicii nr. 149. De asemenea, va avea loc o conferinţă cu tema „De la crimele din 1989 la diversiunile din 2018”, susţinută de Grigore Cartianu
* Buzău: Muzeul Judeţean Buzău, Editura Librex şi Asociaţia ASCIOR lansează volumul „Mircea cel Bătrân”, al doilea din Colecţia „Centenarul Marii Uniri” – ora 16:30, la Muzeul Judeţean Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 50
* Timişoara: Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş organizează un dublu eveniment – vernisajul expoziţiei etnografice Marius Matei „Tezaur etnografic. Costumul naţional românesc din Banat” şi lansarea unui album de grafică a artistului plastic Gabriel Kelemen – ora 14:00, la sediul din Str. E. Ungureanu nr. 2
* Timişoara: Vernisajul expoziției de poezie scrisă de refugiați și migranți în Germania „Cine oare poate înțelege?” – ora 19:00, la Misc. – Centru de Arte Diverse (20 feb. – 12 mar.)
* Târgu-Mureş: Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş prezintă spectacolul „Bulgakov 17” (după „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov) în regia artistică lui Bocsardi Laszlo – ora 19:00, la Sala Mare (în regim studio)
* Spania: Are loc o nouă ediţie a Festivalului „Zilele Filmului Românesc”, ce prezintă publicului spaniol cele mai recente şi apreciate pelicule româneşti, în cinci oraşe Barcelona, Valencia, Palma de Mallorca, Oviedo şi San Crisolbal de La Laguna, Tenerife (20 feb. – 6 iun.)

– Sport
* Bucharest Running Club organizează o conferinţă de presă de lansare a calendarului competiţional pentru anul 2018 – ora 14:00, la Hotel Hilton Athenee Palace, Sala Regina Maria I
* Sports HUB organizează conferința de presă atipică susținută de Cristina Neagu, una dintre cele mai valoroase jucătoare de handbal din istorie –  ora 11:00, la sediul Sports HUB, Str. Parângului nr. 76, sector 1
* Are loc tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin – ora 11:00, la sediul FRH
* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Clubului de baschet Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – ora 12:30
* Coreea de Sud: Programul sportivilor români la Jocurile Olimpice de Iarnă – Pyeongchang 2018 (9 – 25 feb.):
• ora 13:50 bob: bob-2 feminin (Maria Adela Constantin/Andreea Grecu), primele două manşe
* Viena: Potaissa Turda îşi află adversara din sferturile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin – ora 12:00

– S-a întâmplat într-o zi de 20 februarie
* Se împlinesc 285 de ani (1733), de când, prin osteneala dascălului Petcu Şoanul, de la Braşov, apărea un „Calendar românesc pe 100 de ani”, tradus din limba slavonă, prin intermediar rusesc
* Cu 202 ani în urmă (1816), la Roma, avea loc premiera operei „Bărbierul din Sevilla”, de Gioacchino Rossini (pe libretul lui C. Sterbini, după piesa omonimă a scriitorului francez Charles de Beaumarchais)
* Se împlinesc 180 de ani (1838) de la prima reprezentaţie de operă în limba română, cu „Norma” de Vincenzo Bellini, susţinută de elevii Conservatorului Filarmonic-Dramatic din Iaşi
* Cu 169 de ani în urmă (1849), Franz Joseph I de Habsburg, împăratul Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916), promulga o Constituţie (numită „Constituţia din 4 martie”), prin care se recunoştea autonomia limitată a Transilvaniei (20.II/4.III)
* Acum 138 de ani (1880) au fost stabilite, la nivel de legaţii, relaţiile diplomatice ale României cu Germania (după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României), Franţa (Mihail Kogălniceanu, fost prim-ministru şi ministru al afacerilor externe, fiind primul ministru plenipotenţiar al României la Paris) şi Marea Britanie (la 15 februarie 1941 au fost întrerupte, dar relaţiile diplomatice au fost restabilite la 15 februarie 1946, la nivel de reprezentanţă. La 15 februarie 1947, reprezentanţele au fost ridicate la nivel de legaţie, iar de la 1 decembrie 1963, la nivel de ambasadă
* Se împlinesc 100 de ani (1918) de la semnarea, de către Constantin Argetoianu, la Buftea, a prelungirii armistițiului de la Focșani (decembrie 1917) în condiții înrobitoare pentru România, așa numitele ”preliminarii de la Buftea”, care vor fi aproape identice cu viitorul Tratat. Într-o atmosferă sumbră, generalul Averescu și-a prezentat demisia și Alexandru Marghiloman (un filogerman) a fost numit prim-ministru pe 5 martie. „Rezerva regală” așa cum fusese numit Marghiloman, și-a alcătuit un guvern, având ingrata sarcină de a continua tratativele. La 24 aprilie 1918, ca urmare a prăbușirii frontului estic din cauza bolșevicilor ruși, a fost semnat Tratatul de la București (un dictat, în fapt), prin care România făcea importante concesii Puterilor Centrale, dar i de recunoștea unirea cu Basarabia, proclamată la Chișinău, la 27 martie. Se ceda Austro-Ungariei o mare parte din lanțul carpatic (5600 de kilometri pătrați și 72.500 de locuitori), cu importante bogății ale solului și subsolului și de mare însemnătate strategică. Bulgaria primea Cadrilaterul și o fâșie din sudul județului Constanța, iar restul Dobrogei trecea sub suveranitate exercitată în comun de români, germani, austro-ungari și bulgari, lăsându-se României o cale de acces spre portul Constanța. România trebuia să plătească o mare sumă de bani inamicilor și pierdea dreptul de a solicita despăgubiri ca urmare a distrugerii teritoriului său
* Se împlinesc 80 de ani (1938) de la debutul, la postul Radio Bucureşti, al Mariei Tănase (1913 – 1963), cea care avea să devină simbolul cântecului popular românesc
* Se împlinesc 80 de ani (1938) de la decretarea unei noi Constituţii (promulgate la 27 februarie în acelaşi an), care legifera instaurarea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi sfârşitul regimului parlamentar în România. Constituţia (Constituţiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice
* Acum 56 de ani (1962) avea loc lansarea, în cadrul programului Mercury–Atlas 6 al NASA, a capsulei cosmice „Friendship VII”, care îl avea la bord pe astronautul John Glenn, primul american care a efectuat un zbor pe orbita Terrei
* Cu 12 ani în urmă (2006) se inaugura, cu ocazia celei de-a 13-a misiuni antarctice româneşti – Low Racoviţă, prima staţie românească din Antarctica. Misiunea a avut un echipaj de 3 persoane si a avut drept obiectiv cercetarea comportamentului organismului uman în condiţii de frig, precum şi cercetarea faunei arctice; misiunea a început la data de 31 decembrie 2005 şi s-a încheiat în 20 martie 2006
* Se împlinesc 5 ani (2013) de când specialiştii NASA (National Aeronautics and Space Administration) au anunţat o nouă descoperire făcută de oamenii de ştiinţă implicaţi în misiunea Kepler: cea mai mică planetă observată vreodată. Respectivul corp ceresc orbitează o stea asemănătoare cu Soarele, doar că ceva mai rece şi mai mică. Planeta se află în constelaţia Lyra, la aproximativ 210 ani lumină de Pământ şi se află în vecinătatea a alte două planete. Numită Kepler-37b, planeta a fost descoperită în sistemul Kepler-37 şi este doar puţin mai mare decât Luna, măsurând o treime din dimensiunile Terrei

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Dezrobirii Romilor”; stabilită prin Legea 28 din 11 martie 2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România. La 20 februarie 1856 a fost promulgată de domnitorul Barbu Ştirbei „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc” – legea prin care ţiganii au devenit oameni liberi, cu drepturi şi îndatoriri egale cu ale celorlaţi cetăţeni din România; la acea dată au fost eliberaţi din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari, procesul dezrobirii fiind început de Mihail Kogălniceanu în anul 1837

– 1882: A murit „Moş” Ion Roată, deputat pontaş (clăcaş) în Adunarea ad-hoc a Moldovei (1857); exponent al ţărănimii în lupta pentru Unirea Principatelor (n. 1806)

– 1911: A murit Grigoriu Ştefănescu, geolog şi paleontolog; sub îndrumarea sa a apărut, în 1898, prima hartă geologică a României, la scara 1:200.000; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876 (n. 1836)

– 1923: S-a născut Nicolae Munteanu, cronicar, ziarist şi reporter sportiv timp de peste 70 de ani; a lucrat la Radio Europa Liberă din 1967 până în 1995 (m. 2016) – 95 de ani

– 1924: S-a născut Radu Albala, prozator, traducător, critic şi istoric literar (m. 1994)

– 1924: S-a născut Eugen Barbu, prozator, dramaturg, eseist, traducător, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1993)

– 1927: S-a născut Mircea Maliţa, matematician, diplomat, eseist şi profesor; autor de studii de prognoză socială, de istoria civilizaţiilor şi a diplomaţiei; membru titular al Academiei Române din 1991

– 1927: A murit Constantin Mille, ziarist, scriitor, avocat şi militant socialist; considerat părintele ziaristicii române moderne; proprietar şi director al ziarului „Adevărul” (1895-1916; 1919-1920); director-fondator al ziarelor „Dimineaţa” (1904-1916; 1919-1920) şi „Lupta” (1921-1927); împreună cu Ion şi Sofia Nădejde a contribuit la întemeierea revistei „Contemporanul” (1881-1891); a participat la organizarea mişcării socialiste româneşti, pe care a reprezentat-o la două congrese ale Internaţionalei a II-a (Bruxelles, 1891; Zűrich, 1893); (n. 1861/1862). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001, menţionează ca dată a morţii 14.II.1927

– 1932: S-a născut avocata Paula Iacob (m. 2015)

– 1935: S-a născut regizorul de film David Reu; deşi a regizat şi câteva filme de lung metraj, a realizat îndeosebi filme ştiinţifice, tehnice şi documentare (peste o sută)

– 1949: S-a născut Lucia Olaru-Nenati, scriitoare şi publicistă

– 1954: S-a născut interpretul de muzică populară Grigore Leşe

– 1969: A murit medicul Mihai Ciucă, bacteriolog, imunolog şi epidemiolog; unul dintre colaboratorii de bază ai dr. Ioan Cantacuzino; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1938 (n. 1883)

– 1971: S-a născut cântăreţul şi prezentatorul TV Virgil Ianţu

– 1975: A murit poetul şi criticul literar Nicolae Baltag, fratele poetului Cezar Baltag (n. 1940)

– 2002, 20/21: A murit Ion Ţugui, poet, romancier, eseist, muzician, ufolog, parapsiholog şi publicist (n. 1933)

– 2009: A murit Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit în Franţa din 1983; fiul actorului Jules Cazaban (n. 1946)

– 2012: A murit pictorul şi profesorul Vasile Grigore; a donat statului român întreaga sa colecţie de artă (lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi artă populară, însumând peste 500 de obiecte), în anul 2004 fiind deschis, în Bucureşti (în zona Piaţa Rosetti), Muzeul de Artă ce-i poartă numele (n. 1935)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Economice şi Financiare din cadrul UE (ECOFIN)

– Bruxelles: Reuniune informală a miniştrilor dezvoltării din cadrul UE

– New York: Președintele palestinian, Mahmoud Abbas, se va adresa Consiliului de Securitate al ONU

– Bombay, India: Vizita premierului canadian, Justin Trudeau

– Moscova: Ministrul pakistanez al afacerilor externe, Khawaja Muhammad Asif, este primit de omologul său rus, Serghei Lavrov

– Sofia: Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, are o întrevedere cu premierul bulgar, Boiko Borisov, în contextul în care Bulgaria deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE

– New York: Începutul negocierilor asupra unui pact pe tema migraţiei, desfăşurate sub egida ONU

– Germania: Membrii Partidului Social Democrat german (SPD) încep procesul de votare cu privire la acordul „marii coaliţii”, convenit de conducerea formaţiunii cu blocul conservator CDU/CSU al cancelarului Angela Merkel, cei aproximativ 464.000 de membri înregistraţi ai SPD fiind chemaţi să-şi exprime votul între 20 februarie şi 2 martie. SPD va anunţa rezultatul votului la data de 4 martie

– Brunei: Reuniunea Comitetului de nivel superior al ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)

– München, Londra: Se dispută meciuri în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal – ora 21:45
• Bayern Munchen – Beşiktaş – Stadion Allianz Arena
• Chelsea – FC Barcelona – Stadion Stamford Bridge

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Justiţiei Sociale”, marcată din 2009, la iniţiativa Adunării Generale a ONU din 26 noiembrie 2007. Termenul de justiţie socială, inventat de către Luigi Taparelli în anul 1840, desemnează modul în care este aplicată justiţia într-o societate în relaţie cu clasele sociale existente în ea. Pentru adepţii justiţiei sociale, rolul cel mai important al statului este de a asigura bunăstarea şi respectarea drepturilor cetăţenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac parte aceştia

– 1802: S-a născut Charles-Auguste de Bériot, violonist şi compozitor belgian (m. 1870)

– 1844: S-a născut fizicianul şi matematicianul austriac Ludwig Eduard Boltzmann; faimos pentru inventarea mecanicii statistice, ca metodă generală de studiere a gazelor (m. 1906)

– 1882: S-a născut, la Riga (Letonia), filosoful german Nicolai Hartmann; principal reprezentant al filosofiei idealiste, unul dintre cei mai sistematici şi mai productivi filosofi din secolul al XX-lea, întemeietor al „ontologiei critice” – formă specifică în orientarea ontologică a cugetării contemporane. Preocupat de o nouă formă a sistematicii filosofice, el s-a impus totodată ca un reputat istoric al filosofiei şi al culturii în genere (m. 1950)

– 1915: A murit Sir Charles Augustus Hartley, inginer britanic; între anii 1856 şi 1907 a fost şef al Comisiei Europene a Dunării, perioadă în care a lucrat la modernizarea portului românesc Sulina (1858-1861); a fost şi autorul unor grandioase planuri pentru porturile Trieste, Odessa şi Constanţa, precum şi pentru amenajarea unor fluvii (Don, Gange ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române din 1907 (n. 1825)

– 1920: A murit Robert Peary, explorator şi navigator american; după mai multe încercări nereuşite, având ca însoţitori un negru şi patru eschimoşi atinge Polul Nord la 6 aprilie 1909. Cinci zile înainte de comunicarea izbânzii sale, medicul american Frederik A. Cook anunţase că el a ajuns la Polul Nord încă din aprilie 1908, dar ulterior s-a dovedit a fi un impostor (n. 1856)

– 1925: S-a născut Robert Altman, regizor de film, scenarist şi producător american (m. 2006)

– 1926: S-a născut Richard Matheson, scriitor şi scenarist american (mai ales în genurile fantasy, horror şi science-fiction); considerat „părintele” creaturilor zombi; este primul scriitor care a publicat romane pe teme apocaliptice în America de după război (m. 2013)

– 1927: S-a născut Ibrahim Ferrer, cântăreţ cubanez; fost membru al formaţiei „Buena Vista Social Club” (m. 2005)

– 1927: S-a născut Sir Sidney Poitier, regizor, scenarist, producător, actor, scriitor şi diplomat afro-american; primul actor de culoare câştigător al Premiului Oscar

– 1929: S-a născut compozitorul japonez Toshirô Mayuzumi (m. 1997)

– 1940: S-a născut pianistul şi dirijorul german Christoph Eschenbach

– 1942: S-a născut Claude Miller, scenarist, regizor, producător de film francez (m. 2012)

– 1947: S-a născut actorul american de film Peter Strauss

– 1952: S-a născut Theophilos (sau Teofil) al III-lea (numele laic: Ilias Giannopoulos), Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei, dincolo de Fluviul Iordanului, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion (din 22 noiembrie 2005)

– 1953: S-a născut dirijorul italian Riccardo Chailly – 65 de ani

– 1966: S-a născut Cindy Crawford, fotomodel şi actriţă americană

– 1967: S-a născut Kurt Cobain, solist, chitarist şi compozitor american, membru al formaţiei rock „Nirvana” (m. 1994)

– 1969: A murit dirijorul elveţian Ernest Ansermet (n. 1883)

– 1972: A murit Maria Goeppert-Mayer, fizician american de origine germană, laureată a Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963 (n. 1906)

– 1993: A murit industriaşul italian Ferruccio Lamborghini, fondatorul companiei de automobile care-i poartă numele (n. 1916) – 25 de ani

– 2005: A murit Hunter S. Thompson, scriitor şi ziarist american, considerat, pentru stilul său, unul dintre pionierii „noului jurnalism” (gonzo journalism) (n. 1937)

* * * * *