Agenții economici au obligativitatea de a anunţa locurile de muncă vacante

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă reamintește agenților economici că au obligația să comunice structurilor teritoriale ale ANOFM toate locurile de muncă vacante sau nou create. Astfel, potrivit art.10 alin.(1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea locurilor de muncă angajatorii trebuie să anunțe agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

De asemenea, angajatorii au obligația să comunice agenției pentru ocuparea forței de muncă, din raza căreia își desfășoară activitatea, ocuparea locurilor de muncă vacante, care au fost comunicate conform alin.(1) al art.10, în termen de o zi de la data ocupării acestora.

Potrivit aceluiași act normativ, angajatorii care au încadrat în muncă persoane din rândul beneficiarilor de indemnizații de șomaj au obligația de a anunța în termen de 3 zile agențiile pentru ocuparea forței de muncă la care aceștia au fost înregistrați.

Serviciul Comunicare și Secretariatul CA