Teleormanul, unul dintre judeţele cele mai lovite de vremea rea

Unul dintre judeţele cele mai lovite de vremea rea este Teleorman. Din cauza viscolului puternic care s-a abătut asupra judeţului Teleorman zeci de autoturisme şi oameni au rămas blocaţi în nămeţi. În această noapte un copil de numai 7 luni cu stare febrilă de peste 38 de grade din Orbeasca de Sus a fost salvat de pompieri, deoarece drumul către localitatea respectivă este blocat, iar ambulanţa nu a putut ajunge. Au intervenit pompierii militari cu o şeniletă, aceştia au preluat copilul de la intrarea în localitate şi l-au transportat la ambulanţa care îi aştepta la marginea municipiului Alexandria. Intervenţia a fost îngreunată de viscolul puternic şi de sulurile de zăpadă formate pe carosabil. Copilul a ajuns la spital în aproximativ 2 ore şi jumătate şi se află sub îngrijirea medicilor. O situaţie dificilă din punct de vedere al intervenţiei a fost şi între localităţile Botoroaga şi Moşteni, unde aproximativ 20 de autoturisme au rămas blocate. Nouă pasageri dintre cei preluaţi din autoturismele înzăpezite – 7 bărbaţi şi 2 femei – au fost cazaţi pe timpul acestei nopţi la sediul primăriei localităţii Botoroaga, unde li s-au asigurat alimente şi pături. De asemenea, pe Drumul Judeţean 703, între Gărgăuţi şi Necşeşti, s-a anunţat faptul că un microbuz cu 5 persoane a răms blocat între sulurile de zăpadă pe carosabil, salvatorii au ajuns la faţa locului în aproximativ o oră./dursache/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 februarie)