AFP: România: ameninţată cu revocarea, şefa parchetului anticorupţie marchează un punct

Şefa parchetului anticorupție (DNA) român, Laura Codruţa Kovesi, a obținut marți sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) împotriva demiterii sale dorite de către guvern, care o acuză în mod special că a „afectat imaginea” țării în străinătate. Acest magistrat în vârstă de 44 de ani, una dintre cele mai populare figuri din țară, este de câteva luni în colimatorul guvernului social-democrat, ale cărui proiecte controversate de reformă judiciară le-a criticat și care, joi, i-a cerut demiterea. Cu toate acestea, CSM „a respins cererea de revocare a dnei Kovesi, formulată de ministrul Justiției, Tudorel Toader”, a declarat, marți, Codruţ Olaru, vicepreședintele organismului care garantează independența sistemului judiciar. Avizul CSM nu este obligatoriu, ci trebuie să servească drept argument pentru președintele de centru-dreapta Klaus Iohannis, care a apărat-o întotdeauna pe Kovesi și care va avea ultimul cuvânt pe această temă.

Magistratul a respins, marți, punct cu punct, cele 20 de acuzații aduse săptămâna trecută împotriva sa de către Toader. „Acestea sunt simple acuzații neîntemeiate”, a declarat ea, într-o ședință a CSM, în prezența ministrului. În special, a respins acuzația de a fi contestat deciziile Curții Constituționale și de a fi „subminat imaginea” țării în străinătate prin criticarea articolelor din reforma judiciară, și a reamintit că magistraţilor li se permite să își exprime opiniile cu privire la textele juridice. Kovesi a apărat, de asemenea, raportul DNA și a subliniat că Executivul european și Grupul de State împotriva Corupției (Greco), un organism al Consiliului Europei, au apreciat în mod repetat activitatea direcţiei sale. DNA a urmărit penal în ultimii ani sute de oficialități alese la nivel local și național, atrăgând în schimb duşmănia unei părți a clasei politice și acuzații de abuz de putere. Mii de oameni au ieșit duminică pe străzi pentru a-și exprima sprijinul pentru Kovesi și solicită demisia lui Toader./czaharia

AFP (Franţa), 27 februarie 2018