Preşedintele Parlamentului European consideră că Vladimir Putin are „o viziune vastă”

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, consideră că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, are „o viziune vastă”. Tajani a făcut această declaraţie, joi, în timpul unei conferinţe la universitatea internaţională de la Roma „Link Campus University”. „Vladimir Putin îşi desfăşoară acum campania electorală. El are o viziune vastă. Totuşi este ceva cu care noi nu suntem de acord. Nouă nu ne place atitudinea (Rusiei) faţă de jurnalişti şi de opoziţie” – a declarat Antonio Tajani, răspunzând la solicitarea unei studente din Rusia de a comenta mesajul preşedintelui rus în faţa Adunării Federale. Preşedintele Parlamentului European a adăugat că el nu face parte din aripa cu manifestare antirusă şi şi-a exprimat speranţa în soluţionarea conflictului ucrainean, care a dus la răcirea relaţiilor dintre Rusia şi Uniunea Europeană. Amintim că Antonio Tajani figurează ca un posibil candidat la funcţia de premier al Italiei, în cazul victoriei în alegerile parlamentare, din 4 martie, a coaliţiei de centru-dreapta, considerată favorită. Cu toate acestea, el declară că nu intenţionează să-şi părăsească funcţia de preşedinte al Parlamentului European./ssirbu/schelaru

(www.tass.ru – 28 februarie)