O grupare afiliată al-Qaeda a revendicat atacurile comise în capitala statului Burkina Faso

 O grupare afiliată al-Qaeda a revendicat atacurile comise în capitala statului Burkina Faso, Ouagadougou, soldate cu uciderea a opt persoane, anunţă agenţia de ştiri mauritană, Alakhbar. Gruparea, Jama’a Nusrat ul-Islam wa al-Muslimin (JNIM), foloseşte în mod frecvent agenţia Alakhbar pentru a revendica diverse atacuri comise asupra unor ţinte civile şi militare în regiunea Sahel din Africa de Vest. Citând surse din cadrul grupării JNIM, agenţia Alakhbar mai transmite că atacurile au fost comise ca răspuns la uciderea unuia dintre liderii săi, Mohamed Hacen al-Ancari, într-un recent raid al forţelor franceze. Atacatorii au ucis în capitala Ouagadougou opt persoane şi au rănit alte zeci în urma unor atacuri coordonate. /cstoica/menescu
RADOR (4 martie)