Călin Popescu-Tăriceanu a retras din circuitul legislativ proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a retras din circuitul legislativ proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, proiectul semnat şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Documentul prevedea recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, proiectul de act normativ propunea recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprindea o serie de prevederi care ar fi trebuit să asigure desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia, transmit reporterii noştri. /mnecula/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 martie)