Ambasada Statelor Unite din Turcia se redeschide miercuri, 7 martie

Ambasada Statelor Unite de la Ankara va fi redeschisă miercuri şi va asigura toate serviciile obişnuite, a declarat un purtător de cuvânt, după ce misiunea diplomatică a fost închisă timp de două zile, din cauza unei ameninţări de securitate. „Ambasada SUA din Ankara va funcţiona normal şi va furniza toate serviciile obişnuite, începând de miercuri, 7 martie„, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei, David Gainer. „Apreciem sprijinul puternic şi continuu primit de la Poliţia Naţională turcă, pentru menţinerea în siguranţă a sediului şi a personalului nostru„, a mai spus Gainer. Luni, poliţia turcă a arestat patru cetăţeni irakieni, suspectaţi de plănuirea unui atac la Ambasada SUA de la Ankara./mbrotacel/aionescu

REUTERS – 6 martie