Radarele vor fi instalate exclusiv pe autovehiculele cu însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere

Radarele vor fi instalate exclusiv pe autovehiculele cu însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere, potrivit unei iniţiative legislative adoptate, astăzi, de Senat. Propunerea îi aparţine Partidului Naţional Liberal şi modifică ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind circulaţia pe drumurile publice. Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat că această lege va diminua contravenţiile în trafic, pentru că face apel la prevenţie şi nu la sancţiune
Alina Gorghiu: Aplicarea practică a contravenţiilor de astăzi înainte se va face doar de către poliţiştii rutieri, obligaţi să poarte înscrisuri şi însemne distinctive. Constatarea acestor contraveţnii pentru depăşirea vitezei în trafic se va face exclusiv cu dispozitive omologate, iar dispozitivele de măsurarea a vitezei se instalează doar pe vehicule cu însemne distinctive ale Poliţiei Rutiere. În cazul în care se folosesc dispozitive mobile, acestea nu se vor folosi la o distanţă mai mare de 10 metri de autovehiculul cu însemne distinctive. Practic, ce facem, scoatem radarele din tufiş, cum spune multă lume din presă, şi le aşezăm la vedere.
Realizator: Documentul va fi trimis către Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz, ne-a transmis redactorul nostru Alina Bordeiaşu./mnecula/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 martie