Tot mai mulţi britanici care trăiesc în Transilvania se gândesc să ceară cetăţenia română

Tot mai mulţi britanici care trăiesc în Transilvania se gândesc să ceară cetăţenia română pentru a putea locui permanent în țara noastră şi pentru a putea călători fără restricţii oriunde în Uniunea Europeană. Cel mai probabil, cererile de dobândire a cetăţeniei române vor începe să fie depuse din această primăvară. Corespondentul nostru din Cluj, Claudiu Pădurean, transmite.

Reporter: Una dintre cele mai numeroase comunități de britanici din România s-a format la Cluj. Britanicii care locuiesc aici sunt oameni de afaceri, studenți, dar și profesori sau muzicieni. Unii dintre ei locuiesc de cinci ani și au dreptul să ceară cetățenia română. În acest caz se află profesorul de golf Vince Kelly, care încă nu a cerut cetățenia română, deoarece încă nu a învățat foarte bine limba română.

Reporter: Veți cere cetățenia română?

Vince Kelly: Probabil. Am însă o problemă legată de a vorbi limba. Este foarte greu pentru mine.

Reporter: Alți britanici care sunt căsătoriți cu cetățeni români vor cere mai întâi permisul de rezidență permanentă, iar apoi vor cere cetățenia română. Acesta este cazul unui tânăr muzician care locuiește la Cluj din 2014 și care este căsătorit cu o româncă.

-: Pasul următor pentru mine va fi să cer rezidența permanentă. Cred că voi putea să fac acest lucru înainte de Brexit. Nu sunt panicat prea mult pentru mine, ci sunt îngrijorat pentru cei care ar dori să mă viziteze, bunicii fiului meu, care vin din Anglia, mătuși, unchi, prieteni care vin acum în mod regulat. Voi fi foarte supărat dacă vom pierde această posibilitate din cauza birocrației, a vizelor și a altor prostii.

Reporter: Drepturile cetățenilor europeni care locuiesc în Marea Britanie, precum și drepturile cetățenilor britanici care locuiesc în Uniunea Europeană vor fi stabilite printr-un tratat special. Semnarea acestui tratat este planificată pentru luna decembrie./fdoman/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 martie