Calendarul evenimentelor, 9 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Istanbul, Turcia: Reuniunea Comisiei generale pentru economie, infrastructură și energie a Adunării Parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (AP SEECP), pe ordinea de zi a reuniunii figurând tema generală „Oportunități pentru cooperarea economică în țările din Sud-Estul Europei”. Din partea Camerei Deputaţilor, la această acțiune, participă deputatul Mariana-Venera Popescu, președintele Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a SEECP şi membru titular în această Comisie (9 – 10 mar.)

– Guvern

* Premierul Viorica Dăncilă primeşte vizita ministrului apărării naţionale al Republicii Elene, Panos Kammenos – ora 10:00, la Palatul Victoria

– Ministere

* Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, se întâlneşte cu ministrul apărării din Republica Elenă, Panos Kammenos, aflat în vizită în România – ora 9:00, la sediul Ministerului Apărării Naționale, Str. Izvor nr. 110, Punctul de control nr. 3, lângă Hotel Marriott. Agenda discuţiilor cuprinde subiecte referitoare la cooperarea în domeniul apărării, atât în context bilateral, cât și în cadrul NATO și UE

* Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, prezidează reuniunea săptămânală a Comitetului de Coordonare a Sistemului național de gestionare a Afacerilor Europene – ora 9:00, la sediul MAE

* Conferință Internațională ce va reuni specialiștii domeniilor componente smart city, în cadrul Smart City Urban Projects (8 – 11 mar.), eveniment organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM)  – ora 10:00, la Romexpo, sala Titulescu, Pavilionul B3. Participă ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, Octav Dan Paxino, secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Maria-Manuela Catrina, reprezentanții primăriilor care au în implementare proiecte inteligente, precum și consilii județene

* Bonn, Germania: Participarea secretarului general al MAE, Cosmin-George Dinescu, și a conducerii Departamentului consular al MAE la reuniunea regională consulară de la Bonn ca parte a campaniei „Dialog cu diaspora pe teme consulare, ediția 2018” (9 – 11 mar.)

* Zagreb: Vizita oficială a ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, în Croația

– Apărare, Interne

* Câmpina, jud. Prahova: Ceremonie de depunere a jurământului organizată de Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – ora 10:00

* Fălticeni, jud. Suceava: Ceremonie de depunere a jurământului organizată de Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” – ora 11:00

– Partide

* Buzău: Conferinţă de presă organizată de PMP Buzău – ora 12:00

* Giurgiu: Conferinţă de presă organizată de ALDE Giurgiu – ora 10:00

* Giurgiu: Conferinţă de presă organizată de PNL Giurgiu – ora 11:00

* Piteşti: Conferinţa judeţeană de alegeri a ALDE Argeş – ora 16:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PNL Timiş – ora 12:00

– Culte, Biserică

* Arad: Instituția Prefectului – Județul Arad, organizează, pentru mucenicii neamului românesc care au îndurat ororile regimului comunist, o serie de manifestări comemorative, sub egida „Zilei Victimelor Totalitarismului Comunist – 9 martie 2018” – la Monumentul dedicat martirilor luptei anticomuniste (lateralul Palatului Cultural, spre Parcul Eminescu). Din program:

  • ora 11:00 – Primire oficialități și salutul Drapelului de Luptă
  • ora 11:05 – Intonarea Imnului Naţional al României
  • ora 11:10 – Oficierea serviciului religios de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, împreună cu un sobor de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad
  • ora 11:30 – Depunere de coroane
  • ora 11:45 – Defilare gardă comună (defilarea detașamentelor Ministerului Apărării Naționale și aleInspectoratului de Jandarmi Județean Arad)

* Constanța: Părintele Profesor Constantin Necula susţine conferinţa „Despre responsabilitate și bucurie creștină” – ora 18:00, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”. Evenimentul se va desfăşura în prezența ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Organizatorii evenimentului sunt Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Cultural, Societatea Biblică Interconfesională din România și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

* Gherla, jud. Cluj: Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla” își va sărbători, pentru prima dată hramul. Din program:

  • ora 10:00 – ÎPS Andrei va oficia Sfânta Liturghie în spațiul de cult amenajat recent pe Dealul Cărămidăriei din Gherla
  • ora 17:00 – Radu Preda, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, va susține conferința cu tema „Gherla – loc al memoriei gulagului românesc” – la Cinematograful Pacea

* Oradea: Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (A.F.D.P.R.) – Filiala Bihor şi Asociaţia „Cei 40 de Mucenici” organizează un parastas pentru cei care au murit în închisorile comuniste, cu ocazia Zilei Foştilor Deţinuţi Politic şi a sărbătorii celor 40 de Mucenici din Sevastia – ora 9:30, Biserica „Sf. Treime” din Parcul Traian. Din program:

  • depunere de flori la Troiţa ridicată în amintirea celor care au luptat împotriva comunismului

– Administraţie

* Primăria Capitalei, prin Proedus, organizează evenimentul oficial de lansare a programului „Eu în LicEU”, proiect iniţiat de grupul consilierilor generali ALDE – ora 15:00, la Colegiul Naţional „Matei Basarab”. În cadrul evenimentului, Norica Nicolai, deputat în Parlamentul European, Tomnița Michaela Florescu, viceprimar al Capitalei, precum și consilierii generali ai Municipiului București, Tudor Tim Ionescu, Claudiu Catană și Valentin Voicu vor sta de vorbă cu elevii bucureșteni despre ce reprezintă și cum funcționează Uniunea Europeană

* Baia Mare: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare – ora 12:00, la sediul primăriei, sala Europa

* Deva: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Deva, Nicolae Florin Oancea, la 100 de zile de la preluarea mandatului  – ora 11:00

– Organizaţii

* Dezbaterea publică „Etapele Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, organizată de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – ora 14:00, la Sala „Liviu-Corneliu Babeş”

* Ceremonia de decernare a Premiului GDS pe anul 2017, „Mişcării #Rezist”, ocazie cu care are loc dezbaterea cu tema „România #rezistă. Renaşterea spiritului civic”, moderatori Brîndușa Armanca și Gabriel Liiceanu – ora 17:00, la sediul GDS, Calea Victoriei nr. 120

– Social

* Are loc evenimentul „Promovarea egalităţii de gen în domeniile media şi IT&C”, la care participă deputatele Claudia Ţapardel şi Maria Gabriela Zoană, membre ale Parlamentului European – ora 10:30, la Centrul Cultural ARCUB Gabroveni, Sala Cafenea, Str. Lipscani nr. 84-90. Vor participa reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, mediului de afaceri şi academic, mass-media şi ai societăţii civile. Evenimentul va fi moderat de Denise Theodoru, jurnalist Radio România

* A II-a ediţie a Galei Elite Woman Nominee, organizată de Elite Business Women, prin intermediul căreia sunt nominalizate şi premiate cele mai performante afaceri din România conduse de femei – ora 19:30, la Crystal Palace Ballroom

* Iaşi: Târgul de Cariere Iași, la care participă peste 60 de companii și organizații – la Atrium Palas Mall (9 – 10 mar.)

 

– Economic

* Are loc „Salonul Bicicletei”, expoziţie naţională de biciclete reprezentând cel mai mare eveniment dedicat industriei de biciclete din sud-estul Europei – în pavilioanele C1-C2 şi C4-C5 ale Complexului Romexpo (9 – 11 mar.)

* Brașov: Patronatul A.N.A.T. organizează cea de-a XI-a ediție a evenimentului „Transylvania Tourism Fair” (TTF), care se adresează autorităţilor şi asociaţiilor profesionale din turism, agenţiilor de turism şi touroperatorilor, staţiunilor turistice, complexelor balneare, hotelurilor şi companiilor hoteliere, pensiunilor, cabanelor, campingurilor, editurilor şi publicaţiilor din turism, băncilor şi societăţilor de asigurări, dar şi companiilor aeriene – la Braşov Business Park (9 – 11 mar.)

* Brașov: Eveniment de prezentare a Programului LIFE finanțat de Comisia Europeană, adresat instituțiilor de profil din domeniul mediului, societăţilor private, IMM-urilor, organismelor publice şi organizaţiilor private non-profit (inclusiv ONG-uri), instituții de învățământ superior, beneficiari ai programului LIFE – ora 10:00, la Sala de conferințe a Hotelului Kolping

* Constanţa: Târgul Ghidul Miresei organizează, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Constanța, a III-a ediție locală a unuia dintre cele mai importante târguri de nunți din zona Dobrogei – ora 12:00, în Pavilionul Expozițional (9 – 11 mar.)

* Craiova: Horeca Expo Oltenia, eveniment dedicat furnizorilor de echipamente, produse, accesorii și servicii care sunt folosite în această industie, de la alimente, echipamente, mobilier, articole textile, la utilaje și software, dar și hotelurilor, restaurantelor, barurilor, cafenelelor și firmelor de catering, bucătarilor profesioniști ce își desfășoară activitatea preponderent în această regiune – la Centrul Multifuncțional Craiova, Str. Târgului nr. 26 (9 – 11 mar.)

* Craiova: Târgul de Turism al Olteniei, ediția a III-a – cel mai mare eveniment dedicate turismului din regiunea Olteniei, se va desfășura în incinta Centrului Multifuncțional Craiova, în perioada 9 – 11 martie – ora 10:00. Printre partenerii media: Radio România Oltenia – Craiova

– Mediu

* Tulcea: Grupul de Acţiune Locală pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării din Tulcea organizează conferinţa de promovare a proiectului „Plan de Dezvoltare Locală Integrată a Zonei Pescăreşti”- ora 12:00, la Hotel Delta

– Medicină, Sănătate

* Are loc cea de-a X-a ediţie a Forumului ORL.ro, tema din acest an fiind „Chirurgia endoscopică în ORL și patologiile asociate”, eveniment organizat de Revista ORL.ro și grupul editorial MedicHub, în parteneriat cu Societatea de ORL și Chirurgie Cervico – facială și Societatea Română de Audiologie și Patologie a Comunicării – la Hotel Ramada Parc (9 – 10 mar.)

* Poiana Brașov: Cea de-a 63-a ediție a simpozionului regional „Farma Practic”, eveniment adresat farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele București, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița și Brașov – la Ana Hotels (9 – 10 mar.)

– Academie

* Academia Română şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale semnează un protocol de colaborare privind înfiinţarea Senatului Culturii – ora 10:30, la Clubul Academicienilor, Calea Victoriei nr. 125

– Învăţământ, Cercetare

* A doua serie de lecturi performative în liceele bucureștene „Teatrul din Manual” – ora 10:00, la Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”. „Teatrul din Manual – lecturi performative în liceele bucureștene” este un proiect de intervenție culturală conceput de Teatrul Mic în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Centrul de Teatru Educațional Replika

* Centrul de Studii Medievale al Universității din București organizează comunicarea cu tema „Angelologiile medievale: Dionisie între Orient şi Occident”, prezentată de dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, de la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române – ora 17:00, la Catedra de romanistică, etaj 3, sala 317 (intrarea din Edgar Quinet)

* Călăraşi: Primăria Municipiului Călărași organizează ediția a VI-a a evenimentului „Sărbătoarea Primăverii”, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Călărași, Casa Corpului Didactic Călărași și Centrul de Cultură și Creație al Județului Călărași, sub forma unui concurs interșcolar de muzică și dans la care sunt invitate să participe toate unitățile de învățământ din municipiu – ora 12:00, în sala de spectacole „Barbu Știrbei” a Centrului de Cultură și Creație al județului Călărași

* Cluj-Napoca: Vizita profesorului de economie, Jeffrey D. Sachs, ocazie cu care se va întâlni cu studenții și profesorii Facultății de Geografie și ai Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Babeș – Bolyai, context în care Universitatea îi va acorda titlul academic de Doctor Honoris Causa – ora 11:30, în Aula Magna a Universităţii Babeș – Bolyai

* Cluj-Napoca: În perioada 9 – 31 martie, Cinematograful Dacia din Mănăştur, va găzdui o nouă ediţie a Muzeului Iluziilor, eveniment de ştiinţă şi divertisment pentru toate vârstele

 

– Istorie

* Iaşi: Primăria Municipiului Iaşi şi Muzeul Naţional Cotroceni organizează vernisajul expoziţiei „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari”, un proiect din seria manifestărilor dedicate Centenarului Desăvârşirii Unităţii Naţionale – ora 16:00, la sediul municipalităţii, Palatul Roznovanu (9 – 18 mar.). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti FM

* Freiburg, Germania: Are loc o conferință dedicată marcării Centenarului Marii Uniri, eveniment organizat de Institutul „Euxodiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Institutul Român din Freiburg și Academia Română – la sediul Bibliotecii Române din Freiburg. La conferință participă specialiști din România, Republica Moldova, Franța și Germania. Cu ocazia desfășurării acestei conferințe va avea loc și vernisajul expoziției „Regina și Frontul”. Proiectul face parte din programul „Caravana Identității Românești”, care cuprinde o serie de acțiuni culturale destinate promovării culturii române și consolidării identității naționale românești (9 – 10 mar.)

– Cultură

* Concert susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Kaspar Zehnder, alături de solistul Christian Holenstein – corn – ora 19:00, la Sala Radio

* Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” și MATKA organizează un nou atelier de lettering distractiv, coordonat de Ana Catina – ora 14:00, Str. Mărțișor nr. 26. Atelierul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani

* La Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, are loc lansarea volumului „Genul feminin”, de Mihaela Roșu Bînă – ora 17:00. Vor prezenta: Ana Dobre, Ana Calina Garaș, Luminița Zaharia, Maria Gabriela Drăghici, Marian Nencescu, Lucian Gruia. Lectura va fi asigurată de Magda Băcescu și Ștefan Apostol. Un moment muzical deosebit va încheia evenimentul-recital  de pian la 6 mâini, susținut de ”Trio Equilibrium” – Ioana Valentina Cojuharov, Mădălina Chiriac Marta-Claudia Băceanu-Tudor

* Tenorul Vlad Miriță prezintă „Povestea bărbatului interbelic”, un concert cu piese interpretate de-a lungul timpului de către Zavaidoc, Cristian Vasile, Gica Petrescu și alți artiști ai muzicii interbelice românești – ora 19:00, la Sala Dalles

* Concert susţinut de Loredana şi Banda Agurida – ora 20:00, la Berăria H

* Aiud: Centrul Cultural Maghiar „Dr. Szasz Pal” găzduieşte vernisajul expoziţiei fotografice „Matrix”, semnată de Hegedüs Tünde – ora 14:00

* Baia Mare: Asociaţia Young Roma Maramureş organizează acţiunea „Biblioteca Vie” – ora 15:00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

* Bacău:  Interpretul Ştefan Hruşcă, aflat în turneul naţional de folk „Fostele iubiri”, alături de Mario Band, susţine un concert pe scena Teatrului Bacovia, de la ora 20:00

* Braşov: Au loc două reprezentaţii ale spectacolului „Lacul Lebedelor”, susţinut de Ballet Classique De Saint-Petersbourg – orele 17:00 şi 20:00, la Sala Reduta, Str. Apollonia Hirscher nr. 8

* Constanța: Concert susţinut de pianistul francez, Richard Clayderman, alături de orchestra sa – ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor

* Galaţi: Muzeul de Artă Vizuală Galați organizează vernisajul expoziției de artă textilă și grafică „Căutări în labirint”, purtând semnăturile artiștilor Simona Pascale și Tudor Șerban – ora 18:00

* Iaşi: Vernisajul expoziţiei de fotografie, sculptură şi pictură intitulată „Trans Himera”, sau „Dincolo de Iluzii”, o colaborare între diverse domenii artistice, în spiritul şcolii Bauhaus şi al artei minimaliste japoneze bazate pe principiul estetic „Ma” – ora 18:00, în Sala Galerii a Ateneului. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 6-31 martie

* Timișoara: Trupa Taxi susţine concertul intitulat „Necenzurat” – ora 22:00, la The Note Pub

* Izmir, Turcia: România participă pe scena Festivalului „Izmir International Puppet Days”, cu compania Lightwave Theatre din București (9 – 10 mar.)

* Madrid: Doina Rusti, Liliana Corobca şi Ioana Baetica Morpurgo sunt invitatele „Serilor Acasă la Ambasadă”, eveniment prilejuit de celebrarea Zilei Internaţionale a Femeii şi organizat de Ambasada României în Regatul Spaniei şi de Asociaţia Freedom Smile, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni – ora 19:00, la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei, Avenida Alfonso XIII nr. 157, Madrid. Cele trei scriitoare se vor întâlni cu cititorii, vor citi fragmente din cele mai noi romane – Logodnica şi Mâţa Vinerii, de Doina Rusti, Capătul drumului şi Kinderland, de Liliana Corobca, Schije, de Ioana Baetica Morpurgo – şi vor oferi autografe

* New York:  Are loc lansarea cărţii „The Book of Whispers” / „Cartea șoaptelor” și dialog cu autorul ei, Varujan Vosganian – ora 19:00, la ICR New York, Auditorium, 200 E 38th Street

* Tel Aviv: Târgul Francofoniei, cu ocazia Sărbătorii Francofoniei în Israel, sub egida celebrării Centenarului Marii Uniri – ora 12:00, la Teatrul Evreo-Arab din Yaffo, Str. Mifratz Shlomo nr. 10

– Sport

* Are loc etapa finală a Campionatelor Naţionale rezervate probelor combinate pentru seniori  – ora 9:30, Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu”

* Are loc partida CSM Bucureşti – CSM Volei Alba Blaj, în play-off-ul (1-6) Diviziei A1 la volei feminin – ora 19:30

* Se joacă un meci în play-off-ul (1-6) Diviziei A1 la volei masculin: CSM Bucureşti – CS Arcada Galaţi – ora 17:15

* Au loc meciuri în Liga I de fotbal:

  • play-off – etapa 1: CFR 1907 Cluj – CSM Poli Iaşi – ora 20:45 – stadion dr. „Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
  • play-out – etapa 1: FC Botoşani – SC Juventus Bucureşti – ora 18:00 – stadion Municipal – Botoşani

* Pipera: Echipa de fotbal FC Voluntari organizează o conferinţă de presă  – ora 11:00, la Baza sportivă

* În Liga Naţională de baschet feminin au loc meciuri din primul turneu pentru locurile 1-5:

  • ora 17:00 – CSTBv Olimpia CSU Braşov – ACSBT Alexandria – la Sala Dumitru Popescu Colibaşi – Braşov
  • ora 19:30 – Universitatea Cluj-Napoca – CS Municipal Satu Mare

* Comitetul Naţional Paralimpic din România, în parteneriat cu Asociaţia Totul pentru Tine şi cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, organizează, în premieră în ţara noastră, Campionatul Naţional de Tir cu Arcul Indoor destinat persoanelor cu dizabilităţi fizice – în sala de sport a Liceului Traian din Bucureşti, Str. Luigi Galvani nr. 20, sector 2 (9 – 11 mar.)

* Cluj-Napoca: Asociaţia judeţeană de şah Cluj organizează turneul de şah „Memorialul Mircea Rădulescu – 2018”, ediţia a XVIII-a – ora 16:00, la Liceul Greco – Catolic Inochentie Micu, Str. Moţilor nr. 24 (9 – 11 mar.)

* PyeongChang, Coreea de Sud: România va participa cu un singur sportiv, snowboarderul Mihăiţă Papară, la Jocurile Paralimpice de la PyeongChang, care vor avea loc în perioada 9 – 18 martie. Papară va concura în două probe, la snowboardcross SB-LL1, în data de 12 martie şi la banked slalom SB-LL1, în data de 16 martie

* Ungaria: SC Miercurea Ciuc joacă primul meci al semifinalei cu DVTK Jegesmedvek, în deplasare, în Erste Liga la hochei pe gheaţă – ora 20:30

– Diverse

* Are loc unul dintre cele mai importante evenimente dedicate jocului video Dota 2 – The Bucharest Major, care va aduce pe scena Sălii Polivalente șaisprezece dintre cele mai bune echipe de Dota 2 din întreaga lume – ora 11:00 (9 – 11 mar.)

* Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2018”, care comemorează momente cruciale din viața lui Iisus Hristos – Intrarea în Ierusalim, Răstignirea și Învierea, care va fi disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online

– S-a întâmplat într-o zi de 9 martie

* Acum 647 de ani (1371) avea loc întemeierea unei episcopii catolice la Siret, capitala Moldovei. Primul titular al acesteia a fost călugărul franciscan Andrei Wasilo, din Cracovia

* Cu 176 de ani în urmă (1842), la Teatro alla Scala (“Scala”) din Milano, avea loc premiera absolută a operei “Nabucco” de Giuseppe Verdi. Sub numele iniţial “Nabucodonosor”, “Nabucco” este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului Nabucodonosor al II-lea (în original: Nebucadnetar), care a trăit şi a domnit în jurul anului 600 î.Hr. Opera în patru acte a lui Verdi s-a montat cu acest nume – “Nabucco” – începând cu spectacolul de la Teatrul San Giacomo din Corfu, în septembrie 1844. „Nabucco” este prima operă compusă de Giuseppe Verdi care s-a dovedit un mare succes. Premierea operei la Teatrul Scala din Milano a cunoscut un succes extraordinar, datorat în mare parte şi interpretării sopranei Giuseppina Strepponi

* În urmă cu 138 de ani (1880) apărea Legea privind organizarea Dobrogei (modificată la 30.III/11.IV.1886), care stabilea o nouă organizare a acestui teritoriu românesc, integrat în graniţele ţării în urma Războiului de independenţă din 1877-1878 şi a Tratatului de Pace de la Berlin (1878) (9/21)

* Cu 133 de ani în urmă (1885) avea loc premiera piesei „Ovidiu” de Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Grigore Manolescu, care a jucat şi rolul principal (9/21)

* Acum 111 ani (1907) avea loc răscoala ţărănească izbucnită în satul Flămânzi din judeţul Botoşani (la 8/21 februarie acelaşi an) cuprindea toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă fără precedent (9/22 – 13/26)

* Se împlinesc 100 de ani (1918) de la începerea tratativelor de pace de la Cotroceni între România şi Puterile Centrale (9/22)

* Cu 91 de ani în urmă (1927) intra în vigoare Convenţia internaţională privind interzicerea sclaviei, adoptată de Societatea/Liga Naţiunilor, la 25.IX.1926, la Geneva. România a ratificat-o la 1.IV.1931

* Cu 73 de ani în urmă (1945) se restabilea administraţia românească în partea de nord a Transilvaniei ocupată de Ungaria horthystă în 1940

* Acum 59 de ani (1959) „s-a născut” păpuşa Barbie, inventată de Ruth Hadler, co-fondatoarea companiei americane de jucării „Mattel”. A fost creată după un model german de desen animat pe nume Bild Lilli Doll. Este prima păpuşă produsă la scară largă, care are caracteristici ale adulţilor. Numele de “Barbie” (numele complet Barbara Millicent Roberts) este dat după numele fiicei creatoarei americane

* În urmă cu 54 de ani (1964) guvernele român şi italian au decis ridicarea la rangul de ambasadă a misiunilor lor diplomatice de la Roma şi Bucureşti. Relaţiile oficiale româno-italiene datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La 21 aprilie/3 mai 1873, s-a instituit prima agenţie diplomatică română la Roma. La 2 februarie/14 februarie 1879, a fost aprobată Legea suplimentară pentru înfiinţarea Legaţiei României la Roma. Italia a recunoscut, la 24 noiembrie/6 decembrie 1879, independenţa României şi a hotărât numirea unui ministru plenipotenţiar la Bucureşti. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări nu au fost întrerupte. Relaţiile româno-italiene se desfăşoară sub semnul Parteneriatului Strategic Consolidat, semnat de miniştrii afacerilor externe la 9 ianuarie 2008

* Acum 27 de ani (1991) noul Tratat al Uniunii Europene (Tratatul de Maastricht) punea bazele conceptului de monedă unică (EURO), care a intrat în folosință la data de 1 ianuarie 2002. Numele „euro” a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda a intrat pe piețele internaționale la 1 ianuarie 1999, înlocuind așa-numita unitate monetară europeană (ECU), pentru ca mai apoi, la 1 ianuarie 2002, să fie introdusă în circulație înlocuind în cele din urmă monedele naționale din Zona euro. Un euro este subdivizat în 100 de cenți, numiți și centime în țările vorbitoare de limbi romanice. Euro (cu simbolul €) a fost adoptată, până în acest moment, de 19 din cele 28 de state membre ale UE şi este utilizată zilnic de peste 338,6 de milioane de europeni. Avantajele sale sunt evidente pentru orice persoană care călătorește în străinătate sau face cumpărături on-line pe site-uri din alte țări ale Uniunii

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia (Calendarul Creştin-Ortodox 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

– Cei 40 de ostaşi capadocieni, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2018)

– „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989”, stabilită prin Legea 247/5.XII.2011; conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, în timpul regimului comunist, în ţară au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români, dintre care 800.000 de oameni au murit

– 1837: A murit Alexandru Hrisoverghi, poet şi traducător (n. 1811)

– 1848: S-a născut George Panu, jurist, memorialist, critic literar, gazetar (polemist de talent) şi om politic (m. 1910) – 170 de ani

– 1859: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la Războiul de reîntregire naţională (a condus bătăliile de la Mărăşti şi Oituz din 1917); prim-ministru (ianuarie-martie 1918) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1938)

– 1868: S-a născut Ilie (Elie) Dăianu, scriitor, critic literar şi traducător; figură reprezentativă a Clujului cultural şi literar (m. 1956) – 150 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1886

– 1889: S-a născut sculptorul Cornel Medrea; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1964). NOTĂ: “Dicţionarul artiştilor români contemporani” de Octavian Barbosa dă ca dată a naşterii 8 martie 1888

– 1903: A murit Iuliu Cezar Săvescu, poet simbolist, prozator şi traducător, precursor al poemului în proză (n. 1866) – 115 ani. NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română dă ca dată a naşterii 28.IX.1866

– 1906: S-a născut Radu Boureanu, scriitor, publicist şi traducător (m. 1997)

– 1907: S-a născut Mircea Eliade, istoric al religiilor, filosof, prozator şi eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale; stabilit iniţial în Franţa (1945-1956), apoi în SUA; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1986, Chicago/SUA). NOTĂ: În „Memorii”, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scria: „M-am născut la Bucureşti, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi)”. Există totuşi o notă de subsol a editurii care spune că data reală a naşterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naştere descoperit şi publicat de Constantin Popescu-Cadem în „Revista de istorie şi teorie literară” în 1983

– 1920: A murit scriitorul Haralamb G.[eorge] Lecca; a fost primul român care a şi jucat în piesele scrise de el (n. 1873)

– 1925: S-a născut istoricul literar Dimitrie Păcurariu, specialist în literatura română din secolul XIX; coordonator al „Dicţionarului de literatură română” (1979) (m. 2002)

– 1944: A murit biologul Grigore Antipa, întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, care-i poartă numele; a pus bazele şcolii româneşti de hidrobiologie, ihtiologie şi oceanologie; membru titular al Academiei Române din 1910, vicepreşedinte al acestui for (1921-1924; 1935-1938) (n. 1867)

– 1947: S-a născut sculptorul Ştefan Călărăşanu; autorul mai multor lucrări de artă monumentală, între care „Clopotul libertăţii” şi „Compoziţie” în Timişoara, „Martir” şi „Iisus Cristos” în Lugoj, „Monumentul deţinuţilor politici” în Turnu-Severin, „Clopotul de piatră” în Reşiţa, ”Pianul No.1270” la Filamonica Banatul, „Cruce” în Cehia; este creatorul trofeului Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara (m. 2013)

– 1950: S-a născut Dan Andrei Aldea, cântăreţ, poliinstrumentist, aranjor şi compozitor; liderul formaţiei Sfinx în anii ′70 ai secolului al XX-lea

– 1960: A murit Otto Ackermann, dirijor elveţian de origine română (n. 1909)

– 1961: A murit scriitorul, traducătorul şi gazetarul Cezar Petrescu; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1892)

– 1966: A murit arhitectul şi urbanistul Duiliu Marcu; cele mai semnificative opere ale sale se înscriu în direcţia arhitecturii moderne, în cadrul căreia a fost, alături de arhitectul Horia Creangă, un adevărat creator de şcoală (clădirile Guvernului, Academiei de Înalte Studii Militare, Ministerului Transporturilor, Bibliotecii Academiei Naţionale ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

– 1971: A murit fizicianul Ion I. Agârbiceanu, conducătorul cercetărilor care au dus la realizarea primului laser românesc (1962); membru corespondent al Academiei Române din 1963; fiul scriitorului Ion Agârbiceanu (n. 1907)

 

– 2010: A murit Gheorghe Constantin, fotbalist şi antrenor, considerat un simbol al echipei Steaua Bucureşti; a câştigat patru titluri de campion cu formaţia din Ghencea, bifând 149 de goluri pentru roş-albaştri; a pregătit Steaua, fiind secund între anii 1971-1972 şi 1973-1975 şi antrenor principal în sezoanele 1972-1973 şi din 1978 până în 1981; a adunat în palmares 39 de selecţii în echipa naţională a României, marcând 12 goluri pentru tricolori (n. 1932)

– 2012: A murit actorul Dan Damian (n. 1927)