Preşedintele Poroşenko promite un program special menit să consolideze statutul limbii ucrainene

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat că intenționează să semneze un decret privind dezvoltarea unui program special, cu o durată de zece ani, pentru consolidarea statutului limbii ucrainene în societate. „Sunt abordat în ultimul timp cu multe propuneri de a declara anul 2019 drept anul limbii ucrainene. Vă spun sincer că nu vreau să fac acest lucru. Din cauza faptului că un an este prea puţin. Astfel, în viitorul apropiat, voi semna un decret privind dezvoltarea unui program de zece ani pentru consolidarea rolului limbii ucrainene ca limbă de stat. Avem în faţă un deceniu al limbii ucrainene în Ucraina, în cursul căruia schimbările pozitive trebuie să devină ireversibile. Repet – ireversibile” – a explicat Poroşenko, la o ceremonie dedicată împlinirii a 204 ani de la naşterea marelui poet ucrainean Taras Şevcenko. Potrivit lui Poroşenko, „fiecare cetățean al Ucrainei trebuie să se apropie de limba ucraineană şi să o vorbească”./sdan/menescu

(www.pravda.com.ua – 9 martie)