Revista presei internaţionale – 12 martie 2018

Disensiunile comerciale dintre SUA şi Uniunea Europeană fac obiectul multor comentarii în presa internaţională. Într-un efort de a evita un război comercial cu economia cea mai mare a lumii, Uniunea Europeană şi Japonia au solicitat Statelor Unite să le excludă din planul preşedintelui Donald Trump de tarife la oţel şi aluminiu, titrează The Wall Street Journal. Dacă nu va reuşi să obţină o clauză de scutire, UE ameninţă cu represalii asupra unor produse americane, notează Financial Times. Însă aliaţilor SUA care caută să evite tarifele în cauză aprobate ce preşedintele american, atenţionează Defense News, li s-ar putea cere să îşi accelereze angajamentul faţă de NATO. Totodată, guvernul Japoniei a avertizat că măsurile luate de SUA ar putea dăuna relaţiilor economice bilaterale, menţionează agenţia Kyodo. Într-o convsersaţie cu omologul său francez Emmanuel Macron, preşedintele Trump a subliniat că decizia sa este necesară pentru protejarea securităţii naţionale, reţine Le Monde. The Washington Post aminteşte că UE apără comerţul global deschis şi că a exportat circa 5,5 milioane de tone de oţel în SUA, anul trecut. Decizia lui Trump ameninţă să zdruncine comerţul global, titrează ziarul brazilian Folha. Având în vedere tendinţele izolaţioniste ale preşedintelui american, care a anunţat deja retragerea ţării sale din câteva acorduri importante, cum ar fi Parteneriatul Trans-Pacific, o eventuală condamnare din partea Organizaţiei Mondiale a Comerţului ar putea fi pretextul de care liderul Americii are nevoie pentru a susţine ieşirea Statelor Unite şi din OMC, un scenariu de neconceput, care nu ar trebui să se concretizeze, dar care, dacă ar fi luat în considerare, ar zdruncina şi mai mult sistemul internaţional de comerţ, concluzionează Folha.
Pe fondul agitaţiei din jurul tentativei de otrăvire a fostului spion rus Serghei Skripal, Marea Britanie alocă o semnificativă parte din capacitatea sa antitero anchetării acestui caz, pus pe seama unei puteri străine, cu aluzie la Rusia, relatează presa britanică. Regatul Unit doreşte să prezinte cazul Skripal în faţa aliaţilor săi din NATO, titrează The Independent, subliniind că autorităţile britanice sunt gata să riposteze în plină forţă, cu toate resursele, imediat ce anchetatorii vor fi stabilit cine se află în spatele acestei acţiuni. La rândul său, Moscova a calificat relatările despre otrăvirea lui Skripal drept o ‘propagandă isterică’, notează Russia Today. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia este acuzată de toate relele de pe planetă şi a subliniat că nu au fost prezentate dovezi care să sugereze o implicare rusească, adaugă Russia Today. În schimb, Moscova a reiterat că este pregătită să ajute la investigarea oricărei probleme, dacă se va face apel la ea prin intermediul canalelor profesionale, notează Tass.
Rusia a testat o nouă rachetă hipersonică, numită de preşedintele Vladimir Putin „invincibilă”, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de Le Monde. Racheta de înaltă precizie Kinjal poate distruge ţinte terestre şi maritime şi nu are niciun echivalent în lume, detaliază Express. Preşedintele Putin pune un accent reînnoit pe armamentul strategic, într-o încercare de a menţine relevanţa ţării sale pe scena globală, crede Stratfor. Însă recenta cursă a armelor sofisticate prezentate de Putin nu schimbă viziunea strategică a SUA, a asigurat secretarul american al Apărării, Jim Mattis, citat de The New York Times. În timp ce Rusia şi China ameninţă să depăşească SUA prin noi tehnologii, dezvoltarea unor capabilităţi hipersonice este prioritatea tehnică principală a Pentagonului, în vederea apărării de ameninţările existente şi potenţiale, scrie Defense News.
Donald Trump acceptă o istorică întâlnire cu Kim Jong Un, titrează Newsweek. Jocul riscant al preşedintelui Trump de a accepta să-l întâlnească pe liderul nord-coreean îi pune pe jar pe oficialii americani, ei trebuind să găsească o echipă capabilă să facă faţă unui asemenea eveniment între doi vechi adversari şi să determine o strategie viabilă de apropiere, analizează The Washington Post. Această schimbare, de neconceput în urmă cu câteva săptămâni, vine după doi ani de tensiuni foarte puternice între Washington şi Phenian, legate de programele nuclear şi balistic nord-coreene, observă La Libre Belgique. Preşedintele Trump s-a declarat încrezător că nord-coreenii îşi vor respecta angajamentul de a nu efectua teste cu rachete pe durata pregătirii întâlnirii dintre cele două părţi, completează Time. La rândul său, premierul japonez Shinzo Abe a salutat schimbarea de atitudine a Coreei de Nord, considerând că este vorba despre rezultatul cooperării dintre Japonia, Statele Unite şi Coreea de Sud, consemnează The Japan Times.
În deschiderea primului summit al Alianţei Solare Internaţionale (ISA), la New Delhi, co-prezidat de India şi Franţa, în vederea promovării energiei solare, în prezenţa a 23 de şefi de stat, reprezentantul ONU pentru mediu a calificat ISA ca pe un pas imens spre o mai mare securitate energetică globală, notează The Times of India. Gazdă a reuniunii, premierul indian Narendra Modi a vorbit despre beneficiile energiei solare, subliniind că încearcă să îşi îndeplinească promisiunea de a duce electricitatea până în cel mai îndepărtat sat, scrie The Indian Express şi adaugă că liderul indian doreşte să înfrunte dominaţia Chinei, considerată lider global în tehnologia solară. La New Delhi, Franţa şi India au semnat acorduri de consolidare a parteneriatului lor în materie de apărare şi securitate, accelerând cooperarea militară în Oceanul Indian, unde China este o putere regională, a relatat France24. Stratfor reţine că acordurile multiple semnate de preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul indian Narendra Modi includ şi contracte comerciale în valoare de 16 miliarde de dolari.

(Cristina Zaharia)