Calendarul evenimentelor, 17 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere
* Constanţa: Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, efectuează o vizită de lucru la Constanţa pentru a verifica modul de implementare a programului Start-Up Nation de către beneficiarii finanţării din bugetul de stat în anul 2017

– Apărare, Interne
* Cluj-Napoca: Are loc caravana „Fii pregătit!”, în cadrul căreia personalul ISU Cluj va organiza cursuri de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă – ora 10:00, în parcarea Centrului Comercial Vivo (fostul Polus), în apropierea intrării nr. 4 (Foodcourt/Cinema City). Caravana „Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi susţinut de Fundaţia pentru SMURD şi Fundaţia Vodafone România

Culte, Biserică
* Moineşti, jud. Bacău: Părintele profesor doctor Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, susţine conferinţa „Viaţa în Hristos – izvor de bucurie duhovnicească”, ce face parte din seria întâlnirilor duhovniceşti pe care Protopopiatul Moineşti le organizează în perioada Postului Mare, sub genericul „Trepte spre Înviere” – ora 17:00, la Biserica „Sfântul Gheorghe”. Manifestarea, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la iniţiativa părintelui Costel Mareş, protopop de Moineşti, face parte din cadrul activităţilor desfăşurate cu prilejul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918

– Diaspora
* Ucraina: Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa organizează cea de-a II-a ediţie a Forumului Cadrelor Didactice de Limbă Română din Regiunea Odesa, cu tema „Educaţia în limba maternă: realizări, realităţi şi perspective” – ora 10:00, în incinta Centrului de Informare al României din cadrul Universităţii Umaniste de Stat din Ismail, Str. Repin nr. 12, parter

– Sindicate, Patronate
* Biologii, chimiştii şi biochimiştii din sistemul sanitar şi învăţământul medical superior protestează faţă de Legea-cadru 153/2017 de salarizare a personalului plătit din fonduri publice şi pentru reglementarea profesiei – ora 12:00, în Piaţa Victoriei

– Economic
* Iaşi: Târgul Ghidul Miresei deschide porțile ediției de primavară, alături de cele mai reprezentative firme din domeniu – la Centrul Providența (Agora) (17 – 18 mar.)

– Mediu
* Asociația Team Work organizează cea de-a XIII-a ediție a „Curățeniei de Primăvară” în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București – ora 9:30 (17 – 18 mar.)

– Învăţământ, Cercetare
* Constanţa: Are loc Târgul Ofertelor Educaționale, cu cele mai bune oferte școlare și extra-școlare ale unităților particulare de învățământ, grădinițe și afterschool din Constanța – la Centrul VIVO!, în zona intrării nr. 3 (17 – 18 mar.)

– Cultură
* Are loc ceremonia de înmormântare a regizorului Vasile Manta, nume de primă mărime al Teatrului Național Radiofonic, decedat joi, 15 martie – ora 13:00, la Cimitirul Chitila
* Are loc un eveniment educativ pentru copii între 6 și 12 ani – „Arta care spune o poveste”, cu Aurora Király – ora 12:00, la Muzeul Național de Artă Contemporană
* One World Romania (16-25 mar.) dedică o zi întreagă artei activiste, cu proiecţii de filme, poezie, dezbateri și un concert Ada Milea – la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Programul evenimentului:
● ora 12:00 – Poezie / feminism / acțiune – în cafeneaua MNAC – cu Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu și Cosmina Moroșan
● ora 13:00 – Poeta – proiecție urmată de o discuție între Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu, Cosmina Moroșan
● ora 15:30 – Pavlenski – om și voință – proiecție urmată de o discuție între Iulia Popovici și Vava Ștefănescu
● ora 18:00 – Când Dumnezeu doarme – proiecție urmată de o discuție între Maria Balabaș și Till Schauder
● ora 20:30 – Am o mică problemă şi Cântecele angajate ale lui Colette Magny – proiecții urmate de o discuție între Ada Milea și Yves-Maria Mahe
● ora 22:30 – Concert Ada Milea
* Primul modul al atelierului creativ „Jocuri de improvizație”, coordonat de artista Daniela Vîrlan, se încheie cu un manifest poetic la care participă poetul Răzvan Țupa – ora 14:00, la Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”, Bd. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu nr. 19. Atelierul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* În cadrul atelierului de creație pentru autori și ilustratori români „Mini-doză de grandoare – cărți care iubesc copiii în mai puțin de 1000 de cuvinte” (16-18 mar.), va fi organizată o discuție cu tema „Ce-i de făcut? Cărți ilustrate scrise de autori români în mai puțin de 1000 de cuvinte” – ora 15:30, la sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. Discuția, moderată de Florin Bican, le va aduce împreună pe Adina Rosetti (autor), Livia Coloji (ilustrator), Virginia Costeschi (editura «Trei»), Laura Albulescu (editura «Arthur») și Cătălina Ulrich Hygum (profesor universitar)
* Vernisajul expoziţiei „Pe Hartă”, ce reprezintă a II-a ediţie a proiectului „Liceeni la Muzeul Hărţilor”, prezentând lucrările realizate de un grup de 20 de adolescenţi, elevi în clasele V – X la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” – ora 16:00, la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (18 – 25 mar.)
* Muzeul Național al Literaturii Române și Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” organizează evenimentul anual prin care evocăm amintirea și personalitatea Agathei Bacovia (1895-1981), la care participă Simona Popescu (scriitoare), Oana Băluță (activistă pentru drepturile femeilor), Lea Rasovszky (artist vizual), Mihaela Cîrjan (juristă), tema întâlnirii fiind „Tu ce ai vrut să te faci când erai mică?” – ora 17:00, la Casa memorială „George și Agatha Bacovia”, Str. George Bacovia nr. 63. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Teatrul Arte dell’Anima prezintă spectacolul „O noapte furtunoasă”, în regia lui Florin Liță – ora 17:30. Distribuția este formată din: Alexandru Banciu, Adrian Piciorea, Mircea Alexandru Băluță, Vlad Lință, Voicu Aaniței, Vlad Brumaru, Bianca Cuculici, Ana Crețu. Scenografia este semnată de Ioana Colceag
* Orchestra Română de Tineret susţine sub bagheta lui Cristian Mandeal un concert prin care aniversează 10 ani de la înfiinţare, şi 140 de ani de la înfiinţarea Societăţii Tinerimea Română – ora 18:30, la Ateneul Român. Concertul va avea în program Rapsodia a II-a de George Enescu, Fantezia ungară S123 şi Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 de Liszt, solistă fiind pianista de origine bulgară Plamena Mangova, iar în partea a doua a serii Simfonia a II-a de Rachmaninov. Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
* Are loc spectacolul „London – A New Story”, susţinut de soprana Bianca Ionescu-Ballo şi pus în scenă de Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”– ora 19:00, la Palatul Copiilor
* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Călătorii sentimentale” – ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu. Cu: Irina Movilă, Andrei Cavassi (violoncel) și Cătalin Ene (pian electronic). Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Recitalul „Periplu muzical în spațiul latin” – ora 19:00, la Palatul Suţu. Participă: Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian, Mihaela Pletea – soprană. Invitat special: Fernando Mihalache – acordeon. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Recital susţinut de Alexandra Neaga – fagot şi Alexandra Amariei – pian – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mică. Invitaţi: Cristina Raita, Alexandra Stanciu şi Ozana Voicilă
* B.U.G. Mafia susţine un concert la Arenele Romane (în cort încălzit) – ora 20:00, Str. Cuţitul de Argint, Parcul Carol I
* Cisnădie, jud. Sibiu: Festivalul – Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu”, ediţia a III-a, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, Primăria Oraşului Cisnădie, Casa de Cultură a Oraşului Cisnădie, co-organizator fiind Cercul Militar Sibiu – la Casa de Cultură a Oraşului Cisnădie (17 – 18 mar.)
* Constanţa: De la ora 19:00, pe scena Teatrului de Stat Constanţa (TSC) are loc o nouă reprezentanţie a piesei „Eutopia”, după Aristofan, în regia lui Yannis Margaritis, un spectacol interactiv, în care spectatorii sunt invitaţi să voteze alături de personaje
* Milano: Reprezentaţia coproducției CNDB, „Nud de femeie brunetă”, de Andreea David, ce face parte din selecția primei ediții a Festival del Silenzio din Milano (16-18 mar.). Organizat de colectivul Fattoria Vitadini și găzduit de Fabbrica del Vapore din capitala Lombardiei, Festival del Silenzio prezintă unele dintre cele mai semnificative propuneri artistice și perspective științifice, culturale și sociale legate de tema tăcerii

– Sport
* Au loc meciuri în Liga I de fotbal – Play-out – etapa a 2-a:
● CS Gaz Metan Mediaş – CS Concordia Chiajna – ora 18:00, pe Stadionul „Gaz Metan” Mediaş
● FC Botoşani – FC Dinamo Bucureşti – ora 20:45, pe Stadionul „Municipal”
* Au loc partide în etapa a 21-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:
● CS Dinamo Bucureşti – BC Mureş Tg Mureş – ora 16:00, la Sala Dinamo Bucureşti
● CS Phoenix Galaţi – U-Banca Transilvania Cluj – ora 17:00, la Arena de Baschet Bucureşti
● BCMU FC Argeş Piteşti – CSM Steaua Eximbank – ora 19:00, la Sala Trivale din Piteşti
● CS Politehnica Iaşi – BC CSU Sibiu – ora 19:00, la Sala Sporturilor din Iaşi
* Baia Mare: CSM Ştiinţa Baia Mare şi CSA Steaua Bucureşti se vor întâlni, pe Arena Zimbrilor, de la ora 11:00, în cea de-a doua semifinală a Cupei României la rugby
* Brăila: Campionatul Naţional de Kickboxing şi K1 şi Cupa All Styles Tatami (Low Kick, Kick Light şi Full Contact), sub egida Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact şi a CS Urban Warrior Gym, la care vor participa aproximativ 300 de sportivi din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 7 şi 40 de ani – ora 10:00, la Sala Polivalentă
* Constanţa: Semifinalele Cupei României FAN Courier la handbal masculin programează meciurile dintre Poli Timişoara – Minaur Baia Mare şi AHC Dobrogea Sud – Steaua Bucureşti, în cadrul Turneului Final Four – la Sala Sporturilor (17 – 18 mar.)
* Craiova: Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” organizează, cu sprijinul Federației Române de Scrimă, cea de-a III-a ediția a Memorialului „Dumitru Popescu” la spadă, întrecere dedicată copiiilor și speranțelor, la feminin și masculin, doar la individual – ora 9:00, la Sala de scrimă a Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” (17 – 18 mar.)
* Lugoj: Are loc un meci din etapa a patra a fazei play-off (1-6) a Diviziei A1 la volei feminin: CSM Lugoj – ACS Agroland Timişoara – ora 18:30
* Au loc meciuri în Divizia A1 la volei masculin:
► play-off (1-6) – etapa 3:
● ACS Volei Municipal Zalău – CSM Bucureşti – ora 16:30
● LMV Tricolorul Ploieşti – SCMU Craiova – ora 18:00
► play-out (7-12) – etapa 3:
● CS „U” Cluj – CSS 2 CNE UKRO Baia Mare – ora 12:00
● CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSU UV Timişoara – ora 18:00
● CS Unirea Dej – CS Dinamo Bucureşti – ora 18:00
* Federaţia Rusă: România va participa cu 12 judoka, 7 la masculin şi 5 la feminin, la turneul Grand Slam de la Ekaterinburg, care are loc în perioada 17 – 19 martie
* Valdemoro, Spania: Are loc meciul Noua Zeelandă – România, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă feminin 2018, Divizia a II-a, Grupa B – ora 14:00

– Diverse
* Timişoara: Primăria Municipiului Timişoara organizează cea de-a XI-a ediţie a Târgului de Paşti – ora 17:00, în Piaţa Victoriei. Pe toată durata târgului, şi în Piața Libertății vor fi amenajate căsuțe cu meșteșugari, produse meșteșugărești, produse handmade, ouă sculptate, ouă încondeiate și alte produse specifice sărbătorilor pascale. Timișorenii vor putea vizita căsuțe cu produse ale artiștilor locali dar și ale meșteșugarilor din țară, iar copiii vor putea vizita Atelierul Iepuraşului, unde pot învăţa să încondeieze ouă sau să picteze pe ceramică  (17 mar. – 10 apr.)

– S-a întâmplat într-o zi de 17 martie
* Acum 86 de ani (1932), pe scena Operei Române din Bucureşti, avea loc premiera tabloului coregrafic într-un act, „La piaţă”, de Mihail Jora
* În urmă cu 74 de ani (1944) începeau, la Cairo, convorbiri între emisarul opoziţiei democratice din România, Barbu Ştirbei (plecat cu consimţământul mareşalului Ion Antonescu), şi reprezentanţii Marii Britanii, SUA şi URSS, privind desprinderea României de Reich
* Se împlinesc 70 de ani (1948) de la semnarea Tratatului de la Bruxelles, pact militar şi economic, încheiat între Belgia, Franţa, Luxemburg, Marea Britanie şi Olanda, intrat în vigoare la 25 august 1948. Prin acordurile de la Paris din 1954, cu participarea RFG şi Italiei, acest Tratat a stat la baza creării Uniunii Europei Occidentale (UEO a început să activeze oficial la 5.V.1955). În contextul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1.XII.2009) şi al progreselor instituţionale ale Uniunii Europene, UEO (Uniunea Europei Occidentale) şi-a pierdut raţiunea de a exista, la 1 aprilie 2010 fiind anunţată, la Bruxelles, dizolvarea oficială a acesteia
* Se împlinesc 60 de ani (1958) de la intrarea în vigoare a Convenţiei Organizaţiei Interguvernamentale Maritime Consultative (OIMC), încheiată la 6.III.1948, la Geneva (data oficială a înfiinţării OIMC este considerată 13.I.1959, când a avut loc prima sa reuniune. Din 22.V.1982 şi-a schimbat numele în Organizaţia Maritimă Internaţională; OMI este instituţie specializată a ONU, cu sediul la Londra. România a devenit membră a acestei organizaţii prin Decretul 114/1965
* Într-o zi de 17 martie, acum 59 de ani (1959), Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, s-a autoexilat în nordul Indiei, ca urmare a revoltei din Tibet pe care a condus-o (revoltă desfăşurată cu câteva zile mai devreme, la 10 martie). „Dalai Lama” este titlul conferit conducătorului spiritual al ordinului monahal budist tibetan Gelugpa. Actualul Dalai Lama, al 14-lea, a fost instalat, la Lhasa, în 1940. Pe numele său adevărat, Tenzin Gyatso (n. 1935), a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1989

Aniversări – Comemorări

– Sf. Patriciu, episcop (Calendarul Romano-Catolic 2018)

– 1819: S-a născut Alecu (Alexandru) Russo, prozator şi memorialist; se numără printre cei mai reprezentativi exponenţi ai paşoptismului; important militant unionist (m. 1859, la numai câteva zile după Unire)

– 1883: S-a născut Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (m. 1923; s-a sinucis) – 135 de ani

– 1916: S-a născut compozitoarea şi pianista Hilda Jerea (m. 1980)

– 1917: S-a născut Zorica Laţcu (maica Teodosia din 1948), poetă creştină şi traducătoare; a făcut parte din generaţia formată duhovniceşte în atmosfera plămădită la Mănăstirea Sâmbăta în jurul Părintelui Arsenie Boca, căruia Zorica i-a închinat volumul de versuri „Poemele Iubirii”; a stat 3 ani în temniţele comuniste; a făcut importante traduceri din Sfinţii Părinţi; a avut o însemnată contribuţie şi la tălmăcirea primelor volume de Filocalie, editate de părintele Dumitru Stăniloae (m. 1990)
– 1927: S-a născut Alecu Popovici, scriitor, ziarist şi profesor; autor a numeroase piese de teatru pentru copii (m. 1997)

– 1939: S-a născut Mihai Ungheanu, jurnalist, critic şi istoric literar; senator PRM în legislaturile 2000-2004 și 2004-2008 (m. 2009)

– 1940: A murit actorul Ion (Iancu) Brezeanu (n. 1868). NOTĂ: Unele surse (www.crispedia.ro) dau naşterea la 1.XII.1869

– 1941: A murit (la Cannes, Franţa) omul politic şi diplomatul Nicolae Titulescu; ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936); delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei preşedinte a fost în 1930 şi 1931); vie activitate diplomatică pentru întărirea securităţii şi integrităţii teritoriale a României, mai ales după instaurarea naţional-socialismului în Germania; îndepărtat din Guvern (în august 1936), a emigrat în Franţa, unde şi-a continuat activitatea de promovare a ideii de asigurare şi menţinere a păcii în lume; membru titular al Academiei Române din 1935 (n. 1882). NOTĂ: La 14.III.1992 au fost reînhumate, la Braşov, conform dorinţei testamentare, osemintele diplomatului Nicolae Titulescu (aflate la Cannes, timp de 51 de ani)

– 1960: A murit Hans Mattis-Teutsch, pictor, sculptor şi grafician român de naţionalitate germană (n. 1884)

– 1973: A murit Demostene Botez, scriitor, publicist şi traducător; membru corespondent al Academiei Române din  (n. 1893) – 45 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) dă naşterea la 2.VII.1893 şi moartea la 18.III.1973

– 2005: A murit Adrian Marino, critic, istoric şi teoretician literar; s-a consacrat hermeneuticii ideilor literare, domeniu în care poate fi socotit un fondator nu numai pe plan naţional; deţinut politic în perioada 1949-1963 (n. 1921)

– 2010: A murit Ştefan Gheorghiu, muzician, violonist şi pedagog (n. 1926)

– 2010: A murit muzicologul şi flautistul român de etnie maghiară Ferenc László (n. 1937)

– 2011: A murit Romul Munteanu, critic şi istoric literar, comparatist (n. 1926)

– 2012: A murit scriitorul şi publicistul Olimpian Ungherea (n. 1937)

– 2016: A murit matematicianul Solomon Marcus; unul dintre iniţiatorii lingvisticii matematice şi ai poeziei matematice; domeniile sale de cercetare sunt extrem de vaste: analiză matematică, calculatoare, lingvistică, informatică, poetică, semiotică, antropologie, istoria şi filozofia ştiinţei, educaţie; membru titular al Academiei Române din 2001; frate cu scriitorii Marcel Marcian şi Marius Mircu (n. 1925)

– 2016: A murit actriţa Paula Sorescu-Lucian, soţia actorului Ion Lucian (n. 1947)

EVENIMENTE EXTERNE

– Sydney: Summit special Australia – Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) (17 – 18 mar.)

– Marea Britanie: Discurs al şefei guvernului britanic, Theresa May, în cadrul congresului de primăvară al Partidului său Conservator

– Federaţia Rusă: Deschiderea birourilor de vot în Extremul Orient rus, în cadrul alegerilor prezidenţiale

– Beijing: Conferinţă de presă a ministrului chinez al mediului, Li Ganjie, în marja sesiunii plenare anuale a Parlamentului chinez

– Beijing: În cadrul sesiunii anuale a Adunării Naţionale Populare (Parlamentul Chinez), are loc un vot pentru aprobarea unei reforme guvernamentale în urma căreia vor fi înfiinţate ministere şi agenţii noi în domenii-cheie, între care o agenţie naţională de luptă împotriva corupţiei

– Medellín, Columbia: Cea de-a VI-a sesiune plenară a Fundaţiei pentru cercetarea biodiversităţii şi a ecosistemelor (17 – 26 mar.)

– Caracas, Venezuela: Opoziţia venezueleană organizează un marş pentru a „protesta împotriva fraudei”

– Paris, Franţa: Cea de-a 23-a săptămână a Limbii franceze şi a Francofoniei (17 – 25 mar.)

– Cape Town, Africa de Sud: Carnavalul anual de la Cape Town

– Suedia: Se desfăşoară slalomul uriaş masculin şi cel feminin de la Aare, din Cupa Mondială la schi alpin

– Italia: Este programată cursa ciclistă clasică Milano-San Remo

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Irlanda. Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei, cel care a adus creştinismul în această ţară, în secolul al V-lea (Calendar Agerpres, martie 2009)

– 37 d.H: A murit Tiberius (născut: Tiberius Claudius Nero), împărat roman (14-37 d.H.); fiu adoptiv şi succesor al lui Augustus; a consolidat administraţia Imperiului Roman; a reprimat cu severitate opoziţia senatorilor (n. 42 î.H.)

– 180 d.Hr.: A murit Marcus Aurelius Antoninus Augustus, împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr.; supranumit “Înţeleptul”, este considerat ca fiind unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei stoice (n. 121 d.Hr.)

– 1834: S-a născut Gottlieb Daimler, inginer, inventator german; a construit prima motocicletă şi a îmbunătăţit numeroase motoare (m. 1900)

– 1845: A murit entomologul francez Pierre François Marie Auguste Dejean (n. 1780)

– 1853: A murit Christian Doppler, fizician şi matematician austriac; în 1842 a descoperit efectul care-i poartă numele şi care se referă la modificarea frecvenţei undelor sonore când sursa se deplasează faţă de observator; a prevăzut că un efect similar are loc şi în cazul luminii („efectul Doppler-Fizeau”) (n. 1803) – 165 de ani

– 1917: A murit, la Zürich, filosoful german Franz Brentano; considerat a fi precursorul psihologiei moderne precum şi al fenomenologiei (n. 1838)

– 1919: S-a născut Nat King Cole, pianist, interpret de jazz şi cantautor american (m. 1965)

– 1921: A murit Nikolai Jukovski, specialist rus în aerodinamică şi hidrodinamică; unul dintre fondatorii hidro şi aerodinamicii moderne; considerat „părintele” aviaţiei ruse (n. 1847)

– 1938: S-a născut Rudolf Nureev, balerin şi coregraf rus (m. 1993, la Paris) – 80 de ani

– 1949: S-a născut actorul american Patrick Duffy

– 1951: S-a născut actorul american de film Kurt Russell

– 1954: S-a născut actriţa britanică Lesley-Anne Down

– 1956: A murit Irène Joliot-Curie, fizician şi chimist francez; studii şi cercetări în domeniul fizicii nucleare şi radiochimiei; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1935 (împreună cu soţul său, fizicianul Frédéric Joliot-Curie) pentru descoperirea radioactivităţii artificiale; membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (n. 1897)

– 1968: A murit compozitorul, pianistul şi profesorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco (n. 1895) – 50 de ani

– 1970: A murit istoricul francez Jérôme Carcopino, un fervent susţinător al apropierii dintre Franţa şi România; membru de onoare străin al Academiei Române din 1926 (n. 1881)

– 1971: A murit dirijorul italian Piero Coppola (n. 1888)

– 1976: A murit regizorul italian de film Luchino Visconti (n. 1906)

– 2005: A murit dirijorul şi compozitorul israelian Gary Bertini (n. 1927). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 18 martie 2005

– 2011: A murit actorul britanic de film Michael Gough (n. 1916)

– 2012: A murit Shenouda al III-lea (născut Nazir Gayed Raphael), Papă şi Patriarh, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt (din 14 noiembrie 1971) (n. 1923). NOTĂ: Site-ul www.copticpope.org dă naşterea la 2.VIII.1923

– 2013: A murit André Fontaine istoric şi jurnalist francez; a fost director al cotidianului francez „Le Monde” (n. 1921) – 5 ani

– 2017: A murit Derek Walcott, poet şi dramaturg din Sf. Lucia; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1992; a contribuit la aducerea literaturii caraibiene în atenţia lumii (n. 1930) – 1 an

* * * * *