Parlamentul Chinei l-a desemnat pe Xi Jinping pentru un nou mandat prezidenţial

Parlamentul Chinei a votat în unanimitate redesemnarea lui Xi Jinping pentru al doilea mandat de cinci ani în funcţia de preşedinte al ţării. Parlamentarii l-au desemnat, de asemenea, pe Wang Qishan, un apropiat al preşedintelui Xi, care este un fost membru al aparatului de luptă împotriva corupţiei, pentru funcţia de vicepreşedinte al ţării. Săptămâna trecută, parlamentarii au votat un amendament constituţional prin care este abolită limitarea numărului de mandate prezidenţiale, ceea ce înseamnă că domnul Xi poate rămâne preşedinte pentru o perioadă nedeterminată./cstoica/pvelisar

BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 martie