Arheopteryx devine cel mai vechi dinozaur zburător

 Archeopteryx, considerat de unii mai mult o găină preistorică decât o pasăre adevărată, îşi dezvăluie în sfârșit secretele. De la descoperirea primului specimen în sudul Germaniei, în 1861, paleontologii au avut o serie de dubii cu privire la capacitatea acestei specii de a zbura. Însă echipa științifică de la European Synchrotron Radiation Facility (ESRF) a spulberat orice urmă de îndoială: dinozaurul cu pene era capabil să zboare! Specimenul a fost analizat cu ajutorul unui sincrotron. Acest instrument produce o sursă extrem de puternică de raze X, ceea ce a permis o analiză microscopică a oaselor fosile și o reconstrucție fidelă în 3D a lui Archeopteryx . Întrebat cu privire la  această descoperire, paleontologul Paul Tafforeau, co-signatar al studiului, a dorit să sublinieze că dinozaurul „[…] practica zborul activ, dar nu zborul cu bătăi din aripi al păsărilor moderne”. Și a precizat: „Arheopteryx avea o mișcare dorso-ventrală. Anatomia sa nu îi permitea zborul activ de lungă durată”. Această pasăre preistorică nu avea deci adaptările pectorale pentru a zbura ca păsările actuale, în special sternul care permite atașarea mușchilor zborului. Întrebat dacă dinozaurul cu pene merită denumirea de Urvogel, „prima pasăre”, Paul Tafforeau răspunde: „Arheopteryx este cel mai îndepărtat ascendent al păsării. El nu este strămoșul său direct, dar se situează la baza arborelui genealogic”. Prin urmare, cel mai vechi strămoș al păsărilor moderne încă nu a fost descoperit./rcostea/ddaniela

(www.lepoint.fr – 19 martie)