CSM ar putea decide instituirea unui mecanism de monitorizare a Planului de măsuri pentru îndeplinirea recomandărilor din cadrul MCV

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ar putea decide mâine instituirea unui mecanism de monitorizare trimestrială a Planului de măsuri pentru îndeplinirea recomandărilor din cadrul MCV. Membrii CSM vor discuta nota Direcţiei Afaceri Europene privind acest plan de măsuri.

Redactorul nostru Mădălina Verman aminteşte că reprezentanţii Comisiei Europene s-au aflat săptămâna trecută la Bucureşti, într-o misiune de evaluare în cadrul MCV, context în care au avut întâlniri cu reprezentanţi ai sistemului judiciar, parlamentului şi guvernului./pvelisar/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 martie