Peste 13 mii de pompieri, jandarmi şi poliţişti sunt pregătiţi să intervină în judeţele aflate sub avertizare de vreme rea

Peste 13 mii de pompieri, jandarmi şi poliţişti sunt pregătiţi să intervină în judeţele aflate sub avertizare de vreme rea, spune ministrul de interne, Carmen Dan. Ea a făcut un apel la populaţie să evite deplasările în această perioadă şi să nu îngreuneze activitatea salvatorilor.
Carmen Dan: „Eu recomand cetăţenilor să asculte şi să respecte indicaţiile autorităţilor, să nu se aventureze pe drumuri închise, din cauza viscolului sau a zăpezilor, pentru că intervenţiile pentru salvarea lor limitează aria de acţiune a forţelor care intervin, ba, mai mult decât atât, pun în pericol însăşi viaţa salvatorilor”. /denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI-23 martie