RADIO FRANCE INTERNATIONALE: Liviu Pleşoianu (PSD): Îl voi reclama pe Frans Timmermans la Bruxelles

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu declară la RFI că dincolo de scrisoarea premierului Dăncilă către şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va depune şi el o reclamaţie la Consiliul de Etică al CE, vizându-l pe prim-vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans.

Premierul Viorica Dăncilă i-a adresat miercuri o scrisoare preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, cerându-i clarificări privind documentul apărut în presă şi atribuit Comisiei Europene, prin care erau cerute detalii despre cauze penale vizându-i între alţii pe Gigi Becali, Adrian Năstase, Tudor Chiuariu, Decebal Traian Remeş, Cătălin Voicu şi Dan Voiculescu.

Liviu Pleşoianu spune că scrisoarea premierului este un demers necesar: „Mi se pare absolut necesar, cum absolut necesară mi se pare o dezbatere la Bruxelles pe această temă. Am tot auzit un argument care mi se pare nu numai slab, dar perfect fals, anume acela că raţiunea pentru care au fost trimise acele scrisori dinspre Bruxelles este aceea că vroiau cei care se ocupau de rapoartele MCV dinspre Bruxelles vroiau să ştie dacă se tergiversează dosare până dincolo de termenul de prescripţie. OK, dacă vrei să afli aşa ceva, atunci îţi sunt suficiente datele statistice, în nici un caz nu este nevoie să apelezi la nume şi prenume. Ceea ce s-a întâmplat a dus la o individualizare a MCV-ului, lucru care mie mi se pare cât se poate de grav”.

Deputatul PSD declară că îl va reclama pe Frans Timmermans la Bruxelles: „Voi depune chiar o reclamaţie într-un alt caz, dincolo de scrisoarea doamnei Dăncilă, voi depune o reclamaţie la Consiliul de Etică al Comisiei Europene, vizându-l pe domnul Timmermans, pentru că domnul Timmermans când a fost în România ultima dată a spus că sunt atacuri dinspre mass-media la adresa justiţiei. Practic, a spus acest lucru când a fost întrebat ce părere are despre recent relatatele în presă cazuri de la DNA Ploieşti, iar domnul Timmermans a găsit de cuviinţă să ne spună că practic, dacă presa vorbeşte despre abuzuri ale unor procurori, acesta este un atac la adresa justiţiei. Din punctul meu de vedere, ce-a spus domnul Timmermans e un atac la adresa presei independente, lucru care mi se pare inacceptabil, pentru că domnul Timmermans a mers mai departe şi a spus că aceste atacuri dinspre mass-media la adresa justiţiei afectează rapoartele viitoare MCV şi închiderea până la urmă a MCV-ului, pe care ne-o dorim cu toţii”.

„Un atac la adresa independenţei justiţiei din România”

Liviu Pleşoianu susţine că oficialii CE nu au cerut informaţii tehnice despre anumite dosare penale, ci au comis o „ingerinţă” în actul de justiţie din România: „În momentul în care vorbim cu nume şi prenume despre anumite persoane, aceea nu este o informaţie tehnică, aceea este o ingerinţă, este chiar un atac, culmea, la adresa independenţei justiţiei din ţara noastră”.

Întrebat cum poţi evita nominalizarea unor persoane, când ceri informaţii despre dosare de mare corupţie, deputatul PSD a răspuns: „Poţi să ceri informaţii despre situaţia statistică a rezolvării cazurilor de mare corupţie. Ce relevanţă are că ceri situaţie despre trei-patru cazuri, care bineînţeles sunt celebre în ţara respectivă, în condiţiile în care există posibilitatea ca în 1.540 de alte cazuri similare să nu se fi întâmplat lucrurile OK, să se fi tergiversat, să se fi ajuns la prescripţie? Deci dacă vrei să ai o imagine asupra actului de justiţie dintr-o ţară, te interesează înainte de toate situaţia statistică”.

Întrebat cum apreciază diferenţa de ton dintre varianta în limba română şi cea în limba engleză a scrisorii trimise de premierul Viorica Dăncilă şefului CE, Jean-Claude Juncker, Liviu Pleşoianu a răspuns: „Mi-e greu să apreciez, pentru că n-am văzut varianta în limba engleză, n-am apucat s-o citesc. O s-o citesc şi o să mă exprim în sensul ăsta, dacă într-adevăr e aşa. Din punctul meu de vedere, nu trebuie să existe nici un fel de diferenţă între cele două variante, pentru că e în primul rând un mesaj adresat celor de acolo”.

Întrebat dacă în cazul scrisorii premierului Dăncilă nu se aplică o dublă măsură, parlamentarul a răspuns: „Dacă este o diferenţă, putem să vorbim şi să analizăm, dar eu vă repet, nu am citit varianta în limba engleză, abia am citit-o pe cea în limba română”.

https://www.rfi.ro/politica-102068-liviu-plesoianu-frans-timmermans-bruxelles