Atac sinucigaş cu bombă în oraşul Herat, în vestul Afganistanului

Cel puţin o persoană a fost ucisă duminică în timpul unui atac sinucigaş cu bombă comis în apropiere de o moschee şiită din oraşul Herat din vestul Afganistanului. Gruparea jihadistă Stat Islamic (ISIS) a revendicat atacul, al doilea după atacul de săptămâna trecută din Kabul, revendicat tot de ISIS, în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproximativ 30 de persoane aflate la un lăcaş de cult şiit, unde celebrau sărbătoarea Nawruz, Anul Nou Persan. Atacul din Herat a fost comis de două persoane care au încercat iniţial să intre în moschee, dar au fost oprite de gardieni. Unul dintre atacatori a fost ucis de gardieni, iar al doilea a reuşit să îşi detoneze încărcătura explozivă. Opt persoane au fost rănite, dar numărul victimelor ar putea creşte, subliniază autorităţile afgane./mbaciu/menescu

(REUTERS – 25 martie)