A început producţia la Fabrica de piese de schimb pentru acumulatoare Shinheung Sec din localitatea ungară Monor

A început producţia la fabrica sud-coreeană de piese de schimb pentru acumulatoare Shinheung Sec din localitatea ungară Monor. La investiţia de 8 miliarde de forinţi, Guvernul ungar a contribuit cu 769 milioane de forinţi – a comunicat luni Péter Szijjártó, ministrul ungar pentru afaceri externe şi relaţii economice internaţionale. La conferinţa de presă susţinută în incinta Fabricii de piese de schimb pentru acumulatoare destinate maşinilor electrice, ministrul ungar a evidenţiat că noua revoluţie industrială este condusă de industria auto şi a amintit faptul că 28,7% din producţia industrială a Ungariei provine din industria auto. Péter Szijjártó a reafirmat că valoarea producţiei industriei auto din Ungaria s-a situat anul trecut la cel mai înalt nivel din toate timpurile, 8038 miliarde de forinţi, şi această ramură a oferit locuri de muncă pentru 175.000 de angajaţi. Creşterea anuală a producţiei a depăşit şi în ianuarie 10% – a adăugat Péter Szijjártó./lendrefy/dsirbu

MTI – 26 martie