100 de stejari în 100 de şcoli, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Un gest simbolic dedicat Unirii de acum un secol a Basarabiei cu România a fost făcut de elevi din Republica Moldova, care studiază la Colegiul Naţional „Ferdinand I” din municipiul Bacău. Ei au plantat în curtea liceului un puiet de stejar, acesta fiind punctul de plecare spre sădirea altor o sută de stejari în tot atâtea şcoli din întreg judeţul Bacău.

Manifestarea a reiterat gestul făcut de profesorii din Bacău acum 100 de ani ca semn al trăiniciei neamului românesc. Iniţiatorul acestui demers este porofesorul Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Judeţene Bacău.

Adrian Jicu: „Este vorba despre o iniţiativă căreia noi i-am spus ‘Stejarii Unirii’, pentru a marca în acest fel în mod simbolic un gest pe care l-au făcut cei de la 1918 când pe tot teritoriul României învăţătorii şi profesorii au plantat împreună cu elevii lor asemenea stejari, tocmai pentru a sugera trăinicia, încrederea în destinele neamului românesc. La Colegiul „Ferdinand I”, din Bacău, am plantat primul puiet, pentru că în curtea colegiului există deja un stejar plantat acum 100 de ani, după care cu ajutorul şcolilor şi al bibliotecilor din judeţ stejarii vor fi plantaţi pe tot teritoriul judeţului. Vor fi 100 de stejari în 100 de şcoli, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Cei patru elevi basarabeni au plantat cu atenţie puietul de stejar care va aminti peste timp de ziua de 27 martie 2018.

Elevul Andrei Gherege: „Pentru mine acest gest a însemnat un nou pas spre a ne uni cu ţara mamă, un nou pas spre a ne înţelege mai bine cu fraţii noştri din România, că suntem veniţi din altă ţară. Am apelat la stejari pentru că au viaţa mai lungă şi sunt foarte puternici”. /rduinu/vdraguta

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 martie