Cei mai bătrâni britanici îşi serbează împreună a 110-a aniversare

Cei doi cei mai vârstnici bărbaţi din Marea Britanie sunt entuziasmaţi că îşi vor sărbători împreună a 110-a aniversare, săptămâna aceasta. Cei doi pun vârsta lor înaintată pe seama consumului de porridge şi a unei doze sănătoase de… umor!

Robert Weighton s-a născut la Hull în 29 martie 1908, în aceeaşi zi cu celălalt senior britanic, Alf Smith. Deşi cei doi nu s-au întâlnit niciodată până acum, de-a lungul anilor ei şi-au trimis unul altuia felicitări cu ocazia zilei de naştere. Nu au aflat care dintre ei s-a născut primul, astfel că ambii îşi asumă titlul de cel mai vârstnic bărbat din Marea Britanie.
Dl Weighton, care a fost inginer în cea mai mare parte a vieţii sale active, crede că simţul umorului l-a ajutat să ajungă la o vârstă înaintată. El a spus că „râsul este extrem de important. Majoritatea necazurilor din lume sunt provocate de oamenii care se iau prea în serios”. Iată şi alţi factori care l-au ajutat să aibă o viaţă lungă: a mâncat ceea ce i-a plăcut şi a avut o doză sănătoasă de noroc, spune el. Centenarul consideră că fumatul este un obicei „oribil” şi „absurd”, deşi a încercat să fumeze în timpul adolescenţei, şi nu este deloc impresionat de bogăţie, spunând că „nu şi-a dorit niciodată să se îmbogăţească”.

Celălalt centener britanic, Alfred Smith, fost fermier, a dat răspunsuri similare, spunând că bucuria şi porridge-ul l-au ajutat să trăiască mult. El a explicat că porridge-ul este „sănătos”, la fel şi „a avea o meserie care îţi place”.

Cei doi, care au trecut prin două războaie mondiale, 29 de alegeri generale şi două milenii, au avut fiecare o viaţă interesantă.

Dl Weighton a petrecut ceva timp în Taiwan, Japonia şi Canada, iar acum locuieşte într-un complex pentru îngrijirea sănătăţii din Alton, Hampshire, unde are un atelier în care confecţionează mori de vânt şi alte obiecte decorative. Tată a trei copii – chiar el a avut şase fraţi – acum are 10 nepoţi şi 25 de strănepoţi.

Dl Smith s-a născut în Invergowrie în 1908, fiind al cincilea din cei şase fii ai părinţilor săi. Şi-a făcut studiile la Harris Academy din Dundee şi a emigrat ulterior în Canada, împreună cu patru din fraţii lui, în 1927 dar s-a întors după cinci ani. Apoi a fost şofer de camioane pentru fratele lui George. În timpul celui de-al doilea război mondial, el a făcut parte din Garda Internă şi s-a căsătorit cu Isobel la 29 de ani. Cei doi s-au stabilit la o fermă din Kinfauns unde au crescut doi copii. Dna Smith a murit cu peste 14 ani în urmă, la 97 de ani. Fiul lui, Allan, care a muncit împreună cu tatăl său la fermă timp de 40 de ani, a murit în 2016. Dl Smith s-a pensionat la 70 de ani dar a continuat să meargă la fermă până aproape de 90 de ani.(www.telegraph.co.uk)/abuzoian