Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a vorbit despre sporurile pe care le vor primi medicii şi asistentele

Guvernul urmează să discute în şedinţa de astăzi o ordonanţă de urgenţă cu mai multe modificări ale Codului Fiscal, printre care posibilitatea ca firmele să opteze pentru impozitul pe profit sau pentru cifra de afaceri dacă se încadrează sub plafonul de un milion de euro. Tot astăzi, membrii cabinetului vor aproba Regulamentul sporurilor din sistemul medical. Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat ieri despre sporurile pe care le vor primi medicii şi asistentele:
Sorina Pintea: Sunt anexe de la 1 la 9. Prevăd diverse procente de sporuri pe diverse categorii de personal, pe diverse specialităţi, limită minimă, limită maximă. Plafonarea de 30% este cuprinsă în Legea 153, Legea salarizării. În cadrul regulamentului pentru sporuri s-au negociat împreună cu sindicatele pe diverse categorii sporurile corespunzătoare. Ele sunt până în maxim 85%. Se aplică la o bază mai mare, respectiv baza din ianuarie 2018. Această lege practic ne ajută să ne menţinem medicii în ţară. Sistemul are nevoie de medici pentru a avea un act medical de calitate. Probabil că există nemulţumiri, care vor fi rezolvate pe parcurs.
Realizator: În şedinţa de astăzi a executivului ar urma să fie discutată şi posibilitatea ca salariile bugetarilor să fie plătite înaintea vacanţei de Paşte./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 martie)