Un judecător american decide că Arabia Saudită poate fi dată în judecată pentru implicarea în atacurile de la 11 Septembrie

Un judecător din New York a decis că Arabia Saudită poate fi dată în judecată pentru atacurile din Statele Unite din 11 Septembrie 2001. Familiile celor ucişi susţin că Arabia Saudită a fost implicată în seria de atacuri coordonate.

În urmă cu doi ani, legea americană s-a modificat pentru a permite procese împotriva oricărei ţări care ar fi acordat susţinere pentru un atac terorist împotriva unui cetăţean american.

Guvernul saudit a negat orice implicare în atacurile din septembrie 2001 şi susţine că nu există dovezi potrivit cărora oficialii lor ar fi avut vreun rol în acestea. Un judecător american a decis însă că acest caz poate continua.

El a respins totuşi acuzaţiile aduse la adresa a două bănci saudite şi o firmă de construcţii care se presupunea că i-ar fi finanţat pe atacatori. Judecătorul a afirmat că audierea acestor cazuri nu intră în jurisdicţia tribunalului. /aionita/menescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 martie