La Sfântu Gheorghe, se va construi un centru cultural cu sprijinul statului maghiar

Statul ungar sprijină cu patru miliarde de forinţi construirea unui centru cultural la Sfântu Gheorghe, relatează astăzi ziarele „Háromszék” şi „Krónika”, în baza declaraţiei făcute, în urmă cu o zi, de primarul Árpád Antal. Potrivit primarului, sprijinirea construirii centrului de la Sfântu Gheorghe a fost decisă miercuri de Guvernul ungar.

În complexul de clădiri, a cărui construire va dura trei ani, se vor putea muta Teatrul Tamási Áron, Biblioteca Judeţeană Péter Bod şi Centrul de Artă Transilvania. Árpád Antal a menţionat că acest complex de artă creează pentru cele trei instituţii o serie de condiţii demne de secolul 21.

Întrucât va fi construit pe o suprafaţă de teren pe care în prezent se regăsesc garajele companiei de transport public local, acesta va aduce o schimbare semnificativă şi în privinţa peisajului urban. Deocamdată nu există o listă clară de cheltuieli, întrucât planurile nu au fost încă realizate. Guvernul ungar va plăti suma în decurs de trei ani, construcţia urmând să înceapă, cel mai probabil, în primăvara anului viitor. /lendrefy/gioan

MTI – 30 martie