Actrița Crina Lință, născută la Târgu-Jiu, este o persoană talentată, plină de viață și foarte ambițioasă. O cunosc încă din perioada când cocheta cu teatrul pentru amatori, în urmă cu mai mulți ani, însă în teatrul profesionist a debutat în anul 2017 cu spectacolul „Lettice și Leușteanul”, în care joacă alături de Ioana Pavelescu și Silviu Biriș. În 2015, înființează, în Capitală, teatrul independent Arte dell’Anima. La 47 de ani a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, promoția 2017, specializarea Arta Actorului, la clasa profesorului Florin Zamfirescu. În urmă cu 17 ani, în 2001, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Engleză – Italiană, la Universitatea din București.

Reporter: Crina Lință este numele care, în doar câțiva ani, a devenit tot mai cunoscut în peisajul teatrului românesc. Pentru că astăzi sărbătorim Floriile, iar numele tău este un nume de floare, am cercetat să văd ce reprezintă. Așadar, Crina sugerează o persoană cu multă încredere în sine, mândră, puțin orgolioasă, dar care este deosebit de autocritică și care își dorește foarte mult să fie cea mai bună în numeroase domenii. Tu cum te descrii?

Crina Lință: Într-adevăr, cred că de mică mi-am dorit să excelez în toate domeniile, dar mai ales să mă dăruiesc pasiunii pentru artă, mai târziu fiind motivată și de realizările unor mari oameni de succes, pentru că, nu-i așa: „You think BIG, you get BIG. You think SMALL, you get SMALL”. Încrederea în mine mi-am câștigat-o pe parcurs, din reușite sau eșecuri în viață, iar în ceea ce privește scena am avut și am noroc de colegi generoși, care m-au sprijinit și încurajat în acest demers. După fiecare spectacol mă critic destul de aspru, pentru că întotdeauna există loc de mai bine, dar cred că acesta este unul din motivele care mă va face să caut mereu în adâncul ființei mele „adevărul”.

 1_kos7751

Crina Lință: Teatrul Arte dell’Anima – un loc boem,
făcut cu suflet, pentru suflet

Reporter: În 2015, la vârsta de 44 de ani, termini anul I de actorie, prima, cu media 9,75. Tot atunci pui bazele teatrului independent Arte dell’Anima. Cum ți-a venit ideea să îți faci propriul teatru?

Crina Lință: Dorința a pornit observând cât de mulți tineri actori talentați termină această facultate primii, cu laude și foarte buni, și cu toate acestea nu reușesc după terminarea studiilor să mai profeseze în domeniu, deoarece absorbția în teatre este destul de mică, comparativ cu numărul mare de actori. Având deja un spațiu al familiei care, e adevărat, genera o chirie lunară, m-am gândit să renunț la acel venit în favoarea deschiderii unui loc menit exprimării artistice. Așa s-a născut Teatrul Arte dell’Anima – un loc boem, făcut cu suflet, pentru suflet.

_KOS866029919929_1871613276202876_891611952_n

Reporter: Care sunt principiile care stau la baza teatrului pe care îl conduci?

Crina Lință: Teatrul Arte dell’Anima, respectiv Asociația Arte dell’Anima, oferă șanse actorilor, regizorilor, profesorilor de actorie să aibă un loc unde actul lor artistic să continue și după terminarea facultății. Organizăm anual Concursul de proiecte Anima pentru societate”, ce a ajuns acum la cea de-a cincea ediție. Susținem cursuri de dezvoltare personală prin teatru pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani, pe grupe diferite de vârste, facem campanii cu scop umanitar și susținem în general orice idee generatoare de proiecte de calitate.

Reporter: Sunt foarte mulți tineri care termină anual actoria, dar din cauza faptului că sunt foarte puține locuri de muncă în teatre, mulți aleg să facă altceva, irosindu-și astfel talentul. De ce are nevoie un actor sau un proaspăt absolvent pentru a se angaja în Teatrul Arte dell’Anima? Există și varianta colaborării?

Crina Lință: Teatrul Arte dell’Anima funcționează în sistem de colaborare, dar avem grijă de toate producțiile teatrului. Producțiile noastre au participat la peste 20 de festivaluri în țară. De asemenea, găzduim spectacole ale actorilor ce nu au un spațiu unde să performeze, spectacole bune de licență ce ar „muri” după terminarea anului școlar. Mai mult decât atât, susținem producția spectacolelor de licență ale UNATC, oferind spațiu de repetiții gratuit.

Reporter: Știu că organizați cursuri de actorie pentru copii și de dezvoltare personală pentru adulți. Ce reprezintă mai exact aceste cursuri, cât costă și care este durata lor?

Crina Lință: Aceste cursuri de dezvoltare personală prin teatru reprezintă o metodă de educație non-formală, unde accentul este pus pe învățarea activă. Spiritul jocului dezvoltă controlul etic, moral și emoțional, integrarea socială, încrederea în sine şi imaginaţia, necesare unui copil, deoarece prin joc există o continuă adaptare la „reguli”. Organizăm cursuri în două module – primul în perioada septembrie – decembrie, iar cel de-al doilea în perioada ianuarie – mai, existând posibilitatea de a plăti în rate, împărțite în funcție de durata modulului. Mai multe detalii puteți obține vizitând pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/teatru.artedellanima, pe www.artedellanima.ro, la telefon 0733.060.033 sau prin e-mail pe teatru@artedellanima.ro.

“Am învățat că nu trebuie să ai așteptări,
pentru a nu avea dezamăgiri”

Reporter: De la înființarea teatrului și până acum, care au fost cele mai grele momente sau dezamăgiri prin care a trebuit să treci?

Crina Lință: În această perioadă am învățat că nu trebuie să ai așteptări, pentru a nu avea dezamăgiri. Așa că dacă ceva nu se întâmplă neapărat pe placul meu, experiența acumulată și bucuria cu care fac lucrurile ies învingătoare în fața provocărilor de orice fel. Aș putea spune că o provocare este și dubla ipostază în care m-au găsit cele două producții în care și joc: „Lettice și Leușteanul” de Peter Shaffer, regia Geanina Hergheligiu și „Milk on fire”, scris și regizat de Radu Pocovnicu, unde sunt atât actriță, cât și producător, dar cred că au fost o lecție de detașare și asumare mai mare a ambelor „roluri”.Lettice și Leușteanul (7)

29745720_1871613386202865_1836115366_n

Reporter: În realizarea visului tău un rol foarte important l-a avut familia, care te-a susținut foarte mult. Soțul tău, inginer de profesie și om de afaceri, te-a sprijinit în toată această perioadă. Care este rolul lui acum în teatru?

Crina Lință: Soțul meu, într-adevăr, m-a sprijinit întotdeauna și a fost de acord să devină un mecena al Asociației Arte dell’Anima. Nu numai că este de acord cu permanenta finanțare a asociației, dar este și un bun ascultător, sfătuitor, și, nu în ultimul rând, persoana la care apelează actorii, regizorii, scenografii pentru găsirea diverselor soluții vizavi de producția spectacolelor, a transportului sau a diverselor probleme logistice. Într-un cuvânt: „Omul bun la toate”.

29745863_1871662182864652_1487966877_n

„Vom continua să susținem tinerii artiști și să le oferim întotdeauna o mână de ajutor”

Reporter: Care sunt proiectele teatrului pe 2018?

Crina Lință: Sunt multe și sper doar să îmi ajungă timpul să le duc pe toate la bun sfârșit. Am început repetițiile pentru un nou spectacol: „Totul despre femei” de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu, proiect câștigător în urma celei de-a cincea ediții a concursului “Anima pentru societate”, în care voi juca alături de Corina Dănilă și Adriana Titieni. Ne pregătim să plecăm la festivaluri în țară cu spectacolul „Lettice și Leușteanul”, în care joc alături de Ioana Pavelescu și Silviu Biriș, dar și cu toate celelalte producții ale teatrului. Vom continua cursurile de actorie, vom continua să susținem tinerii artiști și să le oferim întotdeauna o mână de ajutor, dar nu excludem colaborările cu artiști de orice vârstă. O mare provocare pentru anul 2018 va fi premiera primului scurtmetraj produs de Asociația Arte dell’Anima. Producția de film este o zonă care mă fascinează și sper ca acest scurtmetraj să fie debutul ca producător în industria cinematografică.

Reporter: Teatrul Arte dell’Anima, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, a dus la Dublin piesa “Copii răi”, de Mihaela Michailov. Cum a fost primită această piesă acolo și de ce la Dublin? Ați mai avut spectacole și în alte țări?

Crina Lință: Fenomenul violenței în școli este îngrijorător. În 2015, Ministerul Educației a raportat un număr de 75 de cazuri pe zi de violență fizică sau verbală în școlile din România, pe când în Dublin, Irlanda, publicația The Guardian a raportat că, în 2011, peste 900 de elevi pe zi au avut manifestări violente, atât asupra cadrelor didactice, cât și asupra colegilor. Întregul proiect a fost foarte bine primit, având, ulterior reprezentației, discuții pe tema acestui subiect. În alte țări nu am ajuns, dar spectacolul a fost o parte integrantă și a proiectului cultural „Educația începe în cartier”, finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în toamna anului trecut, și a participat în peste 15 festivaluri de teatru.

Reporter: Care este cea mai mare satisfacție a ta de până acum pe plan profesional?

Crina Lință: Bucuria de a fi pe scenă.

„Scena îți dă o emoție unică”

Reporter: Începutul de an 2018 ți-a adus și un rol principal – Contesa – în Teatrul Radiofonic, în „Surpriza dragostei” de Marivaux, traducere și adaptare radiofonică Pușa Roth, regia artistică Vasile Manta. Cât de diferit este teatrul pe scenă, în fața publicului direct, față de cel radiofonic?

Crina Lință: Scena îți dă o emoție unică, irepetabilă de la spectacol la spectacol. Spectacolul este viu, relația dintre parteneri este vie, iar răspunsul publicului este la ceea ce se întâmplă „aici și acum”. Aparent, teatrul radiofonic este mai facil, dar eu cred că este o mare provocare pentru orice actor. Să-ți înțelegi rolul, să-ți asumi practic întregul fir logic al piesei fără să repeți, uneori fără să-ți cunoști partenerii, și să reușești să transmiți povestea și să cucerești publicul ascultător, cred că este nu numai o bucurie, dar și o satisfacție profesională.

29855932_1871759632854907_1652951116_n

Reporter: Trebuie să spunem că, pe lângă faptul că ești actor, ești și producător. Ai produs spectacole precum „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” de I.L.Caragiale, „Copii răi” de Mihaela Michailov, „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, „Milk on fire”, scris și regizat de Radu Pocovnicu; „Lettice și Leușteanul” de Peter Shaffer. Cum se îmbină cele două? Care este mai solicitantă?

Crina Lință: După cum am spus, asta este cea mai mare provocare, dar cred că am reușit să înlătur de pe umerii actorului presiunea producției. Pe partea de producție cred că m-a ajutat experiența de mulți ani în managementul companiei pe care o administrez, dar și faptul că am absolvit cursurile de manager de proiect.

Reporter: Cum este trecerea de la a fi femeie de afaceri la a fi director de teatru? Și cât de mult te-a schimbat actoria în acești ani de când ești pe scenă?

Crina Lință: Nu cred că a fost neapărat o trecere, cât o întrecere. Nu am renunțat nici la acest statut de femeie de afaceri, am găsit o metodă de a le îmbina și continua pe amândouă.

29852754_1871613272869543_1754900565_n

Reporter: Să subliniem faptul că ești mamă a doi băieți, Vlad și Alex. Fiul tău cel mare, Vlad Lință, a urmat și el calea artei, iar acum este student la UNATC, anul III. În ce piese îl putem vedea și unde?

Crina Lință: Vlad, care a fost și colegul meu mai mic de facultate, anul acesta își dă licența cu „Ani de pribegie”, coordonat de prof. Puiu Șerban, și joacă în spectacolul de regie  „Aniversarea”, regia Alexandru Andrei, la UNATC. Îl puteți vedea și în spectacolele: „Împăratul muștelor”, regia Tudor Lucanu la Teatrul Excelsior, „Vassa Jeleznova”, regia Puiu Șerban la Teatrul Elisabeta, „Hamlet”, regia Victor-Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, dar și în „O noapte furtunoasă”, regia Florin Liță la Teatrul Arte dell’Anima.

 O noapte furtunoasă (2)

28698912_10211686830995581_2707292513655303861_o

Reporter: Dacă băiatul cel mare ți-a urmat pașii și a ales actoria, înseamnă că fiul cel mic va alege calea tatălui și anume ingineria?

Crina Lință: Ah, nu! Nici la Vlad nu a fost primul instinct. A fost olimpic la matematică și la fizică, cum este și Alex acum. Deci… este încă în faza de cunoaștere și explorare a mai multor domenii. În prezent, face parte din echipa de robotică VORTEX și se pregătește să plece în Detroit, la o competiție, în luna aprilie. Cred că important va fi ca el să reușească să-și găsească drumul, astfel încât să-și aleagă o profesie care, în primul rând, îl va face fericit. Pentru că, nu-i așa, dacă ne place ceea ce facem, nu simțim că muncim. Ha-ha! (râde)

Reporter: Să revenim la perioada studenției. Ai absolvit Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice “Ion Luca Caragiale” din București anul trecut, la clasa maestrului Florin Zamfirescu. Ce a reprezentat pentru tine perioada facultății?

Crina Lință: Perioada facultății a însemnat o redescoperire a trăirilor mele interioare, o căutare continuă, o mare de neliniști, provocări, frustrări, întrebări și răspunsuri.

Florin Zamfirescu: Nu am cunoscut în viața mea o persoană
mai pasionată de teatru

Reporter: Care au fost cele mai bune sfaturi pe care le-ai primit de la marele actor Florin Zamfirescu?

Crina Lință: Cred că, în primul rând, mai mult decât un sfat a fost încrederea pe care am primit-o prin însuși faptul că am fost admisă la facultate, din partea întregii comisii de profesori. Bineînțeles că nu a fost ușor și că a trebuit și că trebuie să demonstrez zilnic că am ceva de spus în această profesie, și ca producător de teatru, dar și ca actriță. Cel mai bun sfat de la profesorul meu, domnul Florin Zamfirescu, a fost să continui ceea ce fac. La împlinirea a doi ani de activitate a Teatrului Arte dell’Anima și la terminarea facultății, mi-au fost adresate de către maestrul Florin Zamfirescu cele mai emoționante cuvinte: „Nu am cunoscut în viața mea o persoană mai pasionată de teatru.

29750587_1871613429536194_36859913_n29853097_1871613326202871_135112867_n

Reporter: Anul trecut, în 2017, ai jucat în scurtmetrajul „500” de Bogdan Movileanu, după o poveste de Andrei Ciopec. Cum a fost această experiență?

Crina Lință: În general, nu refuz nicio propunere care ar putea să-mi aducă o experiență benefică în cariera mea de actriță. A fost o experiență plăcută și am lucrat cu o echipă minunată.

Reporter: Deși nu ai o carieră de foarte mulți ani în acest domeniu, ai primit multe premii și distincții. Vreau să vorbim despre Premiul “Celebritatea Anului”, la Gala Celebrităților Anului 2016, și “Ambasador al Turismului Gorjenesc”. Cum au venit aceste premii și ce reprezintă ele pentru tine?

Crina Lință: Pe mine mă interesează premiile care vin ca o recunoaștere a input-ului meu în tot ceea ce fac. Am primit Premiul “Celebritatea Anului”, la Gala Celebrităților Anului 2016 ca recunoaștere pentru demersul meu în deschiderea asociației culturale și sprijinul tinerilor artiști. Distincția “Ambasador al Turismului Gorjenesc” este o onoare pentru mine, având în vedere că am primit acest premiu pe aceeași scenă cu personalități de renume cum ar fi actorii Horațiu Mălăele, Armand Calotă, Claudia Motea sau personalități din alte domenii precum Octavia Geamănu, Claudiu Cîrțână, Tavi Colen și Nono Semen, dar și o responsabilitate de susținere a frumoasei zone gorjenești.

29665673_426414414448795_1756094991_n 29750303_1871613339536203_850021630_n

Reporter: Pe viitor, care sunt dorințele tale cele mai mari, atât pe plan profesional, cât și personal?

Crina Lință: În primul rând, să fiu sănătoasă, atât eu, cât și familia mea și să nu-mi dispară niciodată entuziasmul pe care îl am acum în tot ceea ce fac.

Reporter: Unde te mai pot vedea cititorii noștri și în ce piese?

Crina Lință: La Teatrul Arte dell’Anima, în spectacolele „Lettice și Leușteanul” de Peter Shaffer, regia Geanina Hergheligiu, în care joc alături de Ioana Pavelescu și Silviu Biriș, în „Milk on fire”, scris și regizat de Radu Pocovnicu, în care joc alături de Lorena Luchian, Mia Crișan și Ana-Maria Irimia, iar în curând în „Totul despre femei” de Miro Gavran, regia Felix Crainicu.

Crina Lință: „Ține cu dinţii de visele tale!”

Reporter: Pentru că ești un exemplu de curaj și pasiune, pentru că ai luat de mai multe ori viața de la capăt și ai reușit de fiecare dată să faci ceea ce ți-ai propus, pot spune că ești un exemplu pozitiv în societate. Astfel, te rog să transmiți un mesaj de încurajare tuturor femeilor care ne citesc și care cred că e prea târziu să facă ceea ce au visat.

Crina Lință: Langston Hughes spune „Ține cu dinţii de visele tale! Dacă visele mor, viaţa devine o pasăre cu aripile frânte, ce nu poate zbura”.

Reporter: Mulțumesc pentru timpul acordat! Și îți doresc mult succes ție și Teatrului Arte dell’ Anima!

   Actrița spune că încă din copilărie scria poezii și piese de teatru pentru liceeni. În una dintre piesele scrise de ea a și jucat și a obținut în timpul liceului Premiul I la Faza Națională „Cântarea României”. În perioada 1994-1997 a trăit în Toronto, Canada, unde, alături de soțul său, a înființat primul ziar dedicat românilor din diaspora – “Ziarul Pulsul Românesc”.

10405328_293372760856928_6707218113535290875_n

Artista a primit, în doar câțiva ani de carieră, numeroase premii și distincții, printre care:

  • Premiul Pre Debutant în cadrul FILM 4 FUN 2017
  • Diplomă de excelență din partea Uniunii Artiștilor Plastici pentru activitate
  • IClaraMediaAwards – Diplomă de excelență pentru promovarea și susținerea artei
  • Celebritatea anului – Cultura – Gala Celebrităților Anului 2016
  • Ambasador al Turismului Gorjenesc

Fotografiile fac parte din arhiva personală a actriței Crina Lință

Interviu realizat de Flori Diaconu, în exclusivitate pentru Agenţia de Presă RADOR