Olimpiada Națională de Limbi Romanice – Limba Franceză – 2-6 Aprilie 2018, Buzău

Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Buzău organizează, la Liceul Pedagogic Spiru Haret Buzău,  Olimpiada Naționala de Limbi romanice – Limba Franceză, în perioada 2-6 aprilie 2018, la care vor participa 291 de elevi calificați din toate județele, 43 de profesori însoțitori și 46 de membri ai Comisiei Centrale.

Deschiderea  festivă  a olimpiadei va avea loc  în  data de 2 aprilie, la ora 16:00, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, în prezența organizatorilor, a participanților și, în premieră, a unor reprezentanți ai corpului diplomatic francofon din România: E S Doamna Michèle RAMIS, Ambasador al Franței în România, E S Doamna Rennie YOTOVA, directoare a Biroului Regional pentru Europa Centrală și Orientală a Organizației Internaționale a Francofoniei, Domnul Eric POPPE, Delegatul Valonia-Bruxelles în România, Domnul Michel MONSAURET, atașatul de cooperare educativă de la Institutul Francez din România, Doamna Răduța MATACHE, Ministru Plenipotențiar, Ministerul Afacerilor Externe.

Elevii vor susține proba scrisă pe data de 3 aprilie, începând cu ora 10:00, la Liceul Pedagogic Spiru Haret, Buzău. Proba orală (pentru elevii claselor a X-a, a XI-a şi a XII-a/a XIII-a) va avea loc în data de 4 aprilie, începând cu ora 9:00, la Liceul Pedagogic Spiru Haret, Buzău.

În anul Centenarului Marii Uniri, participanții vor fi invitați, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, la activități culturale. Fiecare seară va fi dedicată promovării unor personalități ale culturii române în spațiul francofon: spectacolul de teatru Buzunarul cu pâine, de Matei Vișniec, în regia lui Alexandru Bogdan (marți, 3 aprilie, ora 20,30), proiecția filmului Bacalaureat de Cristian Mungiu ( miercuri, 4 aprilie, ora 20,30) și concertul de gală al lui KEO (joi, 5 aprilie, ora 20,30).

Joi, ora 10, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, elevii olimpici  vor descoperi  muzica francofonă din Africa, prin ritmurile și dansurile propuse de artistul congoloz Acacia Mpofo Kitata Lukibadiku și de către cântărețul ivorian Bi Dje Leopold Tie.

Limba franceză în domeniul studiilor în Franța și al formării profesionale va fi promovată prin Campus France Roumanie, serviciu al Institutului Francez din România, care le propune elevilor un atelier de redactare CV și scrisoare de motivație în limba franceză (marți, 3 aprilie, ora 17, la sala mare a Consiliului Județean Buzău). În aceeași sală, responsabila Campus France Roumanie, Dna Bianca Stîngă, le va prezenta participanților oferta de studii în Franța, pe data de 3 aprilie, 20h, iar pe miercuri, 4 aprilie, de la aceeași oră, reprezentanta Societe Generale EBS, sponsor principal al proiectului, va evidenția importanța competențelor de limba franceză pentru cariera profesională a tinerilor.

Circuitul de promovare a patrimoniului cultural și natural al județului Buzău le permite elevilor și profesorilor participanți să viziteze Mănăstirea Ciolanu, Tabăra de Sculptură de la Măgura și Vulcanii Noroioși de la Berca, unde vor fi invitați și la un spectacol de muzică și dansuri populare din zona Buzăului, susținut prin parteneriatul cu Liceul Tehnologic Sf Mucenic Sava, Clubul Copiilor din Berca și Primăria Berca.

Festivitatea de premiere se va desfășura în aceeași locație, vineri, 6 aprilie, ora 9,30, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, când laureații vor primi premii deosebite și din partea partenerilor internaționali, în urma campaniei Excelență pentru excelență, lansată de Centrul Cultural Francofon Buzău. Datorită acestei promovări, elevii și profesorii însoțitori vor beneficia de condiții optime de cazare și masă, prin finanțarea din partea Consiliului Județean Buzău și a sponsorului principal, Société Generale EBS.

Organizatorii le doresc mult succes elevilor participanți și le mulțumesc tuturor partenerilor și sponsorilor pentru implicare în susținerea performanței tinerilor și valorizarea competențelor de excelență ale acestora, în domeniul limbii franceze.

Inspector școlar general,
Prof. Florina STOIAN

Inspector școlar pentru limbi romanice,
Președintele Centrului Cultural Francofon Buzău,
Prof. Maria –Monalisa PLEȘEA