În România au intrat aproape 47 de miliarde de euro, bani europeni, în cei 10 ani de prezenţă în forul comunitar

În România au intrat aproape 47 de miliarde de euro – bani europeni – în cei 10 ani de prezenţă în forul comunitar, fondurile de coeziune fiind absorbite în proporţie de aproximativ 90 la sută, spune ministrul de resort, Rovana Plumb. Ea a precizat că, în actuala perioadă de programare, România îşi propune un grad de absorbţie de sută la sută până în 2023. Rovana Plumb a prezentat şi situaţia curentă a contractarii fondurilor de coeziune.

Rovana Plumb: În ceea ce priveşte politica de coeziune, avem de cheltuit 28 de miliarde de euro, cu cofinanţarea naţională. Practic, banii curaţi de la Uniunea Europeană înseamnă 22,5 miliarde de euro. În momentul de faţă, s-au depus proiecte de 22 de miliarde de euro pe apelurile pe care noi le-am lansat. 17 miliarde de euro reprezintă proiectele care au fost declarate eligibile. 11 miliarde de euro sunt proiecte deja care au fost contractate.

Realizator: Rovana Plumb a mai spus că, în această lună, vor fi lansate mai multe apeluri pentru proiecte, inclusiv în ceea ce priveşte continuarea sprijinului pentru companiile mari, ne-a transmis reporterul RRA Iulian Olescu./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie