Cetăţenii ucraineni din Crimeea continuă să părăsească peninsula ocupată de Rusia

Aproximativ 40.000 de cetățeni ai Ucrainei, dintre care peste 20.000 de etnici tătari, au fost forțați să părăsească peninsula ucraineană Crimeea, ca urmare a intimidărilor din partea autorităţilor ruseşti de ocupaţie – potrivit viceministrului de externe al Ucrainei, Serhi Kisliţa. „Intimidările, presiunile fizice și psihologice din partea autorităţilor de ocupaţie din Crimeea au forțat circa 35-40 de mii de cetățeni ai Ucrainei, inclusiv peste 20.000 de tătari, să părăsească peninsula și să se stabilească în alte regiuni din Ucraina” – a precizat ministrul adjunct de externe de la Kiev, la o conferinţă desfăşurată la Lisabona pe tema demersurilor necesare pentru eliberarea Crimeii. Potrivit lui Kisliţa, autoritățile de ocupație rusești intimidează cetățenii, pentru a desfiinţa orice inițiativă civică. „Astfel, peste 60 de ucraineni au fost reţinuţi ilegal în Rusia și în peninsula ocupată. Eliberarea lor rămâne una dintre principalele priorități ale Ucrainei și ale comunității internaționale” – a remarcat oficialul. Anterior, parlamentarul ucrainean Gheorghi Logvinski a declarat că „Rusia este dispusă să cheltuiască sume mari de bani pentru a-i face pe tătarii din Crimeea să părăsească peninsula anexată, întrucât membrii acestei comunităţi au viziuni pro-ucrainene„./sdan/dsirbu

www.qha.com.ua – 9 aprilie