Reparaţii la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Căile de rulare ale Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” vor intra de mâine în reparaţii, însă traficul aerian nu va fi afectat în prima fază a lucrărilor. Potrivit reporterului nostru Alexandru Lancuzov, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti va repara dalele de beton ale platformei pe care staţionează aeronavele şi va asfalta căile de rulare, urmând ca de luna viitoare să intre în reparaţii şi pista II, a cărei suprafaţă funcţională a scăzut la două treimi din lungimea totală. Aproximativ 200 de decolări şi aterizări au loc pe Aeroportul Otopeni, în fiecare zi./aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 aprillie