Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit un nou termen în dosarul Gala Bute

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit ca dezbaterile finale în dosarul Gala Bute să aibă loc pe 9 mai. Astăzi, Instanţa Supremă a respins audierea la distanţă a Elenei Udrea, aflată în Costa Rica.

Reporter: Diana Surdu – La termenul de astăzi, avocatul Elenei Udrea a anunțat că aceasta nu mai are dreptul de a părăsi Costa Rica, în urma obținerii statutului de refugiat politic. Completul de 5 judecători a precizat, însă, că din actele prezentate de avocați nu rezultă că aceasta ar fi dobândit acest statut în Costa Rica, motiv pentru care au respins audierea ei la distanță. Totodată, judecătorii au decis să ceară DNA la solicitarea avocatului lui Rudel Obreja, să spună dacă SRI i-a acordat sprijin tehnic în isntrumentarea acestui dosar, în virtutea protocolului din 2009.

Pe de altă parte, instanța a hotărât aducerea cu mandat a martorului cheie din dosar, Adrian Gărdean, cel care a denunțat că ar fi dat mită unor oficiali din Ministerul Dezvoltării. Rudel Obreja a spus din noucă ar vrea să fie audiat după declarația lui Adrian Gărdean. Instanța a pus din nou avocaților să-și pregătească pledoariile pentru finalizarea procesului și să depună toate actele necesare în acest sens.

Realizator: Diana Surdu amintește că în urmă cu aproximativ un an, Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanţă, la şase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu./fdoman/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 aprilie