Rusia acuză Marea Britanie că a participat la înscenarea atacului chimic din Siria

Rusia acuză Marea Britanie că a participat la înscenarea atacului chimic din Siria. Armata rusă susţine că are dovezi potrivit cărora Londra a exercitat o presiune puternică asupra Căştilor albe siriene, salvatorii din zona controlată de rebeli care au alertat primii cu privire la acest atac chimic. Alexandr Beleavschi transmite de la Moscova.

Reporter: Rusia declară că dispune de multiple dovezi de necombătut că pe 7 aprilie în oraşul Douma din Ghouta de Est lângă Damasc a avut loc o înscenare a a unui atac cu arme chimice ce ar fi fost comis de forţele guvernamentale siriene în această provocare fiind implicată Marea Britanie. Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a afirmat că la această înscenare au participat serviciile secrete ale unui stat care, a spus el, se străduieşte să fie ‘în primele rânduri ale campaniei rusofobe’. El a reamintit că specialiştii militari ruşi care după ce Douma a trecut sub controlul forţelor siriene, au cercetat duminică locul incidentului, n-au găsit nicio urmă de arme chimice.

Serghei Lavrov a subliniat că Rusia aşteaptă ca misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Chimice, care investighează acest caz şi trebuie să ajungă mâine dimineaţă la Damasc se va deplasa imediat la Douma. Potrivit reprezentantului oficial al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov, statul nenumit de Serghei Lavrov este Marea Britanie, Ministerul rus al Apărării, a spus el, dispunând de multiple dovezi ale implicării britanice în ceea ce Rusia numeşte înscenarea atacului chimic de la Douma. Scopul acestei provocări, a declarat Ikor Konaşenkov, la briefingul său de astăzi a fost inducerea în eroare a comunităţii internaţionale şi provocarea unui atac cu rachete al Statelor Unite împotriva Siriei. Potrivit oficialului rus, elementul cheie al acuzaţiilor occidentale la adresa Siriei este un video filmat în spitalul din Douma unde ar fi fost aduse victimele atacului chimic.

Ca dovadă că a fost o înscenare, generalul Konaşenkov a prezentat la briefing imagini ale unui interviu cu două persoane descrise ca sirieni angajaţi ai spitalului în cauză care, a spus el, au participat nemijlocit la filmări. Cei doi au declarat că niciunul din pacienţii aflaţi în salon nu prezenta simptome ale unui atac chimic şi au descris cum a fost filmată scena. Igor Konaşenkov a reamintit că Rusia a avertizat de multe ori despre pericolul unor asemenea înscenări. Potrivit acestuia, provocarea din Douma a fost pusă la cale de organizaţia Căştile albe. În perioda 3-6 aprilie, a spus el, Londra a exercitat puternice presiuni asupra acestei organizaţii pentru a grăbi acţiunea deoarece în aceeasi perioadă gruparea jihadistă Geisha Islam, care se mai afla în Douma urma să efectueze un puternic bombardament al Damascului pentru a determina astfel o ripostă similară a forţelor lui Assad. În acel moment Căştile albe urmau să însceneze atacul chimic. Oficialul militar rus a declarat că în prezent Douma şi întrega suburbie a Damascului Ghouta de Est se află sub controlul armatei guvernamentale siriene iar monitorizarea şi menţinerea ordinii în Douma sunt asigurate de unităţile poliţiei militare ruse.

Pe de altă parte ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că între Rusia şi SUA funcţionează canale de comunicare pe linie politică şi militară, cele care, a spus el, nu au fost îngheţate, deşi nu se poate spune dacă numărul lor corespunde necesităţii dată fiind seriozitatea situaţiei din Siria. Referindu-se la ameninţările occidentale privind un posibil atac militar împotriva Siriei, Serghei Lavrov a declarat că speră că nimeni nu se va angaja într-o aventură militară asemenea celor din Siria sau Irak. El a avertizat că şi cele mai mici excese pot genera noi valuri de migranţi în Europa şi alte efecte care nu sunt necesare nici Rusiei nici vecinilor săi europeni şi nu pot bucura decât pe cei care se află dincolo de Ocean./fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 aprilie