40 de milioane de euro pentru proiectele de cooperare transfrontalieră între Croaţia şi Serbia

Pentru proiectele de programe INTERREG IPA, de cooperare între Croaţia și Serbia, până în anul 2020 s-au alocat 40 de milioane de euro din fonduri ale Uniunii Europene și ale fondurilor alocate țărilor participante, s-a anunţat marţi la Subotica, la prezentarea celui de al doilea apel pentru propuneri de proiecte pentru acest program. Este vorba despre un program de cooperare teritorială europeană, care, în cazul de față, include zone din patru județe din nord-estul Croaţiei și cinci districte din nord-vestul Serbiei, cu aproximativ 2,3 milioane de locuitori, se menţionează în comunicatul dat de INTERREG IPA CBC./ciliu/menescu

(www.tanjug.rs – 18 aprilie)