CSM București a lansat Campania „Sportul ne unește”

Primăria Municipiului Bucureşti anunță lansarea campaniei „Sportul ne unește”, derulată de Clubul Sportiv Municipal București.  Campania se adresează în primul rând celor mai mici dintre școlari, copiilor din clasele primare, dar în același timp și părinților, dascălilor, tuturor celor care influențează într-un fel sau altul educația acestora.

Campania se desfășoară în perioada aprilie – iunie 2018, septembrie – decembrie 2018 și va ajunge în peste 35 de școli din toate sectoarele Bucureștiului, beneficiind de sprijinul companiei ENGIE Romania și a Inspectoratului Școlar Municipal București.

„Sportul ne unește” nu este doar un enunț, un titlu, ci și un motto al acțiunii noastre, prin care ne propunem să conștientizăm copiii, părinții si intreaga societate cu privire la importanța sportului în viata de zi cu zi.

 “Sprijinit de Primăria Generală a Capitalei și de ENGIE Romania, demersul nostru, „Sportul ne unește”, își va atinge, suntem siguri, obiectivul. Știm, lumea evoluează, tehnologia a ajuns la un nivel la care nimeni nu ar fi visat. Calculatoarele sunt importante, tabletele și telefoanele inteligente sunt și ele foarte importante, dar fără sport nu vom ajunge nicăieri. Avem nevoie ca cei mici să facă sport, să facă mișcare, să înțeleagă importanța exercițiilor fizice, iar pentru aceasta noi, cei mari, trebuie să le dăm o mână de ajutor, iar sportivii nostri sunt si vor fi un exemplu. Ducem astfel performanta catre copii si transformam sportivii CSM Bucuresti in modele pentru noile generatii.“ a declarat Gabriela Szabo, Director General CSM Bucuresti.

Campania a început astăzi în școala Sf. Andrei din sectorul 6, unde, alături de Gabriela Szabo au participat sportivii CSM București de la secțiile atletism, handbal, baschet, rugby și volei.

Misiunea CSM Bucuresti este aceea de a contribui prin mijloacele specifice sportului la educaţia cetăţenilor municipiului Bucuresti pentru sănătatea lor fizică şi psihică. Educatia prin sport reprezinta unul din scopurile primordiale ale Clubului Sportiv Municipal București.

În anul Centenarului, ca parte din strategia clubului de a extinde comunicarea si activitatile catre copii si tineri din întreg orasul, prin programul „Sportul ne unește”, CSM București merge direct în școli și se adreseaza tuturor copiilor, nu doar celor care sunt legitimați sau practică deja un sport. Prin aceasta campanie pilot, CSM Bucuresti are ca obiectiv si extinderea activitatilor clubului la nivelul Bucurestiului. Copiii vor afla cum se pot înscrie în Centrul de Copii și Juniori al CSM București, în cadrul căruia peste 2000 de copii, legitimați CSM Bucuresti, fac sport gratuit în școlile din Capitală.

Stefan Gavan – PR Manager Sports Net