Ziua Internaţională a Astronomiei

În data de 21 aprilie 2018, Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza o activitate de promovare a astronomiei: Ziua Internaţională a Astronomiei (Astronomy Day).

Ziua Astronomiei se aniversează în fiecare an, într-o zi de sâmbătă din luna aprilie sau mai, când Luna este în preajma fazei de Primul Pătrar.

Mișcarea a început în California (SUA) în anul 1973, când astronomul amator Douge Berger (președintele clubului local Astronomical Association of Northern California), a decis că decât să invite oamenii să participe la o seară de observații astronomice într-un loc îndepartat de oraș, mai bine ar fi ca clubul de astronomie să organizeze observaţii astronomice în mijlocul orașului, și să arate obiectele cerești publicului trecător, care altfel nu ar avea ocazia să privească printr-un telescop.

Anul acesta Ziua Astronomiei se va aniversa pe 21 aprilie, şi ca în fiecare an echipa de la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” se va implica în mai multe activităţi publice, ce au ca principal obiectiv promovarea şi popularizarea astronomiei.

Cu acest prilej la evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Astronomiei din 21 aprilie 2018, o să avem ca invitat special pe astronomul amator Daniel BERTEŞTEANU de la Astroclubul Bucureşti. Prezentarea publică va avea loc la ora 18.30, la sediul Observatorului Astronomic din str. Republicii nr. 235.

Observaţiile astronomice din stradă se vor desfăşura în zona centrală a oraşului, parcul „Victor Ion Popa”, (la strada principală), orele 20.30 – 21.30.

Observaţiile astronomice se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin!

Dumitru Ciprian Vîntdevară
Muzeograf Planetariu/Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
Web site: www.astrobarlad.wordpress.com

Facebook: www.facebook.com/astrobarlad