Mesaj al preşedintelui Klaus Iohannis cu ocazia „Zilei Forţelor Terestre”

 „România are nevoie de o armată puternică pentru a-şi întări profilul în NATO şi în Uniunea Europeană”, declara astăzi preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis cu ocazia „Zilei Forţelor Terestre”. Potrivit şefului statului, Centenarul Marii Uniri ne reaminteşte mai mult ca oricând că Armata este unul din pilonii pe care s-au consolidat, de-a lungul timpului, independenţa şi suveranitatea naţională. Totodată, Klaus Iohannis consideră că trebuie continuate activitatea şi misiunile Forţelor Terestre, la fel ca procesul de modernizare şi dotare cu tehnică militară performantă. Aceste evoluţii sunt indispensabile asumării responsabilităţilor care revin în aplicarea deciziilor NATO – menţionează preşedintele ţării. ./dursache/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 aprilie)