Proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor, a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor

Proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor a trecut prin vot în plenul Camerei Deputaţilor. Măsurile alternative presupun arest la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru anumite categorii de infracţiuni.

Proiectul de lege introduce măsuri alternative de executare a pedepselor pentru persoanele cu o condamnare de până la cinci ani. Decizia aparţine judecătorului de supraveghere şi poate fi dispusă dacă cei în cauză au efectuat deja o cincime din pedeapsă. Astfel, pedeapsa cu închisoarea va putea fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau cu un regim mixt, adică în timpul săptămânii – la domiciliu, iar în zilele de sâmbătă şi duminică – într-un centru de detenţie. Nu pot beneficia de aceste măsuri cei care au comis infracţiuni cu violenţă, reciviştii şi nici persoanele condamnate pentru trafic de influenţă, fapte de corupţie, luare sau dare de mită. Proiectul a aparţinut iniţial PNL, dar a fost modificat substanţial, în Comisia juridică, de majoritatea parlamentară PSD-ALDE. Şedinţa de plen nu a început încă, va începe în scurt timp.