O Adunare solemnă a veteranilor de război va avea loc la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti

O Adunare solemnă a veteranilor de război va avea loc în această dimineaţă la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti. Se deschide astfel o serie de evenimente care se va derula până la sfârşitul săptămânii: depuneri de coroane, ceremonii, spectacole şi expoziţii prin care se marchează Ziua veteranilor de război, sărbătorită pe 29 aprilie. Ministerul Apărării Naţionale anunţă manifestări dedicate aceste zilei în toate marile garnizoane din ţară. Şi Forţele Navale marchează încă din această dimineaţă Ziua veteranilor, printr-un ceremonial militar şi religios la Monumentul Eroilor din cel De-al II-lea Război Mondial, aflat în Cimitirul Central din Constanţa./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie