Premierul Bulgariei Boiko Borisov, prezent la întâlnirea cu liderii ţărilor din Procesul Brdo-Brijuni, desfăşurată la Skopje

„Insist ca preşedinţii Vucic şi Thaci să rezolve problemele dintre Serbia şi Kosovo. Sunt lideri suficient de puternici pentru aceasta” – a declarat premierul bulgar, Boiko Borisov, după întâlnirea cu liderii ţărilor din Procesul Brdo-Brijuni, desfăşurată la Skopje. „Mulţumim preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în numele tuturor celor din Balcani, pentru eforturile sale şi pentru că, în programul său atât de încărcat, a găsit timp să meargă în aceste ţări, ca să obţină personal informaţii din regiune.
Îi mulţumesc, de asemenea, Angelei Merkel, pentru că, dacă se întâmplă ceva bun în Balcani, sunt convins că acest lucru se datorează doar angajamentului său personal.
Îi mulţumesc premierului Theresa May pentru că lucrăm foarte activ la întâlnirea din iulie de la Londra privind Procesul de la Berlin. Mulţumesc tuturor preşedinților care se află aici. Salut Albania şi Macedonia, Serbia şi Muntenegru pentru invitaţie. Sper că egoismul nu va prevala şi nu va opri procesul pentru obiectivele Balcanilor. Acest lucru este important atât pentru România, cât şi pentru Grecia. Sper ca în acelaşi mod, liderii Greciei şi Macedoniei să găsească o soluţie pentru denumire, cât mai rapid posibil.
Între Grecia şi Macedonia, au loc negocieri active. Dacă Serbia şi Kosovo nu îşi rezolvă problemele, nu putem discuta despre UE. Angajamentele pe care le-am luat împreună cu Donald Tusk le-am îndeplinit. Principala temă de discuţii este să găsim finanţare hibridă, iar proiectele europene să fie realizate. Slovenia şi Croaţia ajută, noi, împreună cu România şi Grecia, vă ajutăm, de asemenea. Balcanii trebuie să devină un loc în care coridoarele de transport, căile ferate, autostrăzile, infrastructura digitală, gazoductele, terminalele LG, toate acestea să se dezvolte în anii următori şi să existe prosperitate” – a mai spus premierul bulgar./ddaniela/menescu

(www.novini.bg – 28 aprilie)