Subvenţionarea instituţiilor comunităţii maghiare doar de statul maghiar reprezintă un risc (primarul din Sfântu Gheorghe)

În opinia lui Árpád Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, subvenţionarea instituţiilor comunităţii maghiare din Transilvania doar de către statul maghiar reprezintă un risc. Primarul ales din partea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) a exprimat acest punct de vedere răspunzând la o întrebare care i-a fost adresată în cadrul unei conferinţe de presă, fiind citat ulterior în numărul de vineri al cotidianului transilvănean de limbă maghiară „Krónika”. Árpád Antal a considerat dependenţa de guvernul ungar a instituţiilor comunităţii maghiare din România ca fiind o situaţie periculoasă, pe termen lung. “Toată lumea ştie că sunt un transilvanist convins şi un adept fervent al Fidesz, principalul partid de guvernământ din Ungaria. Cu toate acestea, simt primejdia pe care o reprezintă această evoluţie, fiindcă sistemul se poate prăbuşi oricând” – a afirmat primarul din Sfântu Gheorghe. Domnia sa a opinat: „Dacă la un moment dat, un politician de “tipul lui Gyurcsány”, fostul premier socialist, va deveni prim-ministrul Ungariei, “el ar putea crea o obişnuinţă din sistarea subvenţiilor acordate maghiarilor din ţările limitrofe Ungariei”. Edilul-şef, care îndeplineşte în cadrul UDMR şi funcţia de lider al Consiliului Primarilor şi Consilierilor din Ţinutul Secuiesc, a precizat că ar trebui atins măcar obiectivul ca în situaţii de criză statul român, respectiv administraţiile locale, să poată prelua sarcina subvenţionării instituţiilor înfiinţate de guvernul ungar, pentru a nu periclita existenţa acestora în cazul în care “se va închide robinetul” de la Budapesta. Árpád Antal a subliniat că maghiarii din Transilvania sunt cetăţeni români şi contribuabili care plătesc impozite în România, iar din aceste motive statul român ar trebui să le soluţioneze toate problemele importante. “Nu ne este permis să devenim comozi. Noi plătim impozite aici şi aşteptările noastre nu pot înceta ca statul român să finanţeze instituţiile maghiarilor din România” – a menţionat primarul. “Noi ne expunem grijile prima dată şi chiar şi pentru a nu ştiu câta oară la Bucureşti. Noi am cerut acolo Universitatea Bolyai şi autonomie. Deşi acolo ni s-a închis uşa în nas, nimeni nu se poate aştepta ca noi să renunţăm din acest motiv la obiectivele noastre. Suntem nevoiţi să ne adresăm altundeva, iar primul loc unde putem face asta, este Budapesta” – a explicat primarul din Sfântu Gheorghe. Conform politicianului UDMR, ideal ar fi dacă minoritatea maghiară din Transilvania ar putea profita de pe urma faptului că trăieşte în România. “Să nu primim din partea statului maghiar ceea ce ne-a luat statul român, ci să primim şi de aici, şi de acolo. Să obţinem resurse din ambele direcţii, iar cele maghiare să nu le înlocuiască pe cele româneşti. Astfel am putea clădi un sistem educaţional mai performant decât cel românesc şi am avea zece licee printre cele mai bune o sută din România. Din păcate, momentan nu este aşa, doar un singur liceu din primele o sută este cu predare în limba maghiară” – a afirmat Árpád Antal. Primarul a explicat că maghiarii din Transilvania contribuie cu mai mult la economia Ungariei, decât valoarea subvenţiilor pe care Guvernul maghiar le acordă pentru Transilvania, deoarece mulţi maghiari şi-au însuşit o meserie pe cheltuiala statului român, dar au emigrat ulterior în Ungaria şi au început munca productivă acolo./lendrefy/menescu

(MTI – 28 aprilie)