Premiile UNITER la Alba Iulia

 Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ au primit aseară la Alba Iulia premiile UNITER pentru cei mai buni actori şi pentru rolurile lor din piesa „Regele moare” de Eugen Ionesco.
De asemenea, au fost laureaţi pentru întreaga activitate actorii Ileana Stana Ionescu şi Anton Taub, regizorul Alexandru Dabija şi scenograful Doru Păcurar. Premiul de excelenţă al galei a fost acordat lui Horaţiu Mălăele. Cel mai bun spectacol al anului 2017 a fost desemnat „Rambuku”, pus în scenă de Mihai Măniuţiu, la Teatrul Naţional din Timişoara. Managerul instituţiei, Ada Lupu Hausvater, a vorbit pentru RRA despre importanţa acestui premiu.
Ada Lupu Hausvater: Sunt foarte bucuroasă de premiul primit, un spectacol complex, un spectacol care înseamnă producţie, înseamnă interpretare, înseamnă regie, înseamnă costume, înseamnă un spaţiu care se transformă. A însemnat foarte multă muncă, conduc teatrul de aproape 13 ani şi ceea ce mi s-a părut important să ajungem la performanţă prin performanţă şi doar performanţă. Pentru noi toţi este foarte important şi /…/ pentru publicul din Timişoara care a girat atâţia ani şi a avut încredere şi practic prin ei am creat acest teatru. Actorii sunt oglinda acestor oameni care vin să îi vadă, îi caută, îi aşteaptă. Este /…/ foarte important şi am reuşit./menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 mai)