Calendarul evenimentelor, 12 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Blaj, jud. Alba: Vizita preşedintelui Klaus Iohannis, cu ocazia inaugurării Palatului Cultural din Blaj, care a cunoscut un amplu proces de restaurare. La eveniment participă şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, în cadrul activităţilor desfăşurate cu prilejul sărbătorii naționale de 10 Mai. Manifestările vor cuprinde ceremonia de inaugurare a Palatului Cultural, concertul extraordinar susţinut de Camerata Regală, aflată sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Radu, precum şi vernisajul unor expoziţii. Din program:

  • ora 16:15 – Ceremonia depunerii unei coroane de flori – la Ansamblul Monumental „Gloria”, Câmpia Libertății
  • ora 17:00 – Participare la dezbaterea „Blaj 1848-2018: conștiință națională și destin european” – la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”
  • ora 19:00 – Participare la ceremoniile de reinaugurare a Palatului Cultural din Blaj – la Palatul Cultural

– Ministere

* Narcis Neaga îşi va prelua funcţia de director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ce funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor

* Bistriţa: Caravana Campaniei naționale de informare și promovare „Alege oaia!”, program organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, are loc în zilele de 12 şi 13 mai, prilej cu care va fi prezent ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea – ora 11:00, în Piaţa Centrală. Evenimentul este organizat de Direcția Județeană pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, împreună cu Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, Primăria Bistriţa şi Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine

* Luncşoara de Sus, jud. Arad: Vizita ministrului apărării naționale, Mihai Fifor, în cadrul căreia va participa, alături de echipe ale Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara, la campania Uniți sub Tricolor prin Sănătate, desfăşurată anul acesta în contextul Anului Centenarului Marii Uniri – ora 12:00, la Căminul Cultural din localitate. Medicii militari vor oferi consultaţii medicale gratuite şi vor prezenta exerciţii demonstrative de acordare a primului ajutor. Partenerii evenimentului sunt Primăria Timișoara, Mitropolia Banatului şi Primăria Hălmăgel din județul Arad

– Apărare, Interne

* Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” găzduieşte „Zilele Muzeului Militar Naţional” – ora 10:00 (12 – 13 mai)

– Partide

* Braşov: Conferinţă de presă susţinută de europarlamentarul Mircea Diaconu – ora 14:00, la Restaurantul Luther, Piața Sfatului nr. 10

– Minorităţi

* Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural European Sector 6 şi Romano ButiQ organizează concertul „Sărbătorim Centenarul României în Diversitate”, eveniment ce îşi propune să promoveze cultura romă, muzica şi meşteşugurile practicate de romi – ora 15:00, în Parcul Crângaşi

* Centrul de Teatru Educațional Replika găzduieşte cea mai nouă producție a companiei de teatru rom, Giuvlipen, spectacolul intitulat „Corp urban” – ora 19:00, Str. Lânăriei nr. 93-95

– Administraţie

* Sighetu Marmaţiei: Are loc tradiţionala manifestare „Ziua Bunei Vecinătăţi”, eveniment la care vor participa oficialităţile regiunilor Transcarpatia şi Prekarpatia, din Ucraina, a informat un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş. Evenimentul cultural-artistic organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş, Consiliul Judeţean Maramureş, Primăria Sighetu Marmaţiei este la a IV-a ediţie şi reprezintă un model de colaborare, de bună practică şi de vecinătate cu autorităţile administrative din Ucraina. Din program:

  • ora 10:00 – întâlnirea delegaţiilor oficiale – la podul istoric peste râul Tisa
  • ora 10:30 – deschiderea oficială a manifestării – în parcul „Grădina Morii”
  • după alocuţiuni vor fi semnate programul de activităţi comune pentru anul viitor între judeţele Maramureş, Satu Mare şi Transcarpatia, respectiv protocolul de înfrăţire între judeţul Maramureş şi regiunea Transcarpatia
  • ora 11:30 – concerte ale ansamblurilor şi formaţiilor artistice din judeţele Maramureş, Satu Mare şi regiunea Transcarpatia
  • ora 11:30 – pe stadionul din municipiul Sighetu Marmaţiei va începe un meci de fotbal între echipe alcătuite din reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Maramureş şi Administraţiei Regionale de Stat din Transcarpatia
  • după masa rotundă în care vor fi discutate şi alte aspecte ale colaborării transfrontaliere, delegaţiile se vor deplasa spre localitatea Onceşti la manifestarea „Cinstea Maramureşului”, inclusă în programul „Zilele Maramureşului – Haida hai la Maramureş”, organizat de Consiliul Judeţean Maramureş

– Social

* Deva: Are loc ediţia cu numărul 135 a campaniei „Premianţii fără Premii”, în cadrul căreia are loc o întâlnire cu Cornel Udrea, scriitor talentat, dedicat umorului – ora 11:00, în Piața Victoriei

– Economic

* CrameRomania.ro și ReVino.ro organizează cea de-a III-a ediție a Salonului de vinuri și turism viticol „ReVino Bucharest Wine Fair” – la Hotel Novotel, Sala Paris, Le Foyer și Terasa Mezanin, Calea Victoriei nr. 37B. Evenimentul își continuă misiunea de a promova vinurile românești de calitate, cramele mici și mijlocii, consumul responsabil și turismul viticol la noi în țară (12 – 14 mai)

– Medicină, Sănătate

* Asociația Europeană pentru Psihoterapie Neuro-Lingvistică EANLPt, membră a Asociației Europene de Psihoterapie EAP, organizează conferința științifică „Studii de caz în Psihoterapia NLPt: de la practică la știință. Practică, metode, rezultate” – ora 9:00, în Aula Magna a Universităţii Ecologice din Bd. Vasile Milea Nr. 1G, Sector 6. Conferința este organizată de EANLPt  în colaborare cu Universitatea Ecologică din București, cu sprijinul Asociației NLP Professional ANLPP, și se bucură de participarea unor specialiști din Austria, Croația, Franța, Germania și România

* Sub titulatura „Niciodată prea devreme, niciodată prea târziu. Orice moment este potrivit pentru abordarea bolilor căilor respiratorii”, Societatea Română de Pneumologie (SRP) desfășoară, în perioada 4 – 13 mai, acţiuni de informare și educație medicală. Din program:

  • 12 – 13 mai – în Parcul Tineretului din București, au loc testări gratuite pentru depistarea afecțiunilor respiratorii (spirometrii) – ora 9:00, intrarea dinspre Cafeneaua Actorilor

– Învăţământ, Cercetare

* Facultatea de Chimie a Universității din București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în colaborare cu Rectoratul Universității din București, Societatea de Chimie din România și Asociația Profesorilor de Chimie din București, organizează a XII-a ediție a Concursului de referate și comunicări științifice pentru elevi și profesori din învățământul preuniversitar „CH3IMIA – prieten sau dușman?!” – în amfiteatrele Facultății de Chimie, Universitatea București, Bd. Regina Elisabeta nr. 4 – 12

* Ediția a XI-a a Festivalului Național Universitar Polidansfest „Gineta Stoenescu”, competiție ce are drept scop atragerea unui număr cât mai mare de studenți în practicarea mișcării fizice sub formă de gimnastică și dans, ca modalitate de prevenire și combatere a afecțiunilor civilizației actuale, afecțiuni ce decurg din sedentarism, supraalimentație și stres – ora 10:00, la Sala de Sport din Complexul Sportiv al Universității Politehnica din București. Participă studenți de la: Universitatea din București, Academia de Științe Economice din București, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea Spiru Haret din București, Universitatea  Națională de Educație Fizică și Sport din București, Universitatea din Craiova, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea Politehnica din București”

* Muzeul Municipiului București organizează prezentarea de astronomie „Cerul extraterestru”, cu Adrian Șonka, desfășurată la Palatul Suțu, începând cu ora 19:00, eveniment organizat de Primăria Municipiului București, prin Muzeul Municipiului București

* Timişoara: Romanian Business Leaders (RBL), cea mai importantă comunitate de antreprenori şi executivi de top din România, în parteneriat cu organizaţia non-profit Educativa şi Institutul pentru Dezvoltare Personală, organizează cea de-a IV-a conferinţă inspiraţională pentru profesori „SuperTeach”, ca parte a unui proiect menit să îi sprijine pe aceştia să devină mentori în educaţie. 200 de profesori din toată regiune de vest îşi dau întâlnire la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, pentru a se inspira de la invitaţii evenimentului:  Oana Moraru, Andy Szekely, Dragoş Anastasiu, Vlad Atanasiu, Simona Ivaşcu – profesor MERITO, Andrada Sorca, Cristina Gheorghe, Claudia Chiru

– Arhitectură

* Conferința Teritorială de alegeri a Filialei București a Ordinului Arhitecților din România – ora 8:00, în Aula Magna a Facultății de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46

– Mass-media, Publicitate

* Medgidia: Cele mai bune echipe de tineri pasionaţi de jurnalism din întreaga ţară se vor întâlni la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” pentru a participa la etapa naţională a concursului de jurnalism „Aproape de voi”, care face parte din proiectul educativ Concursul revistelor şcolare „Aproape de voi”, proiect naţional organizat de Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu. Începând cu ora 12:00, la sala de festivităţi a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu”, va avea loc Gala „Aproape de voi”, eveniment cultural – artistic şi festivitate de premiere ce va reuni elevi pasionaţi de jurnalism, profesori, părinţi şi oameni de cultură

– Cultură

* Are loc evenimentul „Un pian pentru toţi”, proiect organizat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, împreună cu Asociaţia Liber la Educaţie, Cultură şi Sport, şi menit să încurajeze interacţiunea dintre cetăţeni, participarea la viaţa culturală şi accesul la cultură – ora 10:00, în rotonda Plaza România (12 – 13 mai)

* Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), prezintă o nouă premieră – spectacolul de operă „Colombina se întoarce” – ora 10:00, la Salonul Mozart (12 – 13 mai)

* Cea de-a V-a ediție a Concursului pentru violoncel „Alexandru Moroșanu”, selecția tinerilor violonceliști urmând să aibă loc începând cu ora 10:00, la Centrul Național de Artă Tinerimea Română. Competiția este deschisă tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 24 de ani, la actuala ediție înscriindu-se 16 concurenți din toată țara

* Primăria Municipiului București, prin Teatrul „Ion Creangă”, deschide, în zilele de 12 şi 13 mai, în Parcul Carol I (Intrarea – Piața Libertății), stagiunea estivală de teatru cu un program special, dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Intitulat „România dodoloață”, programul este susținut de Teatrul „Ion Creangă” pe durata stagiunii estivale (mai – septembrie), în mai multe parcuri din Capitală, publicul fiind invitat să se bucure de activități care abordează noțiuni și teme istorice într-o manieră interactivă: spectacolul de teatru omonim, pus în scenă de Radu Gabriel, dar și ateliere susținute de istorici și artiști plastici. Programul zilei:

  • ora 11:00 – Spectacolul „România dodoloață”
  • ora 11:30 – Atelierul practic „Steagul României” și Atelierul teoretic „Cartierul meu, orașul meu, țara mea”

* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă spectacolul cu piesa „Charlotte Salomon”, după un text de Ellen Kaplan, producție a Teatrului pentru Puțini, în regia Lianei Ceterchi – ora 17:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu 8 (în spatele Bisericii Albe)

* Opera Naţională Bucureşti prezintă premiera sectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Piotr Ilici Ceaikovski – ora 18:30 (12 – 13 mai). Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Vasily Medvedev şi Stanislav Feco, decorul, costumele şi light design-ul sunt realizate de Pavol Juras. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Recital cameral susţinut de Roxana Constantinescu – mezzosoprană şi Andrei Licareţ – pian – ora 19:00, pe scena Sălii mari a Ateneului Român. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Solista din Republica Moldova, Irina Rimes, va urca pentru prima dată pe scena Berăriei H într-un concert ce va avea loc începând cu ora 19:00

* Artiști din 12 țări – Azerbaidjan, Belgia, Cuba, Franța, Germania, Iordania, Italia, Letonia, Luxemburg, Spania, SUA și Ungaria, vor oferi un regal de jazz în cadrul EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition, eveniment desfăşurat sub sloganul „100% jazz”, în perioada 12 – 19 mai. Din program:

  • Caffe festival – recital susţinut de Gabriele Agosta 4et din Italia şi Robin Menuett Band & Suraiye Myles din SUA – ora 20:00, Caffe Ibis Nord
  • Jam sessions – ora 22:00, Caffe Festival

* Arad: Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local ale Municipiului Arad, sunt invitate 20 de spectacole din România și două din Olanda şi Spania. Selecția este realizată de către criticul de teatrul Claudiu Groza – ora 18:00, pe Platoul din fața Palatului Administrativ (12 – 20 mai)

* Bistriţa: Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, în parteneriat cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, organizează Concursul Național de Interpretare a Muzicii Românești „Sigismund Toduță” (12 – 13 mai). Din program:

  • ora 9:00 – Deschiderea concursului – Recital susținut de Claudiu Emil Bozbiciu – la Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”
  • ora 10:30 – Desfășurarea concursului pe secțiuni – Pian, la Sinagoga Bistrița, Coarde, la Casa Sindicatelor, Canto, la Centrul Cultural Municipal şi Suflători, la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”

* Câmpina: Centenarul Filmului Românesc, proiect desfăşurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi (2017-2020) – ora 18:00, la Casa de Cultură „Geo Bogza”. În deschiderea serii, al cărei invitat special este actorul Toma Cuzin, este prezentat documentarul „România la 100 de ani”, dedicat Centenarului şi realizat de Redacţia Video din cadrul Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES. De asemenea, este proiect filmul „Aferim!”, în regia lui Radu Jude

* Deva: Peste 200 de artişti lirici şi instrumentişti vor urca pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, în cadrul concertului de muzică clasică „Odă Europei”, susţinut de Orchestra Simfonică şi Corul „Vienna Opera Company”, sub bagheta dirijorului spaniol Juan Cantarell, şi soliştii Catarina Lal (Austria), Antonia Cosmina Stancu (România), Marco Ascani (Italia), Marius Goşa (România), Theodore Coresi (Austria) – ora 19:00. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

* Oradea: Ediţia a V-a a Caravanei Gaudeamus Oradea, manifestare organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Europei, a celor 100 de ani ai României şi a 90 de ani de Radio România – în pavilionul expoziţional Gaudeamus, amenajat în Piaţa Unirii. Organizatori: Radio România, Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi din regiune (9 – 13 mai). Printre partenerii media: Agenţia de presă Rador. Programul zilei:

  • ora 12:00 – Radio România – Invitaţi de nota 10: Olimpicii României
  • ora 12:30 – Editura Eikon – Lansări de carte. Participă: Valentin Ajder şi invitaţii săi
  • ora 15:00 – Editura Casa – Atelier de creaţie: pictură pe sticlă. Invitat: Tóth Beáta – Dekor Mania, Oradea
  • ora 16:00 – Torent Press Brăila – standul propriu – Lansare romane: „Terente – Zodia Zmeilor”, „Haiducul Dunării”, „Ménage à Trois cu Diavolul”, „Cafeaua de după…”
  • ora 19:00 – Radio România – Tombola Gaudeamus
  • ora 19:15 – Editura Eikon – Lansări de carte. Participă: Valentin Ajder şi invitaţii săi

* Sibiu: Muzeul ASTRA Sibiu organizează o serie de evenimente cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România (13 mai). Din program:

  • ora 11:00 – Atelier ţesut la gherghef „Hai să ţesem împreună cel mai lung tricolor românesc!” susţinut de Mihaela Gâţă, Sălişte – la Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA
  • ora 11:00 – Poveşti: Despre saşi şi landleri în cadrul programului „Calea Minorităţilor Etnice. Comunitatea mea multiculturală.” Participă: reprezentanţi ai comunităţii de saşi şi landleri din Turnişor şi reprezentanţi din cadrul comunităţii româneşti din Avrig/ Şezătoarea din Avrig – la Muzeul în aer liber
  • ora 11:00 – Povestea lânii. Atelier de prelucrare a lânii, de la tunsul oilor la tors – la Muzeul în aer liber
  • ora 12:00 – Obiceiuri şi tradiţii din Scheii Braşovului; expoziţie de costume, membrii Uniunii Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovechi – la Muzeul în aer liber

* Sinaia: Toma Dimitriu Quartet, alcătuit din muzicieni din Italia, Spania, Statele Unite și România, va susține primul concert de jazz din cadrul Stagiunii „Sunetul Muzicii”, ediția a X-a, manifestare organizată de Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – ora 16:00, în sala de muzică a Castelului Peleș. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Suceava: Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava organizează „Zilele Teatrului Matei Vișniec”, ediția a II-a, dedicată Centenarului Marii Uniri (12 – 20 mai). Printre partenerii media: Radio România Iaşi. Din program:

  • Premiera spectacolului „Proştii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, în regia Ancăi Bradu, produs de Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava – ora 19:00

* New York: Scriitoarea Magda Cârneci va participa la European Literature Night (Noaptea literaturii europene), organizată de Centrul Ceh din New York sub egida EUNIC (European Union of National Institutes of Culture). Această a II-a ediție va prezenta autori și cărți din Belgia, Bulgaria, Cehia, Grecia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Spania și Ungaria. Fiecare autor va fi prezentat cu o carte tradusă în engleză, din care tineri studenți americani vor citi sau recita. Dezbateri cu publicul, o expoziție cu opere de artă și piese muzicale inspirate de aceste cărți, o librărie cu vânzare și momente colocviale sunt prevăzute pentru un public numeros. Magda Cârneci va fi prezentă cu volumul „A Deafening Silence”

– Sport

* Cea de-a IV-a ediție a „Corporate Tennis Open”, turneu de tenis dedicat mediului de afaceri, va avea loc în perioada 12-13 mai – la Pescariu Sports & Spa din Str. Glodeni nr. 1-3. Din program:

  • ora 9:00 – Ziua I – Faza Grupelor
  • ora 20:00 – Cocktail pentru jucători

* Are loc Semimaratonul Internaţional Bucureşti, cu punctul de plecare/sosire în Piaţa Constituţiei. Din program:

  • ora 10:30 – se va da startul la cursa adolescenţilor pe traseul: breteaua Parchetului General – dr. pe Bd. Unirii până la intersecţia cu Bd. I.C. Brătianu (întoarcere înainte de intersecţie) – retur pe Bd. Unirii – breteaua Ministerului de Finanţe – dr. pe Bd. Libertăţii până la intersecţia cu Bd. Naţiunile Unite – Bd. Libertăţii până la intersecţia cu Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – dr. Breteaua Parchetului General – Sosire
  • ora 12:50 – se va da startul la cursele pentru copii pe traseul: breteaua Parchetului General – dr. pe Bd. Unirii până la prima trecere pentru pietoni pentru copii până la 9 ani şi întoarcere la a doua trecere pentru pietoni pentru copii cu vârsta până la 13 ani – retur pe celălalt sens al Bd. Unirii – breteaua Parchetului General – Sosire

* Se dispută meciuri din etapa a 14-a a Superligii CEC Bank la rugby:

  • CS Dinamo Bucureşti – CSM Ştiinţa Baia Mare – ora 11:00, pe Stadionul „Florea Dumitrache” Bucureşti
  • CSA Steaua Bucureşti – CSM Bucureşti – ora 11:00, pe Stadionul Ghencea Bucureşti

* Au loc meciuri în Liga I de fotbal – play-out – etapa a 9-a:

  • FC Voluntari – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 13:00, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari
  • FC Dinamo Bucureşti – FC Botoşani – ora 21:30, pe Stadionul Dinamo Bucureşti

* Liga Naţională de handbal masculin programează meciurile din etapa a 5-a din play-out:

  • CSU Suceava – CSM Focşani 2007 – ora18:00, la Sala D. Bernicu din Suceava
  • HC Vaslui – CSM Făgăraş – ora 17:00, la Sala Sporturilor din Vaslui

* Au loc meciuri în etapa a 25-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:

  • HC Zalău – CSU Danubius Galaţi – ora 11:00
  • U Cluj – AHCM Slobozia – ora 11:00
  • CSM Slatina – CSM Roman – ora 11:00
  • CSM Bistriţa – CS Rapid USL Metrou Bucureşti – ora 12:00, la Sala Polivalentă din Bistriţa

* Braşov: Bazinul Olimpic găzduieşte cea de-a 24-a ediţie a Maratonului celor 24 ore de înot, competiţie organizată de Clubul Sportiv Sami Braşov – ora 10:00 (12 – 13 mai)

* Cluj-Napoca: Are loc o nouă etapă de calificare Neymar Jr’s Five, competiţie de fotbal cinci-la-cinci – ora 10:00, în Parcul Sportiv Universitar „Prof. Dr. Iuliu Haţieganu”

* Constanţa: A II-a ediţie a competiţiei de baseball Trofeul „Jackie Robinson”, la care participă echipele României şi Statelor Unite, reprezentată de militarii americani din baza Mihail Kogălniceanu – ora 11:00, pe Stadionul Portul din Constanţa

* Poiana Brașov: Asociația Județeană de Atletism (AJA) Braşov organizează Cupa Luceafărul pentru copii, ediția a II-a, concurs interjudețean de atletism și etapă a județului Brașov – pe stadionul Complexului Sportiv Național Poiana Brașov

* Timişoara: În Campionatul Naţional de Fotbal American are loc meciul Timişoara 89ers – Mureş Monsters – ora 12:00, la Clubul Sportiv Școlar Bega

* Budapesta: Are loc turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal feminin – la Papp Laszlo Sportarena

  • Semifinala 1: CSM Bucureşti – Gyor Audi ETO KC – ora 16:15
  • Semifinala 2: Rostov pe Don – Vardar Skopje – ora 19:00

* Kranj, Slovenia: Echipa României întâlneşte formaţia Elveţiei, în Grupa D a preliminariilor Campionatului European de polo pe apă Under-19 – ora 20:00

– Diverse

* Atelierele „Pegas” lansează cel mai inovator sistem de bike sharing din România, „Ape Rider powered by Pegas”, un sistem de închiriere de biciclete prin aplicaţie mobilă şi fără staţii de parcare predefinite – ora 10:00, la Berăria H din Parcul Herăstrău

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează o nouă întâlnire cu temerarii exploratori Dodi și Roni care, împreună cu specialistul muzeului, Alexandra Florina Popa, le vor povesti micuților despre câțiva artizani ai naturii – ora 11:00

* Ediția cu numărul 11 a evenimentului Made in RO – Târg ales de design, creat de platforma editorială Designist.ro, va avea loc pe 12 și 13 mai, la Impact Hub, în noua zonă creativă a Bucureștiului – lângă intersecția Timpuri Noi, pe Splaiul Unirii nr. 165, Timpuri Noi Square, clădirea 2, etajul 1

* Râmnicu Vâlcea/ Baia Mare: Are loc cea de-a II-a ediţie a Festivalului „Bucurie În Mişcare” – ora 10:00, în Scuarul „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea şi în Piaţa Libertăţii – Centrul Vechi din Baia Mare (12 – 13 mai)

– S-a întâmplat într-o zi de 12 mai

* Se împlinesc 1905 ani (113 d.H.), de când, la Roma, în forumul nou construit, a fost inaugurată Columna lui Traian. O ilustrare plastică a „Comentariilor lui Traian”, atribuită lui Apollodor din Damasc, Columna constituie un original act de naştere a poporului român

* Se împlinesc 170 de ani (1848) de când revoluţionarii moldoveni refugiaţi în Transilvania au elaborat, la Braşov, programul-legământ „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”. Documentul sintetiza dezideratele româneşti prin sintagma: „Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc” (12/24)

* Cu 124 de ani în urmă (1894) a apărut, în ziarul francez „La Justice”, articolul „Lupta raselor” semnat de Georges Clemenceau, în care, după ce face un istoric al luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania, se pune chezaş pentru adevărul luptei lor. Georges Clemenceau (1841-1929), a fost un om politic şi ziarist francez, prim-ministru (1906-1909, 1917-1920), preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920) şi unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (12/24)

* Acum 96 de ani (1922) avea loc premiera piesei „Suflete tari” de Camil Petrescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti, prima piesă scrisă de acesta care a văzut lumina rampei – regia, Paul Gusty. În 1925, piesa apărea în volum

* Cu 89 de ani în urmă (1929) a fost înfiinţat Radio – Clubul Român, din iniţiativa unor pionieri ai radiofoniei româneşti, care contribuiseră esenţial şi la înfiinţarea Radiodifuziunii: Dragomir Hurmuzescu, Ghron Netta, C. Muller şi alţii. Printre obiective, Radio-Clubul îşi propunea să militeze pentru răspândirea şi organizarea radiofoniei în ţară

* În urmă cu 76 de ani (1942) a avut loc prima gazare în masă, datată cu exactitate, în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau, 1.500 de evrei polonezi fiind ucişi

* Acum 73 de ani (1945) armata română îşi încheia (după 260 de zile de lupte în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria) participarea, alături de Naţiunile Unite, la obţinerea victoriei finale asupra Germaniei naziste (23.VIII.1944 – 12.V.1945)

* Se împlinesc 10 ani (2008) de la cutremurul în provincia Sichuan (China), cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter, seism care a cauzat moartea a peste 50.000 de persoane. Epicentrul a fost localizat la 90 km (55 de mile) vest-nord-vest de Chengdu

* Se împlinesc 5 ani (2013) de când Societăţii Române de Radiodifuziune i-a fost acordată Înalta decoraţie Nihil Sine Deo, în cadrul unei ceremonii oficiale, la Palatul Elisabeta, în prezenţa membrilor Casei Regale

* Acum 2 ani (2016) capacitatea operaţională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) de la Deveselu a fost certificată printr-o ceremonie desfăşurată la baza militară Deveselu, în prezenţa premierului Dacian Cioloş, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a unor înalţi oficiali români şi străini. Scutul antirachetă respectă prevederile Cartei ONU şi este destinat exclusiv apărării legitime împotriva ameninţării cu rachete balistice, nefiind îndreptat împotriva cuiva anume

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mucenic Ioan Valahul (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– 1812, 12/24: S-a născut George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Academiei Române din 1866, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (m. 1893). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 4.VI.1812

– 1870: A murit Eftimie Murgu, avocat, revoluţionar paşoptist, profesor de filosofie, unul dintre întemeietorii învăţământului filosofic românesc, politician; conducătorul Revoluţiei de la 1848-1849 din Banat (n. 1805). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 aprilie 1870, iar altele, 8 mai 1870

– 1885: S-a născut Al.[exandru] Stamatiad, poet şi traducător din poezia clasică chineză şi persană (traduceri care au depăşit, de multe ori, propriile creaţii) (m. 1956). NOTĂ : Unele surse (www.poezie.ro) dau naşterea la 9 mai 1885

– 1897: S-a născut Emil Serghie, poet, ziarist şi traducător din literaturile franceză şi rusă (m. 1977)

– 1916: S-a născut Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, poet, romancier, memorialist şi profesor; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2009)

– 1925: S-a născut soprana Emilia Petrescu; fostă membră a Corului Radiodifuziunii Române (m. 2003)

– 1933: A murit prozatorul Jean Bart (pseudonimul lui Eugeniu P. Botez); ofiţerul de marină Botez şi-a luat pseudonimul literar după numele unui celebru marinar francez corsar din secolul al XVII-lea; fondator al „Revistei maritime” (1900); membru corespondent al Academiei Române din 1922 (n. 1874) – 85 de ani

– 1934: S-a născut Zsolt Kerestely, compozitor, instrumentist şi dirijor de muzică uşoară

– 1936: S-a născut poeta Stela Rădulescu Viniţchi; stabilită, din 1983, în SUA

– 1938: S-a născut taragotistul Dumitru Fărcaş – 80 de ani

– 1942: S-a născut interpretul de muzică uşoară Aurelian Andreescu (m. 1986)

– 1946: S-a născut Ileana Popovici, actriţă, ilustrator muzical şi redactor tv.

– 1949: S-a născut regizorul şi scenaristul Anghel Mora (m. 2000)

– 1962: A murit Horia Petra-Petrescu, poet, prozator, autor dramatic şi gazetar; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919) (n. 1884)

– 1978: S-a născut pictorul şi graficianul Dragoş Burlacu – 40 de ani

– 1993: A murit filosoful Ion Banu; lucrări de istorie a filosofiei (antice şi medievale, europene şi orientale), precum şi de teorie a filosofiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1913) – 25 de ani

– 1995: A murit muzicianul Petre Bodeuţ, fondatorul ansamblului „Rapsodia Română” (1970), stabilit în Canada (n. 1919)

– 1995: A murit antrenorul de fotbal Ştefan Covaci (n. 1920)

– 1999: A murit Saul Steinberg, desenator și grafician american de origine română (n. 1914, la Râmnicu Sărat)

– 2008: A murit Pop Simion, scriitor, jurnalist şi diplomat; între anii 1955 şi 1958 a lucrat la Radiodifuziunea Română ca reporter la Redacţia Culturală (n. 1930) – 10 ani

– 2009: A murit Petre Mihai Bănărescu, zoolog şi biogeograf; s-a concentrat asupra ihtiologiei; membru titular, din 2000, al Academiei Române (n. 1921)

– 2009: A murit Margareta Bărbuţă, critic de teatru (n. 1922)

– 2011: A murit fosta campioană europeană la tir sportiv Silvia (Dumitrescu) Kaposztai; a participat la participat la cinci ediţii ale Campionatelor Europene, unde a obţinut şapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi una de bronz şi a fost maestră emerită a sportului şi a evoluat pentru cluburile UTA Arad şi Steaua Bucureşti (n. 1953)

– 2013: A murit Anghel Dumbrăveanu, poet, prozator şi traducător (n. 1933) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Finala concursului anual „Regina Elisabeta”, unu dintre cele mai prestigioase competiţii internaţionale de muzică clasică

– Assisi, Italia: Cancelarul german, Angela Merkel, susţine un discurs cu ocazia decernării unui premiu, la Bazilica Sf. Francisc

– Atena: Are loc o nouă întâlnire ministerială greco-macedoneană cu participarea mediatorului ONU, Matthew Nimetz, în încercarea de a regla disputa dintre cele două ţări privind numele

– Spania: Parlamentul Cataloniei va începe dezbaterile cu privire la învestirea în funcţia de lider regional a separatistului Joaquim Torra, pe care Carles Puigdemont l-a desemnat pentru a-i succeda în post. Liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, a anunţat, din Germania, că renunţă să mai fie ales lider al Cataloniei şi l-a desemnat pe Joaquim Torra, drept candidat pentru a-i succede în funcţie, în regiunea din nord-estul Spaniei

– Berlin: Congres al Partidului liberal german – FDP

– Freetown, Sierra Leone: Ceremonie oficială de întronizare a noului preşedinte Julius Maada Bio

– Timorul de Est: Alegeri parlamentare

– Irak: Alegeri parlamentare

– Jakarta: Cea de-a 27-a ședință a Comisiei interguvernamentale pentru drepturile omului din cadrul Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiei – ASEAN (AICHR) (12 – 17 mai)

– Dublin, Irlanda: Demonstraţii ale militanţilor împotriva avortului înaintea referendumului privind liberalizarea avortului în Irlanda, din 25 mai (12 – 13 mai)

– Varşovia: „Marşul Libertăţii”, organizat de principalul partid de opoziţie Platformă civică (de centru)

– Bleiburg, Austria: Ceremonii de comemorare a unui masacru comis în 1945 de partizani comunişti împotriva membrilor regimului croat

– Lisabona: Finala celei de-a 63-a ediţii a Concursului Eurovision – la Altice Arena

– Portugalia: Pelerinajul anual de la Fátima (12 – 13 mai)

– Montevergine Di Mercogliano, Italia: Ciclism – Turul Italiei – etapa VIII-a, Praia a Mare – Montevergine di Mercogliano, 208 km

– SUA: Are loc Grand Prix-ul de la Indianapolis, din campionatul automobilistic nord-american IndyCar

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali”; sărbătorită din 1974 de Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, marchează ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale (12 mai 1820), care a deschis prima şcoală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională şi instituţională a asistentelor medicale

– „Ziua Internaţională a Comerţului Echitabil” este marcată la iniţiativa „The World Fair Trade Organization”, în fiecare an, în a doua sâmbătă din luna mai

– „Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare”; iniţiată în 2006 de Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite – UNEP, în parteneriat cu BirdLife International şi Wetlands International, această zi se sărbătoreşte în a doua sâmbătă din luna mai, manifestările continuând şi în ziua de duminică. Fenomenul migraţiei păsărilor prezintă o importanţă deosebită, acestea acţionând ca indicatori ai ecosistemului, biodiversităţii şi schimbărilor climatice. Tema de anul acesta este „Unificarea vocii noastre pentru conservarea păsărilor”

– 1634: A murit George Chapman, dramaturg, poet și traducător englez renascentist din perioada elisabetană (n. 1559)

– 1684: A murit Edme Mariotte, fizician și preot francez (n. 1620)

– 1699: A murit Lucas Achtschellinck, pictor flamand (n. 1626)

– 1700: S-a născut Luigi Vanvitelli, pictor, inginer şi arhitect italian (m. 1773)

– 1700: A murit John Dryden, scriitor englez (n. 1631). NOTĂ: Site-ul http://www.britannica.com/EBchecked/topic/172371/John-Dryden menţionează ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 1 mai 1700

– 1755: S-a născut Giovanni Battista Viotti, violonist, compozitor şi pedagog italian; a trăit mult timp la Paris şi Londra (m. 1824)

– 1759: A murit Lambert-Sigisbert Adam, sculptor francez (n. 1700)

– 1784: A murit Abraham Trembley, naturalist elvețian (n. 1710)

– 1803: S-a născut chimistul german Justus von Liebig; a fost printre primii care au aplicat analiza chimică fenomenelor vieţii organice (m. 1873) – 215 ani

– 1812: S-a născut Edward Lear, artist, ilustrator și poet englez, cunoscut în special ca fiind creatorul speciei de poezie umoristică engleză denumită limerick (m. 1888)

– 1820: S-a născut pictorul şi graficianul ceh Josef Mánes; unul dintre iniţiatorii şcolii moderne de pictură cehă (m. 1871)

– 1820: S-a născut Florence Nightingale, infirmieră britanică, precursoarea serviciului sanitar modern, prima infirmieră modernă, dar și un statistician important (m. 1910)

– 1829: S-a născut Pavlos Carrer, compozitor grec (m. 1896)

– 1842: S-a născut compozitorul francez Jules Massenet (m. 1912)

– 1845: S-a născut compozitorul francez Gabriel Fauré (m. 1924)

– 1845: A murit János Batsányi, poet maghiar (n. 1763)

– 1845: A murit August Wilhelm Schlegel, scriitor și critic literar german (n. 1767)

– 1859: A murit Serghei Aksakov, prozator rus, exponent al şcolii naturale (n. 1791)

– 1860: A murit Sir Charles Barry, arhitect britanic; unul dintre liderii curentului reluării stilului renascentist în Marea Britanie; rol important în reconstruirea Palatului Westminster (n. 1795)

– 1871, 12/13: A murit compozitorul francez François Auber (n. 1782)

– 1874: S-a născut Clemens von Pirquet, om de știință și medic pediatru austriac, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul bacteriologiei și imunologiei; a inventat și a introdus în medicină termenul de alergie (m. 1928)

– 1880: S-a născut Lincoln Ellsworth, explorator, inginer şi om de ştiinţă american, care a condus primele traversări aeriene transarctică (1926) şi transantarctică (1935) (m. 1951)

– 1884: A murit compozitorul ceh Bedřich Smetana (n. 1824)

– 1907: S-a născut Katharine Hepburn, actriţă americană de film; laureată a patru premii Oscar (m. 2003)

– 1909: S-a născut soprana americană Margaret Harshaw (m. 1997)

– 1910: S-a născut mezzosoprana italiană Giulietta Simionato (m. 2010)

– 1910: S-a născut Dorothy Crowfoot Hodgkin, biochimistă britanică, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1964 (m. 1994)

– 1914: S-a născut Bertus Aafjes, poet olandez; a publicat şi sub pseudonimul Jan Oranje (m. 1993)

– 1915: S-a născut Roger Shutz, devenit ulterior Fratele Roger, fondatorul Comunităţii Taizé din Franţa; a militat întreaga viaţă pentru reconcilierea bisericilor creştine. Fratele Roger a rămas în istorie ca principal protagonist al renaşterii religioase în rândul tinerilor din întreaga lume, alături de alte personalităţi, cum ar fi Chiara Lubich, don Giussani sau Maica Tereza de Calcutta, de care era legat printr-o puternică prietenie spirituală (m. 2005)

– 1921: S-a născut sculptorul german Joseph Beuys (m. 1986)

– 1924: S-a născut Alexander Esenin-Volpin, matematician rus (m. 2016)

– 1925: S-a născut Frank Pierson, regizor de film, scenarist şi producător american, recompensat cu Premiul Oscar pentru scenariul filmului „După-amiază de câine” (1975) (m. 2012)

– 1925: A murit Amy Lowell, poetă americană (n. 1874)

– 1930: S-a născut Jesús Franco (născut Jesús Franco Manera), prolific regizor de film, scenarist şi actor spaniol (m. 2013)

– 1931: A murit Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (n. 1858)

– 1933: S-a născut Andrei Voznesensky, poet şi eseist rus; reprezentant al literaturii din perioada „dezgheţului” lui Nikita Hruşciov şi considerat „fiul spiritual” al lui Boris Pasternak (m. 2010) – 85 de ani

– 1944: A murit Max Brand (pe numele său adevărat Frederick Schiller Faust), scriitor american (n. 1893)

– 1950: S-a născut Gabriel Byrne, actor de film, scenarist şi producător irlandez

– 1957: A murit Erich von Stroheim, regizor, scenarist, producător şi actor american de origine austriacă; considerat unul dintre „părinţii” filmului mut (n. 1885)

– 1967: A murit poetul englez John Masefield (n. 1878)

– 1970: A murit poeta germană Nelly Sachs; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1966, împreună cu Samuel Joseph Agnon (Israel) (n. 1891)

– 1975: S-a născut Jonah Lomu, fostul jucător legendar al naţionalei de rugby a Noii Zeelande; a fost privit ca primul superstar al rugbyului mondial şi recunoscut, pe data de 9 octombrie 2007, ca unul dintre cei mai importanţi jucători din toate timpurile (m. 2015)

– 1985: A murit Jean Dubuffet, pictor, sculptor şi gravor francez, promotor al „raw art” (arta brută) (n. 1901)

– 1992: A murit actorul american Robert Reed (n. 1932)

– 1994: A murit chimistul american Roy J. Plunkett; în aprilie 1938, în timpul unor experienţe cu un gaz din familia freonului, a descoperit, accidental, teflonul (n. 1910)

– 1994: A murit psihologul american Erik H. Erikson (numele real: Erik Homberger), renumit specialist în psihologia copilului (n. 1902, în Germania; tatăl biologic, de origine daneză, l-a părăsit înainte de a se naşte)

– 2001: A murit inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski”; lucrări teoretice privind calculul aerodinamic al avioanelor (n. 1925)

– 2008: A murit Robert Rauschenberg, pictor, sculptor şi compozitor american, iniţiatorul tranziţiei de la expresionismul abstract la curentul pop-art (n. 1925) – 10 ani

– 2009: A murit Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (n. 1931)

– 2014: A murit H.[ans] R.[uedi] Giger, pictor, sculptor şi arhitect elveţian; autorul stilului biomecanic; a realizat efectele speciale pentru filmul „Alien” (n. 1940)

– 2014: A murit Jacinto Convit, medic și om de știință venezuelan; este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva leprei; este autorul unor studii de vindecare la diferite tipuri de cancer; în 1988, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Medicină pentru vaccinul său anti-lepră (n. 1913)