Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, exclude o reunificare a ţării sale cu România, în ciuda înmulţirii apelurilor la unire

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, exclude o reunificare a ţării sale cu România, în ciuda înmulţirii apelurilor la unire, dar spune că cele două state vor fi ‘împreună’ în Uniunea Europeană. Într-un interviu acordat „The Guardian” cu ocazia unei vizite la Bruxelles, Pavel Filip a spus că locul ţării sale este ca stat suveran, independent de România, şi că toate problemele sentimentale legate de unire ar trebui lăsate pentru vremuri mai bune. La Chişinău, comentatorul politic Nicolae Negru consideră că schimbarea de poziţie adoptată de premierul Filip ar putea fi legată de alegerile locale anticipate şi de cele parlamentare din acest an.
Nicolae Negru: Atunci când această guvernare avea nevoie de România şi, de fapt, nu se putea menţine la putere fără ajutorul financiar, fără împrumutul din România, atunci domnul Pavel Filip şi, în general, reprezentanţii guvernării făceau tot felul de declaraţii frăţeşti, de declaraţii sentimentale privitor la relaţiile cu România şi organizau chiar şi şedinţe comune ale guvernului, iar acum, când situaţia, să zicem, financiară a Republicii Moldova s-a îmbunătăţit cu ajutorul României, acum ar ieşi că domnul premier dă cu piciorul în direcţia României.
Realizator: Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, consideră că premierul Pavel Filip a transmis explicit Bucureştiului ceea ce elita politică şi guvernamentală de la Chişinău gândeşte cu adevărat.
Dan Dungaciu: Republica Moldova era şi este într-o criză economică, în care nu are pe cine să sune sau pe cine să se bazeze decât România. Deci noi am primit până acum mesaje prieteneşti, pentru că Republica Moldova a ajuns, după un parcurs european cvasi de succes, a ajuns într-o criză economică şi într-o cădere, încât n-o mai bagă în seamă decât Bucureştiul. Dar asta nu este expresia unei dorinţe de reunificare cu România, este expresia unei crize profunde, pe care Republica Moldova o parcurge în acest moment şi domnul Filip, care este expresia guvernamentală sau, dacă vreţi, cea mai înaltă guvernamentală a regimului Plahotniuv, care conduce Republica Moldova, n-a făcut decât să verbalizeze la Londra această stare de spirit.
Realizator: Opoziţia faţă de reunificarea Moldovei cu România, exprimată de premierul Pavel Filip, este împărtăşită de majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova, deşi 32% dintre aceştia sprijină unirea cu România, conform unui sondaj dat publicităţii, recent, la Chişinău./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 mai)